Am o jena imensa in a spune chiar acum aceasta poveste cand am ani buni (vreo 12) de cand mustesc intr-un sedentarism greu de imaginat de cei care nu ma cunosc indeaproape si nu stiu cat de mult imi place viata scurs prin paturi si fotolii.
Dar cu toate astea exista in mine un indragostit sincer si total de bita.
Am pus mana pe prima bita acum exact 36 ani cand eu si pretenul meu Gruia (coleg de gradi si vecinu de la 3) am primit fiecare cate un pegas rosu (modelu cu ghidon scurt) de pe care pur si simplu nu ne mai putea da jos.
Traiam sentimentul ca sunt cel mai pizdos tip de pe planeta cand eram pe bita.
Incredibil dar asta simt si acum. Un sentiment de libertate , control si importanta care-mi vine ca o manusa.
Inclusiv accidentul din primul an de biciclist cand am cazut intr-un gard ghimpat, … fiind prins prea strans intre bordura si un preten cu care concuram … m-a facut sa ma simt mai important si sa-mi placa mai tare viata pe bita.
Dupa doi ani in care nu cred ca am mai umblat pe jos decat cand coboram scarile blocului … am obtinut un dezamagitor loc 2 dar pe masura de neasteptat , la un concurs judetean … ocazie cu care am castigat ca premiu un orar cu magneti. Ma mir ca-mi mai aduc aminte asa ceva.
Urmatorii ani pana la 16 am am schimbat odata bicicleta cu modelu cel mai mare de Pegas (Clasic), tot rosu, pe care l-am tunat cum am putut ca sa arate mai agresiv.
In timpul asta am fortat toate limitele bunului simt si sincer sa fie nu inteleg cum am ramas intreg.
Coboram partia de sanius sau de schi cu bita fara sa ating frana pana jos , muream sa incerc toate terenurile accidentate iar in trafic eram complet inconstient. Noroc ca traficul comunist era unul tare aerisit si strazile din Baia Mare foarte generoase.
Pentru ca ma stiu bine cat de incotrolabil sunt ca biciclist mi-a fost clar tot timpul ca eu nu o sa-mi dau voie vreodata sa pun mana pe o motocicleta. Si bine am facut. Cu fiecare accident grav sau moarte a motociclistilor din jurul meu intelegeam cat de intelept am fost.
Revenind la poveste … ironia absoluta a sortii m-o imbratisat cand dupa ani buni de cascadorii inconstiente in care nu am am patit nimic, primul accident de bicicleta foarte grav in care mi-am strivit intreaga fata de bascula unui camion, o avut loc pe un bulevard gol pe care eram doar eu si camionul amandoi mergand cu viteza f mica. NU ma intrebati detalii ca mi jena sa vi le spun.
Consecinta: nas, pometi si arcada dreapta zdrobita, maxilar deviat .. in rest ca nou. Nu intru in detalii … dar am avut un noroc imens cu doi doctori carora uratenia mea le-a starnit o compasiune imensa si astfel am devenit o provocare profesionala pentru cei doi. Ei au scos o fata umana din aratarea ce eram dupa accident. Imi pare rau ca nu-mi amintesc cum ii chema, dar am demarat niste sapaturi ca sa aflu.
Accidentu asta si problemele de sanatate m-au mai domolit in pasiunea mea, dar doar in exterior.
Pasiunea a renascut in 97 cand mi-am luat o bijuterie de bicicleta de teren Bandiziol de care eram pur si simplu indragostit. Au urmat 4 ani intensi in care batut tot Clujul dintr-un capat in altul cautand permanent sa-mi depasesc recordurile traseelor traditionale. Cel mai tare era traseul Vidraru Manastur – Venus Marasti.
Prin 99 mi-o fost furata din fata blocului si am incercat o furie fara margini, care am regasit-o la comunitatile de biciclisti impotriva hotilor de biciclete.
