Posts

Orbii de la “Romană”

/0 Comments/in /by

Astăzi avem un articol din partea fratelui nostru (conștient, bineînțeles) Alex :

„- Ce e atat de special in a lua o bucata de hartie si a-ti scrie scopurile? Cum poate un act atat de simplu sa genereze o schimbare atat de mare ?”, am intrebat.

…brusc simt nevoia sa inchid cartea. Ma uit la masinile grabite care asteapta la semafor, ridic privirea spre cer si ma pierd pentru cateva clipe in imensitatea atat de faina a cerului, dupa care intorc capul spre stanga curios in a privi oamenii ce asteapta alaturi de mine troleul. Raman oarecum surprins sa vad ca mai toti privesc la randul lor oarecum in directia mea, dar nu neaparat la mine. Intorc capul…iar privirea si respiratia mea se alatura celorlalti din statie.

Toti privim la unison spre mersul bajbait…sau mai degraba balbait a doi nevazatori. Niciunul dintre ei nu poarta ochelari, incat iti dai seama din start dupa albeata albul ochilor ca merg la ghicite pe strada. Unul dintre ei, barbat la vreo 45 de ani, are un bat telescopic si merge in fata, fiind urmat de un tanar de 20 ani. Tanarul are in permanenta ochii inchisi si merge in spate insotitorului sau tinand mana pe umarul lui. Din cinci pasi ai lor, unul este in fata, doi sunt in stanga si trei in dreapta, iar cel ce conduce loveste cu batul imprejurul lui de parca ar fi acul unui metronom.

Tipul loveste cu batul, vede ca e OK… ridica piciorul sa puna pasul, mai simte cu batul de vreo 7 ori imprejurul lui; se razgandeste si se intoarce oarecum in lateral, asta in timp ce orbul din spatele lui simtind OK-ul initial paseste si el, dar se trezeste cum intra efectiv cu nasul in umarul tovarasului sau.  Aproape toti se uita la orbii astia doi cum se ciocnesc intre ei din 3 in 3 pasi, la batul care se misca incontinuu, lovind la un moment pe singura femeie care ii trata cu spatele fiind absorbita de o carte. Aceasta se intoarce  spre ei cu o fata a carei expresie sugera doar…”Bai nene, esti orb in puii mei. Uita-te pe unde mergi!”… dar mimica femeii se metamorfozeaza instant cand isi da seama de situatie…”Ma scuzati! Nu am stiut!”.

Orbii isi continua sarba lor din Piata Romană prin stanga unu dreapta doi, fara a percepe grimasele femeii, tot lovind cu batul si incercand sa gaseasca o pozitionare cat mai OK in asteptarea troleului.

Batul ajunge sa se loveasca intr-o bordura in spatele careia se intinde ditamai gaura, adanca de cel putin doi metri. Orbul tanar se mai ciocneste de tipul din fata inca o data; exact ca un facut, tipul ce conduce isi pierde pe moment concentrarea si nu sesizeaza ca in spatele bordurii urmeaza un mic hau, ce poate deveni fatal pentru ei.

Pe noi toti, spectatori ad-hoc la aceasta ODA (In Piata Romana),vorba baietilor de la OCS … ne prinde bine rolul sa asteptam cuminti clipa in care se va intampla ceva.

Piciorul se ridica dupa asfalt, urmand sa fie pus in gol, dar in timpul asta creierul transmite semnalul catre mana,iar aceasta coordoneaza batul in asa fel incat sa testeze si adancimea. Batul se duce in gol, cat e el de lung, barbatul se opreste cu piciorul in aer, tanarul ca si pana acum…iar isi fura un umar in plina fata.

Amandoi se opresc, primul testeaza mai atent si isi da seama de situatia in care era sa-si bage picioarele efectiv, ii da un update tanarului si amandoi incep sa rada descatusati si sa faca haz de situatia in care erau sa intre. Aud si acum rasul lor sanatos si plin de viata, iar pentru prima oara din momentul in care eu am inceput sa le urmaresc dansul, tanarul deschide ochii.

Ma pierd in ochii lui alburii pentru cateva clipe fara sa stie ca este urmarit si surprind un gest pisicher facut cu ochiul… parca mai mult sa ne transmita noua…incordatilor din jurul lor…mesajul: „chill and take a pill…viata are grija de noi!”

…brusc simt nevoia sa respir adanc. Ma uit din nou la masinile din intersectie, ridic privirea spre cer; zambesc; ma bucur ca aud si vad troleul 69 cum ajunge in statie. Intorc capul spre cei doi protagonisti ai randurilor de mai sus si realizez ca ei doar aud troleul cum ajunge in statie.

In balbaiala mersului lor insotita de tacaneala batului, cei doi se indreapta inspre sosea impanzita de masini, avand acelasi scop ca al tuturor din statie…sa se suie in troleu.

Cineva, deja nu mai rezista sa ii vada cum se ciocnesc intre ei intr-un ritm sortit sa duca la ratarea troleului si ii coordoneaza spre una dintre usi. Ei accepta cu zambetul pe buze ajutorul si dau sa se urce in troleu, asta in timp ce orbul cel tanar se impiedica de treapta, intrand in lumea din autobuz ca o bila de bowling…doborand cel putin 3 popice umane.

Are parte de aceleasi grimase din partea popicelor, urmate de priviri pline de o mila ipocrita, adresate mai degraba catre doua fiinte din portelan, menite sa se sparga in orice clipa de neatentie.

Intr-un final, orbii se reunesc in troleul deja pus in miscare si dupa ce gasesc un colt departe de privirile popicelor umane, incep sa chicoteasca iar pe seama situatiilor care le-au iscat.

Imi arunc o privire asupra coperta cartii mele; citesc titlul cartii („Calugarul care si-a pierdut Ferrari-ul”) si mintea imi ofera pentru o clipa un flash in care Ray Charles isi conducea cu pasiune nebuna masina…oarba as spune, alaturi de Margie Hendricks, cea care ii dadea fabuloasa replica…”Hit the road Jack”.

Mai arunc o ultima privire catre orbii din colt, care continua sa discute si sa chicoteasca relaxati; inca una spre restul oamenilor din troleu, deja pierduti in universul lor mental; scot un pix din geanta, deschid  cartea si in dreptul paragrafului la care ramasesem, notez cu mana mea tremuranda „Orbii de la Romana”.

Bag pixul inapoi in geanta si imi reiau lectura…

„…Julian fu incantat.

–          Interesul tau ma inspira, John. Entuziasmul este elementul cheie al unei vieti reusite si sunt bucuros sa vad ca ti l-ai pastrat pana in ziua de azi. Iti spuneam mai devreme ca fiecare dintre noi, intr-o zi obisnuita, are aproximativ 60.000 de ganduri. Scriindu-ti dorintele si scopurile pe o bucata de hartie trimiti un semnal mintii tale subconstiente ca aceste ganduri sunt mult mai importante decat restul de 59.999. Mintea ta va incepe atunci sa caute toate ocaziile pentru a-ti implini destinul, ca o racheta dirijata. Este realmente un proces stiintific. Cei mai multi dintre noi pur si simplu nu sunt constienti de el”  

Dacă ți-a plăcut articolul, introdu aici adresa ta de E-mail
pentru a primi periodic pe adresa ta de E-Mail cele mai noi articole: 

Da o sansa reala relatiilor – partea a 4-a

/19 Comments/in /by

Este generalizat in jurul nostru fenomenul in care dupa o relatie incheiata, cel parasit ajunge sa-si verse furia pe fostul iubit sub justificari de genul:

“- nu m-ai apreciat la adevarata valoare, m-ai folosit, nu m-ai meritat, nu m-ai inteles niciodata, eu am fost atent cu tine permanent (ti-am cumparat o gramada de lucruri), iar pe tine te-a durut in posterior …”

Ceea ce este absolut incredibil este ca cei aflati in aceasta situatie, cu acest discurs spera sa-si readuca partenerul alaturi.

Il irita permanent si nu conteneste sa-i repete la nesfarsit cat de ranit este de revelatia faptului ca nu a fost apreciat cum merita.