Dupa asta m-am angajat si in scurta vreme am ajuns sa am masina de serviciu , moment din care deplasarea cu efort personal a cam disparut din experienta vietii mele, pana de curand cand sprijinit de pretenu Marian am achizitionat doua bite second hand destul de forjate dar si destul de bine dotate.
Problema este ca in tot acest timp in care biciclistu din mine a hibernat in confortabilul scaun de sofer , industria acestor mijloace de transport precum si reglementarile de circulatie rutiera s-au dezvoltat si complicat pana la punctul in care eu am ajuns cam depasit de situatie.
Dar important este ca de 3 zile de cand imi este masina de servici in service am constatat ca ma simt atat de bine in postura de biciclist incat am refuzat o masina de inlocuire pana se repara a mea.
In concluzie , entuziasmat de aceste 3 zile sunt decis sa mi-o echipez corespunzator, sa ii fac o revizie ca la carte si sa ma desfasor in Cluj precum in vremurile mele bune mai ales ca intre timp m-am mutat in padurea Baci, parcurile de la noi au devenit irezistibile iar timpu meu liber mai consistent. As avea insa mare nevoie de putina consultanta specializata atat in utilizarea bitei cat in dotarea ei.
V-am pupat si va astept la o tura.
https://fiiconstient.ro/wp-content/uploads/2020/07/fii-constient-350x91.png00Cristihttps://fiiconstient.ro/wp-content/uploads/2020/07/fii-constient-350x91.pngCristi2013-08-07 14:44:332014-06-21 09:01:08Povestea biciclistului din mine.
Hei, hei bună seara, bun, bine v-am găsit,mă simt pregătit să vă prezint alt film stați chill…astăzi îl avem alături pe fratele și liderul nostru (ne)spiritual Cristi Popan– care e fondatorul comunității de dezvoltare personală și spirituală www.FiiConștient.ro și autor al blogului cu acelasi nume (www.FiiConștient.ro/blog).
Cristi este vegetarian de ani buni (în jur de 20), adept al stilului de viată sănătos iar în poza din dreapta vedeți cum arată o masă de-a lui.
Eu îl admir (la fel ca pe toți vegetarienii, dar pe el mai mult, că-mi este și prieten) în special pentru binele pe care-l face animalelor de pe întreaga planetă.
După părerea mea vegetarianismul e o alegere demnă de respect, și când spun asta îmi imaginez cum m-as simti să fiu pielea unui animal care tocmai a scăpat de la tăiere din cauza unui individ care s-a hotărât să nu mă mai mănânce. Plin de recunostintă, asa m-as simți, si eventual, as spune o rugăciune (pe limba animalelor) pentru persoana respectivă.
Vorba vine, v-ati pus vreodată în pielea animalului pe care-l mâncați ?
Pornind de la acestă întrebare, eu cred că stilului de viață vegetarian are din start un avantaj, cel moral, dar dincolo de acest avantaj există si alte beneficii despre care ne va vorbi mai pe larg prietenul nostru Cristi care trăieste la nivel de experiență ceea ce pălăvrăgesc eu aici. Pe lângă acestea, Cristi ne va vorbi si despre modul în care sănătatea este legată de partea spirituală a vieții (“Body-Mind-Connection”), pentru a afla câte ceva despre dintre modul în care ne raportăm la viată (sau sănătatea interioară) si starea de sănătate fizică. Salut Cristi, înainte să intrăm profund în subiect, aș vrea să-mi spui, care crezi tu că e probabilitatea să te împuște nepoții ca urmare a stilului de viața vegetarian ? (presupunând că până la 100 de ani aduni suficientă avere cât să-ți pui pe jar descendenții) Cred ca nepotii mei se vor bucura să mă aibă în viata lor cât mai mult timp. Perspectiva acesta, in care consideram că bunurile materiale sunt mai pretioase decat viata si că aceste lucruri ne pot scoate din suferinta vietii, este una pe cale de disparitie.Asa că voi dormi linistit din acest punct de vedere.