Spera sa-i insufle suficienta vinovatie incat sa-i revina alaturi, de preferat cu capul plecat, cerandu-si scuze pentru nesimtirea de a-si permite sa spere la ceva mai interesant.

Considera ca singura solutie de a-si recupera partenerul este de a-l forta prin vinovatii sa revina la el.

Instinctual este constient ca oferta lui este foarte subtire si oricum alte argumente nu are pentru a-si recupera iubita. Tot ce va reusi insa, va fi sa agraveze situatia indepartand-o mai mult.

Tot acest fals dispret (care nu reuseste decat sa tradeze disperarea invalidarii) are in spate evitarea responsabilitatii proprii in esecul relatiei.

Practic cel parasit refuza sa accepte ca nu mai era o companie placuta de multa vreme pentru cel care l-a parasit.

Iar faptul ca cel parasit resimte ca o pierdere inacceptabila incheierea relatiei, inseamna ca cel care a plecat oferea mai multa placere si valoare. Altfel nu iar simti lipsa.

Si astfel ajungem sa vedem ca de fapt cel care a renuntat, era in situatia de a fi fost folosit de cel cu gura mare care oferea prea multa plictiseala, tensiune, pretentii si prea putina deschidere, relaxare si comunicare reala.

Si este evident peste tot in viata ca nimeni nu se agata de lucruri fara valoare.

Daca-ti doresti ceva, invata sa respecti ceea ce-ti doresti.

Este absurd sa te astepti sa se intoarca iubita la tine cata vreme tu-i repeti obsedant ce curva perversa si fara inima este.

Dorim ceea ce e pretios pentru noi si renuntam la ce nu ne mai aduce satisfactie.

Asa ca daca esti parasit si ai sentimentul unei pierderi trebuie sa faci cel mai elementar gest de onestitate in care sa recunosti ca oferi prea putin sau mai precis ca esti prea putin. Ca te-ai folosit de partenera sa-ti satisfaci nevoile de validare si ca prin toate atentiile tale nu faceai decat sa incerci sa-ti cumperi prezenta ei.

Suferintele insuportabile sunt consecinta ignorarii si evitarii celor mai elementare si accesibile adevaruri interioare despre noi insine. Niciodata nu vom suferi cumplit ca nu intelegem natura ultima a materiei sau a constiintei, insa este crunt sa nu recunosti ca in spatele acuzelor tale se ascunde  regretul ca ai pierdut din neatentie si frica o relatie importanta pentru tine.

Trebuie inteles ca nu putem oferi decat ceea ce suntem.

Si ceea ce suntem este singura valoare in relationare. Singura moneda de schimb.

Iar daca nu sunem suficient este pentru ca refuzam adevarul despre noi si ne chinuim sa mimam ceea ce credem ca ar trebui sa fim.

Procesul acesta de reintoarcere catre ceea ce suntem este dureros in principal pentru ca trebuie sa recunoastem ca suntem foarte departe de ceea ce pretindem despre noi.

De fapt trebuie sa recunoastem ca nici macar nu ne dorim cu adevarat sa fim ceea ce pretindem ca suntem.

Urmatorul pas este la fel de obligatoriu si presupune a acorda o recunostinta reala pentru timpul ce ti-a fost oferit de partener. In definitiv a fost un om care a stat langa tine, ti-a dat o sansa reala de a experimenta relationarea in cuplu, in conditiile in care sunt o multime de femei care te-au ignorat complet si foarte probabil nu au dat 2 bani pe tine. Este penibil sa te razbuni ca te-au parasit, exact pe acele femei care, dintre toate, ti-au oferit oportunitatea unei experiente in cuplu.

Recunosterea nivelului nostru real de valoare (maturitate si experienta) si recunostinta pentru oricare din relatiile avute trebuie sa fie un gest intim si pofund.

In afara unui astfel de gest, resentimentele vor aparea permanent sub forma reprosurilor incarcate de frustrare care te vor face mai neinteresant si patetic.

Doar pe acest fond de atitudine poti evita caderi crunte in care “sufletul iti arde”, parasit fiind.

”Si-ti arde” cu atat de tare cu cat te indepartezi de adevar.