Pe de altă parte, vin cu un handicap greu de surmontat din primi 25 ani de viată, în care medicina alopată cu ale sale tratamente a produs dezechilibre suplimentare celor cu care m-am născut si pe care acum trebuie să le tin sub control.
Ideea este că fiecare an de viată este foarte pretios pentru mine si că in nici un caz nu pot fi atât de optimist incât să visez longevităti spectaculoase, câtă vreme îmi simt viata din punct de vedere al sănătatii ca un delicat dans pe muchie de cutit.
Important este că acest dans îmi spune multe despre mine si despre viată si că pot privi cu încredere ceea ce-mi pune viata sub bot.
Nu sunt vegetarian de 20 ani. Am încercat toate stilurile de alimentatie pe durate lungi si din acesti (de fapt) 16 ani de alimentatie controlata … am avut câtiva (vreo 4) în care am mâncat carne si produse de origine animala cât am vrut si, desi mi-am respectat in paralel bunele obisnuite alimentare, regret decizia mea de a manca carne.
Mi-am invătat lectia si acum nu mai am de ales si nici nu vreau să am.
2 Razvan : Spune-ne, te rog, te-a determinat să pornești pe acest drum al “vieții sănătoase” ?
Experienta care m-a pus in situatia să am ceva să va zic este că psihic si fizic la 24 de ani eram ca si mort fără nici o exagerare si fără nici o intentie de a pigmenta cu ceva dramatism interviul. Faptul că sunt incă viu si functional psihic este ceva de necrezut pentru mine. Au fost necesare o infinitate de evenimente norocoase, actiune, determinare si speranta ca să fiu aici la discutii.
Imi gasesc multe merite in faptul că-s viabil incă, dar performanta se datoarează in principal unui batrân atipic profund spiritual care efectiv a intrat dupa mine in IAD.
Nu-s nici pe departe vindecat desi am facut tot ce am aflat ca ar ajuta dar:
1. sunt aici si am o viată de care-s multumit;
2. de frică am scăpat de curand, pentru că simt mai bine sensul evenimentelor/experientelor prin care trec.
3. acum imi este cu adevarat clar că boala este un ghid către tine insuti si că ceea ce am nevoie pentru a supravietui rezonabil imi este la indemană sau imi va apărea la momentul potrivit, mie si tuturor.
Boala concretizată in slăbiciunile mele din nastere (deficit total de IgA din nastere) sau dobandite (problemele cardiace si imunitare suplimentare create de peste 10 ani de tratamente cu antibiotice si alte tratamente alopate COMPLET INUTILE) mă obligă la atentie si noi nivele de implicare, care altfel imi erau inaccesibile.
Ideea este că, incercând să rezolv aceste probleme de sănătate, ajung inevitabil la cele existentiale, care, pe masură ce se rezolvă, schimbă total abordarea vietii si a bolilor de orice fel.
Si astfel, cautând vindecarea, ajung fără să-mi fi propus la adevarul care ne eliberează si despre care imi place atât de mult sa vorbesc incât sufoc Fb-ul cu momentele mele de inspiratie.
3 Razvan: Spune-ne mai multe despre stilul de viața vegetarian: cum ai ajuns la aici, ce te face să crezi în acest mod de viață și, mai ales, în ce măsură poate acestă alimentație să fie vindecătoare ?
Păi dincolo de orice polemică pe tema stilurilor de viată, pentru cei ca mine, care vin cu o istorie prea lungă de probleme de sănătate lucrurile sunt clare imediat, intrucât orice deviere de la o alimentatie crudivoră se transformă imediat in afectiuni care-ti fac viata mult mai greu suportabilă. Astfel că discutiile sunt pentru cei care si le permit. In ceea ce-i priveste pot să le spun că, chiar dacă organismul lor gestioneza bine traumele produse de o alimentatie care contine produse de origine animală, aceste traume există si se cumuleaza in background-ul fiintei. Această acumulare înseamnă la un moment dat suferinte care puteau fi evitate.