Pe masura ce te apropi de adevarul tau insa, arsura devine tot mai blanda, si in cele din urma vei multumi cerului ca nu te-a iertat de durere.

Mai ai solutia unei atitudini exagerat de precaute in viitor, in care speri ca in urmatoarele relatii, prin viclenie, sa-l sifonezi pe celalalt inainte sa te sifoneze el. Vei fi permanent suspicios, vei interactiona superficial si nu vei putea tine langa tine decat pe cineva care nu-ti poate simti atitudinea perversa. Este numai o alta varianta de a refuza adevarul despre tine si asfel te califici direct pentru o experienta mai dureroasa care sa-ti aminteasca ca evitarea adevarului nu este o solutie pe termen lung.

Aud obositor de mult de la cei abandonati ca-si refuza orice responsabilitate sub argumentul  ‘’cum de am fost bun x luni si acum nu mai sunt?’’. Iar raspunsul si-l dau imediat cu satisfactia celui care se simte exonerat de orice responsabilitate ‘’femeile-s niste curve, profitoare de barbati buni. Daca aveam vreo problema nu m-ar fi placut nici la inceput – isi spun ei. Dar s-a plictisit si m-a lasat singur’’ … cand trebuia sa ma suporte asa plicisitor (completez eu).

Mai mult, rememoreaza toate atentiile cu care si-au tratat iubitele pe parcursul relatiei si toate momentele in care iubitele lor nu le-au intors atentia.

Practic se victimizeaza pentru a-si varsa furia si a-si asuma rolul de judecatori.

Nu ar fi nici o problema daca atitudinea asta i-ar linisti si relaxa.

Dar de fapt isi amplifica enorm chinul, semn ca sunt orientati gresit si se departeaza de adevarul lor interior.

Pentru cei care din disperare se grabesc cu sentinte de genul celor de mai sus le spun ca, exact aceste femei curve sunt cele care ti se dedica firesc si cu maxima placere cand ajungi barbatul care trebuie sa fii. Invariabil vei auzi de la ele cand ajungi aici ”poti sa faci ce vrei cu mine”.

Prin pretentiile si asteptarile care ni le cultivam nu facem decat sa refuzam dreptul celorlalti de a fi ce sunt si de a-si urmari fericirea. Dorim sa-i determinam cum putem (casatorie, principii morale, vinovatii, intimidare) sa-si ignore ceea ce simt si doresc in favoarea asteptarilor noastre de la ei. Cand ne raportam la noi insine, ne este clar ce absurd este sa avem astfel de pretentii si intelegem cat sunt de nedrepte. Dar majoritatea presupunem ca in ce ne priveste, vom gasi o modalitate sa fentam iar celalalt este fraierul care va trebui sa se conformeze restrictiilor, pentru ca altfel l-am ars. Sunt si dintre cei care intra bineintentionati in acest tip de contract dar sfarsesc intr-o tristete la fel de neplacuta.

In relatii suntem o caruta de sensibilitati cu care celalalt trebuie sa fie foarte atent, nu cumva sa ne jeneze.

Ne masuram cuvintele intrebandu-ne permanent, oare ce parere isi face, oare ce crede despre mine?

Nu putem vedea ca orice ar crede despre mine este strict responsabilitatea celui care-si face parerea, si orice evaluare gresita se va intoarce numai inpotriva celui care greseste.

Si indiferent ce parere are oricine, important este daca eu stiu cine sunt.

Iar cand stii nu te mai poate afecta prea tare ce cred altii.

Insa miza noastra a tuturor ar fi ca inainte sa punem etichete pe ceilalti, sa fim atenti si sa intelegem ca suntem o necunoscuta pentru noi insine, iar pretentiile de a stii atat de exact ce se intampla incat sa ne permitem sa judecam, …  sunt penibile.

Majoritatea nu se evalueaza cu bun simt si nimeni nu respecta declarat si asumat oferta celuilalt.

Constat consternat ca si in cazul in care transmiti clar ca nu esti interesat de asteptarile nimanui (cu exceptia sefului – in cazul meu), orice asteptare nesatisfacuta a partenerului devine sursa de disperare si neincredere in sine. Tot ceea ce ne leaga devine nerelevant in fata dezamagirii, neimplinirii unei asteptari. Pur si simplu nu putem relationa fara PRETENTII. Si cersim sau amenintam, in functie de stil sau situatie, pentru ceea ce ne dorim.