Există substante nutritive pretioase in alimentele de origine animală, dar oricum am întoarce-o, din punctul meu de vedere dezavantajele depăsesc avantajele.
Iar dacă animalul de la care provin produsele alimentare nu este unul crescut absolut natural orice provine de la el este otravă curată.
Inteleg ca aceste pareri pot fi contestate cu o gramadă de argumente, dar eu vă rog sa le luati doar ca ceea ce sunt: niste convingeri personale bazate strict pe experienta MEA.
Îl admir, spre exmplu, pe Cristian Margarit care a dus preocuparea pentru nutritie la un nivel extraordinar de inalt experimentând si studiind foarte mult, ajutat fiind de o inteligenta admirabilă. El ar contrazice fără rezerve recomandarea mea de a ramâne la o alimentatie de origine vegetală, nepreparată termic cu preponderenta. Bineînteles că si din punctul meu de vedere, orice fel de legume fierte sunt acceptate câtă vreme ponderea alimentelor nepreparate este peste 50%.
Mai contează:
1. sursa acestor alimente si prospetimea lor
2. combinatiile alimentare
3. variatia cat mai mare a alimentelor folosite
4. sa mancati putin
5. sa aveti acces la o apa cat mai alcalina
Nu trebuie sa lipseasca din alimentatia de fiecare zi: * polenul crud
* propolisul
*scortisoara,
* cuisoarele,
* goji
* nucile înmuiate in apă (minim 12 ore)
* toate semintele posibile si imposibile, bineinteles inmuiate in apă inainte de a fi mâncate,
* fructele uscate, toate legumele si fructele, usturoi, ceapa, cereale in special cele fără gluten, quinoa, linte , mei , naut.
Exceptie de la interdictia pe care o recomand in ce priveste alimentele de origine animala fac doar iaurturile sau chefirul produs acasă din lapte de vacă nefiert. Miza principala a acestor aspecte nu este o viată lungă, cât o calitate bună a vietii în care aveti parte de luciditate si accesul mai facil la fericire.
“Doar alimentatia nu e suficientă pentru vindecare”
Bineinteles că alimentatia impecabilă este un mare ajutor catre o viată sanatosă, dar tocmai pentru că viata inseamnă mult mai mult decât materie, numai cu materia (alimentatia) vindecăm doar o parte a problemelor de sănătate care, vă asigur (nu ca ar conta asigurarile mele) că sunt doar ghizi spirituali către regăsirea identitatii noastre umane profunde. Tot ce nu vindecati prin alimentatie si metodă, va trebui sa o faceti prin introspectie, meditatie, atentie, respect pentru Fiinta care sunteti, care mai devreme sau mai târziu vă vor duce catre rădăcina adevăratelor probleme: FRICA si NEÎNCREDEREA ÎN VIATĂ.
De cele mai multe ori boala nu face decat să trezească dragostea pentru propria voastră viată si implicit pentru Fiinta care sunteti, iar această dragoste se transformă in respect si atentie pentru “Fenomenul interior” al vietii voastre.
In aceste situatii, odata intrati in mediul pe care l-ati evitat permanent la sugestiile mintii … găsiti cel mai pretios si protector lucru existent in univers … SMERENIA prin care începeti să vă percepeti ca ceea ce sunteti si să creati armonie in baza noii voastre perceptii.
4 Razvan: Cum se împacă convingerile tale despre sănătate cu sistemul medical actual, bazat în principal pe tratarea (ascunderea) simptomenlor, pastile magice și soluții rapide (păcat că și periculoase) pentru problemele de sănătate ?
Dispretul meu fata de tot ce inseamna tratamente alopate (clasice) este fără margini. Abordarea fiintei umane, atât ca intelegere de ansamblu, cât si ca metode de tratament jigneste bunul simt si este o rusine a umanitatii.
Accept insa ca utile informatiile pe care le furnizeaza cercetarea corpului uman, intrucat pe masura ce se intra in intimitatea mecanismelor noastre de functionare, … va deveni evidenta (daca nu se vor ascunde sau interpreta conform cu interesele concernelor farmaceutice) stupiditatea abordarii actuale.