Problema este ca foarte putini isi asuma si declara tare si raspicat ca nu sunt in relatie pentru a satisface asteptari de nici un fel. Putini au curajul sa spuna ca sunt intr-o relatie pentru experienta, distractie, evolutie. Eu consider de exemplu ca-ti ofer darul suprem prin faptul ca impartasesc cu tine ceea ce sunt si traiesc. Alaturi imi poti cunoaste viata  pentru ca te fac parte din ea. Te fac parte la slabiciunile mele, puterea mea, modul meu de a gandi si a fi. Iti deschid accesul la psihologia masculina cu toate intimitatile ei. Te ajut sa te maturizezi si sa ai incredere in tine. Sunt sigur ca te voi surprinde inclusiv neplacut cu adevarul meu, stiu ca te pot pierde, dar daca nu faci fata la adevar, cauta pe cineva care-ti va spune ce vrei sa auzi. Vei gasi putini care sa-si declare adevarul fata de tine si relatii pentru ca majoritatea ascund adevarul si fata de ei insisi.

De fapt numai relationarea pe aceste baze ne poate satisface. Orice altceva cade rapid in tragedie.

Avem experienta tragediei repetate in toate relatiile noastre. Ar fi cazul sa incercam alta abordare.

Relatiile au devenit un mediu in care se asteapta salvarea, fericirea si consolarea de la celalalt. Aparent nimeni nu vrea ceva real desi sunt toti scarbiti si plictisiti de sablonul relational de care au avut parte. Dar cand ajungem in punctul in care trebuie sa acceptam ca nu suntem cu nimic mai importanti decat oricine altcineva si mai ales ca nu suntem buricul pamantului, incepem sa ne regasim interesul pentru plictiseala. Foarte multi se zvarcolesc disperati in fata adevarului si cauta orice interpretare pentru a-si spune ca tot ce zic eu aici sunt tampeniile unei minti bolnave, lipsita de orice dumnezeu.

O mare parte din femei, de exemplu, intra in disperare cand se lovesc de situatia in care un barbat pe care-l doresc dovedeste ca nu are nevoie de ele, ca nu poate fi controlat, supus sau intimidat sub amenintarea ruperii relatiei sau a oricarei conditionari. Le este imposibil sa accepte ca nu te au la mana cu nimic.

NU inteleg ca se poate relationa liber, ca oferi din placere ce vrei, cand ai chef, fara a-ti pune problema ce primesti in schimb.  Se asteapta cu sufletul la gura cel mai mic semn de slabiciune in toate tentativele lor de intimidare si de a aduce relationarea intr-un spatiu in care au un cat de mic control. Problema este ca atunci cand il au, dispretuiesc imediat barbatul care nu rezista presiunilor lor.

La nivel conceptual gasesti intr-adevar destui care sunt de acord cu mine, dar la nivel practic lucrurile sunt pe atat de complicate pe cat de mult incerci sa amani renuntarea la frica de abandon sau neimportanta etc.

In nici un caz nu subestimez forta slabiciunilor noastre si nu am pretentia ca renuntarea la minciuna este ceva facil. Am vazut si nu mai pot subestima nebunia unei minti disperate careia-i fuge pamantul de sub picioare. Poate crea teorii absurde, cazand intr-o paranoia care ar fi amuzanta daca nu ar consuma de vie fiinta care cauta sa-si dovedeasca ceva ireal.

Intalnirea cu oameni adevarati poate crea mult deranj interior, dar a nu vedea oportunitatea de a-i pastra in viata ta cu recunostinta, te pune pe o directie in care va trebui sa inveti dureros ceea ce nu ai putut sa vezi.

Odata intrat in acest joc al santajului, in care fiecare se foloseste de atuurile lui pentru a-l obliga pe celalalt sa ofere ce se asteapta de la el, am intrat intr-un spatiu in care … EXISTA NUMAI MOARTE (plictiseala).