5 Razvan: Eu cel puțin rămân uimit când aud doctorii spunând (mi s-a și întâmplat) că afecțiunele de care suferă oamenii n-au nicio legătură cu alimentația – dar culmea, au legătură cu lista interminabilă de medicamente pe care ei ti-o prescriu.
Doar instinctul de conservare din ei vorbeste sau prostia cruntă (obtinută printr-o spălare eficientă de creier in institutiile de invatamant). Saracii doctori, nu fac decât să-si protejeze investitia in starea de boala a omenirii, când fac pe proștii si scot aberatii ca cele de mai sus.
Totusi, doctorii, sunt si ei oameni si vrând-nevrând se lovesc de limitele cunostintelor lor, dar cand se-mbolnavesc (ca si noi toti) si ajung sa accepte adevărul că doar corpul se poate vindeca pe el insusi când este restabilită armonia cu viata si formele ei, acestia, pentru că prin sinceritatea cu ei insisi si cu pacientii lor, aleg sa devina umani cu adevarat, vor folosi intelept ceea ce este bun din ceea ce stiu. Am întalnit doctori care au renuntat la aroganta traditională față de terapiile alternative si nutritie.
Rolul nostru este să implementăm in noi armonia cu Existența din care am aparut prin ceea ce mâncăm, gândim, facem.
Orice produce in noi relaxare, incredere, liniste, ingaduinta, bucurie este ceea ce ne vindecă pentru ca ne armonizeaza cu viata.
In atitudinile pe care ni le cultivam fată de viată, stau singurele metode vindecatoare. Alimentatia vegana este doar un soi de armonizare grosiera cu viata, intrucat elibereaza de suferinta si exploatare agresiva lumea animală. Bineinteles ca recuperarea legaturii cu propria Fiinta este prioritara si decisiva. Nu intamplator se spune ca cel mai mare bine pe care-l putem face intregii lumi, este sa ne pastram sanatosi si luminosi in interior, intrucat din aceasta stare de a fi radiaza tot suportul de care au nevoie ceilalti in a se vindeca. Cata vreme insa traim intr-o lume agresiva, dezradacinata de sine insasi, vindecarea devine mult mai dificila.
6 Razvan: Stiu că te preocupă spiritualitatea, vezi viața dincolo de ceea “se vede” și scrii despre asta pe blogul tău…de aceea aș vrea să ne vorbești despre legătura dintre sănătatea fizică si cea interioară.
Cum vezi tu această legătură ? Exista o conexiune între boli si suflet ? Aduc bolile cu ele un mesaj “codat” ? Ne spune boala ceva despre noi însine ? Se întâmplă ceva dincolo de nivelul stric mechanic al bolii ? Are boala un rol (benefic) în viața noastră ?
Nu exista sanatate fizica fără sanatate sufleteasca (psihica, sentimentala, interioara – puteti sa-i spuneti cum vreti) si nici invers.
Viata este functionala când este respectata in ambele ei aspecte, materie si suflet ce nu pot fi separate una de alta. Armonia în una din aceste aspecte sprijină recuperarea armoniei in cealaltă. Când esti un om sensibil, relaxat, onest, ingăduitor, deschis fată de viată … in mod sigur nu vei fi un gurmand incontrolabil, vei fi sensibil la suferinta animalelor si intr-un fel sau altul alimentatia ta va urma natural armonia cu viata care este in sufletul tău.
De asemenea o alimentatie impecabilă, prepoderent vie va fi o conditie favorizantă a momentelor mai inalte de constiintă cu revelațiile inevitabile … care vor da un nou curs vietii interioare. In mod sigur vor fi unii care vor transforma stilul lor sanatos de viată intr-un motiv de superioritate care le permite să judece pe cei ”inconstienti” … dar acest lucru nu face decât să alimenteze dizarmonia in care trăiesc si implicit vindecarea nu se va realiza.