Relatiile devin suma gesturilor si cuvintelor de atentie care ne confirma importanta in ochii celuilalt.

Nimic esential nu mai poate aparea pentru ca orice traire interioara este inaccesibila si neimportanta pentru partener. Nu poti vedea candoarea si placerea din modul in care esti servit, asteptat si intampinat de exemplu, si nu poti intelege ca in starea interioara a celuilalt stau cele mai tari declaratii de dragoste.

Treci astfel indiferent si preocupat de gandurile tale despre tine pe langa momente de sensibilitate, interes si grija. A nu intelege sau a nu fi interesat de peisajul interior al celuilalt si implicit a nu raspunde, constientizand trairea femei de langa tine, este ceea ce distruge orice relatie. Aceasta este lipsa de conexiune: a fi incapabil de a pastra contactul cu fenomenul interior al vietii celuilalt. Acest fenomen este ceva dincolo de noi – este viata ce se traieste prin noi – si este permanent noua, interesanta, vie dar este inacceptabil pt minte sa ne-o asumam si sa o traim ca atare, pentru ca in acest mod de a trai nu exista rigiditate, predictibilitate, siguranta, viitor (pasiunile mintii).

Nu exista decat certitudinea pasiunii de a trai si cunoaste. Iar pentru a trai astfel este nevoie de increderea in inteligenta si grija vietii. Alternativa la aceasta incredere este nevoia de a te asigura, de a negocia pe fata sau pe ascuns: ce dau si ce primesc?

In relatii, inceputurile sunt sanse noi de a fi mai atent pentru a intelege mai bine. In aceste inceputuri, sustinute de sperante si incredere, poti raspunde momentelor de deschidere pentru a le incuraja si poti descuraja fara mila orice tentativa de a iesi din prezent, de a pune presiune pentru a obtine promisiuni, de a-ti ingradi libertatea, de a cadea in verbalizarea relatiei in detrimentul trairii ei.

Dovedeste-mi iubirea prin libertatea pe care mi-o acorzi, prin respectul pentru modul meu de a fi, prin bucuria cu care-ti petreci timpul alaturi de mine, prin curajul de a fi tu insuti spunandu-mi ceea ce ti se pare dificil de spus sau renuntand la asteptari, pretentii, promisiuni. Scuteste-ma de orice fel de declaratii inteligente sau cuvinte mari, perspective dramatice si emotii ravasitoare. Iubirea nu este emotie. Iubirea este constienta, luciditate, echilibru. Nu am nevoie de nici o dovada de iubire pentru ca ”vad cine esti”.

In lipsa constientei nu poti vedea, aprecia si intelege iubirea, loialitatea, prietenia adevarata pentru ca este extrem de inconfortabila pentru mintea ta.

Daca ti-a placut articolul vino pe Forumul FiiConstient.ro de dezvoltare spirituala pentru a dezbate mai multe teme care au la baza spiritualitatea.

CRISTI

Abandonati presiunea mintii pentru a descoperi viata (Prezenta)

/1 Comment/in /by

Cunoasterea reala este o chestiune de senzitivitate si luciditate care definesc starea de contemplare.

Contemplarea este o deschidere catre mesajele existentei livrate sub forma de senzatii, perceptii, intuitii sau viziuni.

In lipsa perceptiei, informatiile sunt moarte si nu fac decat sa duca la speculatii fara nici o utilitate. Insa cele sustinute de perceptii devin adevarul nostru viu, al fiecarui moment. Pe masura ce perceptiile se extind catre profunzimile fiintei adevarul nostru se extinde, se modifica sau se nuanteaza, dar niciodata nu este ros de indoiala si confuzii.

Cand intelegi acest simplu fenomen intelegi si recomandarile inteleptilor de a nu ramane blocat in convingeri si adevaruri, de a te pastra viu, deschis catre realitati mai ample si oportunitati spirituale pe masura.

Orice perceptie poate fi extinsa si aprofundata.

Orice adevar este upgradabil.