Orice gest de armonizare cu viata (strict fizic prin alimentatie sau terapii ce lucrează cu partea fizică a corpului … sau strict sufletesc, care are in vedere atitudini, gânduri, contemplare, meditatie, cultivarea generozitatii sau sinceritatii) te cuplează cu ea, iar din aceasta conexiune mai mare sau mai mică, ne alimentăm cu resurse de viată, care in cele din urma se concretizează in luciditate si forță vitală.
In armonizarea sufletească sta bineînteles o putere mai mare de vindecare, intrucât implică o parte mai mare si mai esentiala a fiintei noastre. Problema este că dizarmoniile sufletesti sunt atât de mari uneori, incât orice ameliorare in aceste aspecte ale sufletului, presupun inainte o puternică curătare fizică prin alimentatie. Practic in unele situatii grave, nu poti influentă lumea ta interioară (sufletească) până nu purifici partea ta fizică.
O sănătate fizică fără un substrat sănătos spiritual este un pericol semnificativ, intrucât favorizează abuzuri sufletesti extrem de toxice, care se vor acumula pe fondul unei robusteti fizice si vor exploda in boli grave cu evolutie rapidă.
Deci legatura intre suflet si boli este absolută.
Bolile, prin definitie, sunt aspectul vizibil in materie a unor aspecte sufletesti ce trebuie constientizate. Astfel, bolile sunt ghizi absolut necesari cunoasterii de sine si implicit regasirii adevaratei identitati si al sensului propriu in viata. Pe masura ce ne apropiem de aceasta regasire, intelegem sensul si perfectiunea vietii in toate detaliile ei, iar boala este privita cu respect si recunostinta.
Detaliile acestor conexiuni sunt inutile pentru mine, intrucât orice afectiune ai avea … sensibilitatea, iubirea, onestitatea, smerenia sunt tratamentele care aduc liniste si calitate vietii, chiar dacă anumite aspecte ale sănătătii sunt deja prea compromise ca să permită o vindecare totală.
Mesajul codat al tuturor bolilor este: Trezeste-te ! Iti faci mult rău si implicit devii rău cu tot ce este in jurul tau, căutând să smulgi de la altii tot ce crezi ca ai nevoie pentru a fi fericit cand singura fericire reala este deja in tine.
Atitudinea noastră traditională fată de boala este o boala in sine, mai profundă si mai greu de observat. Pentru că ne scapă acest aspect si nu actionăm asupra ei … intretinem conditiile pentru că afectiunile să « prospere ». Uneori boala este un semn de ameliorare a sănătatii, intrucât boala este o curătare, iar corpul se curata cand este pe un drum al acumularii de armonie.
7 Razvan: In final, dacă ai un mesaj pentru cititori, îndemn spre ceea ce vezi tu ca fiind “Viață sănătoasă”:
Înainte de toate căutati sensibilitatea fată de viată in voi, intrucât vă va vindeca incet dar sigur de frica care stă la baza a tot ce doriti să evitati in viată. Nu este aspect important al vietii noastre, care sa nu fie afectat dramatic de frica.
Oricat de amenintătoare pare realitatea voastră, trebuie să stiti că este doar o aparentă creată pe fondul pierderii luciditatii, realizată prin risipa de resurse care o permite FRICA de orice fel. Vindecare si luciditatea este de competenta increderii in viata .. a acceptarii inteligentei si deciziilor ei.
Frica face bogate elitele acestei lumi, intrucât ea ne face prosti, manipulabili si slabi. Se fac atât de multi bani din frica noastră, incât nimic nu este prea scump pentru a induci frica si boala.
Acestea trebuie să fie impreună intrucat fără boala devenim prea lucizi si nu mai putem fi inselati. Adevarul este că ne inspaimântă lucruri inchipuite, pe care le credem reale numai pentru că asta auzim toata ziua, de când ne nastem si nu ne imaginăm că :
1. cineva ar putea fi atât de crud si mizerabil incât să ne mintă in aspecte atât de importante
2. avem in interiorul nostru tot ce avem nevoie sa percepem adevarul si bunele intentii, precum si minciuna si viclenia, intrucat avem contactul cu o Viață infinit de inteligentă care ne este alături dintodeauna, dar care nu ne poate ajuta câtă vreme ii refuzam complet oferta de suport in favoarea a orice altceva.
Realitatea NU este nici pe departe atat de amenintătoare. Nici nu are cum fi câtă vremeIUBIREA este substratul intregii existente. A miza pe iubire, încredere, onestitate si deschidere este singura cale câstigatoare inclusiv in vindecarea fizică.
Asta este mesajul meu: NU aveti motive de teama. Ne distrugem fără motiv. Drama va exista oricum in viată, dar 99% din ea o cream noi validând frica si in general continutul unei minti rupte de inimă (sensibilitate, iubire, compasiune, empatie).
Cateva concluzii-principii la care as vrea să le acordati putină atentie:
O vulnerabilitate fizică … predispozitie la boală te poate proteja enorm prin GRIJA la care te obligă fată de toate organele corpului tău sănătoase.
Boala este un strigăt de ajutor … si un îndemn la conștiență.
Dezinteresul pentru sănătate este dezinteresul pentru Viață, ceea ce este ignoranță inconstientă si prostie, și este la fel de gravă ca si teama de boală, care se sprijină pe ideea că sănătatea este expresia hazardului si nu consecinta unei armonii intretinute constient.
Viata, desi are o componentă mecanică de tip cauză-efect in baza căreia noi toti sperăm să găsim vindecarea …. in esenta Viata este dincolo de orice predictie, intrucat curgerea ei este in mana constiintei si intereselor ei ultime.
In acest sens, puteti fi siguri că vindecarea totală este departe de a fi ceva automat metodic. Insă acea parte mecanică, ne oferă libertatea de a ne câstiga timp pentru autocunoastere, intrucat este suficientă pentru a ne păstra vii si functionali suficient de mult timp, incat sa ajungem la luciditatea si autocunoasterea spirituala care ne salvează definitiv „peste noapte”.
Este multă putere si resurse in fiecare dintre noi, dar este si enorm de multă programare rău intentionată a umanitatii, ca să nu afle si să nu creadă in puterea interioară.
Te poti simti bine si sa fii grav bolnav… Te poti simti rau si sa fii sanatos …
Sănătatea inseamnă că mecanismele de protectie sa fie perfect active, adică sprijinite de resurse astfel incât sa fie capabile sa reactioneze imediat prin curățare si vindecare.
Formula ar fi:
Curățare/vindecare/echilibrare = Boală(recuperarea atentiei la propria fiinta) = Eliminare toxine si creare de conditii necesare pentru autovindecare prin cooperare constienta cu propriile mecanisme vindecare , oboseală, febră, durere, etc.
Simptomele de boală care apar pe un fond de crestere a stărilor de constiintă (caracterizate de liniste profunda si satisfactia de a fi viu) sunt un puternic semn de vindecare. (paradoxal)
Dumnezeu este Viața si este o parte a fiecăruia dintre noi si ne este accesibil prin perceptie. Orice tendinta de a căuta in afara noastră salvarea este destinata deziluziilor. Poti găsi suport in cei care te iubesc si in mesajul care stă ascuns in evenimentele vietii tale, dar numai prin puterea din tine te poti vindeca.
Daca ti-a placut articolul vino pe Forumul FiiConstient.rode dezvoltare spirituala pentru a dezbate mai multe teme care au la baza spiritualitatea.
https://fiiconstient.ro/wp-content/uploads/2015/01/038406243044403e90d4735b9ca7016d-e1436442548132.jpg7361103Cristihttps://fiiconstient.ro/wp-content/uploads/2020/07/fii-constient-350x91.pngCristi2012-06-04 19:31:272015-07-12 11:08:44Cristi, despre viata sanatoasa (interviu)
Comentarii recente