Ori la capitolul perceptie a vietii, mintea este complet paralizata si implicit inutila. Trebuie sa devina insa obiect al contemplarii ca parte esentiala a fenomenologiei interioare.  Asta presupune implicit eliminarea oricarei judecati asupra ei, acceptarea si adoptarea ei ca parte esentiala a fiintei noastre.

Acesta  limitare esentiala ar fi de ajuns sa-i luam autoritatea de a interpreta si decide viata noastra.

Am gasi suficiente motive s-o abandonam chiar in lipsa viziunii vreunei alternative pentru ca modul ei de abordare a vietii nu a dus niciodata la un succes real si durabil care sa-l satisfaca profund pe proprietarul ei.

Toate speculatiile ei inteligente si planurile meticuloase se sfarsesc in deziluzii si sentimentul inutilitatii.

Cand mintea te face sa te simti o entitate separata, imediat concluzionezi necesitatea de a te proteja, de a-ti urmari interesele de siguranta si fericire intr-o lume ostila si lipsita de sens in care intimplarea este singura regula.

Perspectiva asta este exact ce are nevoie mintea pentru a-si justifica pretentiile de dirijor in fiinta pentru recuperarea starii de siguranta. Intrucat avem gravat  in ADN-ul nostru amintirea potentialului de liniste si beatitudine ce-l reprezinta experienta vietii, mintea se foloseste de aceasta amintire adanc inradacinata pentru a crea motivatie.

Asa ajungem pe o pista gresita la mana mintii, care stabileste ca nu suntem suficient si ca trebuie sa ajungem undeva pentru a ne obtine siguranta si linistea in viata.

Bineinteles ca solutia ei sunt ziduri fizice sau principiale cat mai inalte, intre noi si restul lumii, in interiorul carora adunam bani, arme, sclavi sau motive de superioritate etc. Dincolo de faptul ca asta iti ia o mare parte din viata … nu obtii nimic din ce cauti. Vei fi mai apasat de propriile realizari si mai ingrijorat sa nu le pierzi in gramada de dusmanii si invidii pe care le-ai creat pe drum.

Zidurile astea de la care asteptam protectia presupun obiective si planuri sofisticate, straine de nevoile noastre reale, construite pe o intelegere eronata a vietii.

Ajungem sa ne izolam sau sa ne aruncam in proiecte pretentioase pe termen lung.

Insa orice obiectiv care nu tine seama de legatura cu existenta nu rezolva nimic dar creaza o infinitate de probleme care cer alte planuri, scenarii ce devin in timp o infinitate de presiuni care ne sufoca interiorul.

De aici o paleta intreaga de ‘’trebuie sa’’ … fim bogati, frumosi, abili, pe faza, puternici, de succes, seducatori, sociabili  sau plini de iubire, spirituali, relaxati, sinceri, prezenti , abstinenti etc etc etc . … uitand ca nu putem fi nimic din ce nu suntem deja.

Toti acesti ‘’trebuie sa fim’’ se nasc din lipsa de atentie catre ceea ce suntem acum si aici si devin pietrele de moara agatate la gatul fiintei care suntem.

Presiunea constanta in care traim creaza contractii fizice constante care rigidizeza corpul, ii fura flexibilitatea, perturba circulatia si imbolnaveste. Daca sunteti atenti la corpul vostru in momentele de prezenta accidentale sau create veti descoperi parti, care relaxandu-se va fac sa constientizati incordari atat de vechi, incat nici nu le mai observati.

Acestea sunt doar o mica parte a efectelor terorii in care mintea va tine fiinta. Palpitatiile, tensiunea ridicata, insomniile, comportamentul formal sunt consecinte ale acelorasi nenumarate presiuni absurde: ca nu v-ati gasit vocatia inca, ca trece timpul si nu aveti un iubit, ca nu sunteti realizat, ca nu aveti preteni, ca nu sunteti sociabil etc etc etc.

Sub autoritatea mintii, … suntem in situatia in care aceasta presiune cu care ne incarcam este echivalentul gestului in care ne tragem de par ca sa crestem mai repede in inaltime.

Si astfel in loc sa cautam cu toate puterile si resursele noastre cooperarea cu o existenta  – evident infinit de potenta si inteligenta, traind atenti si deschisi catre viata, pastrind mintea tacuta dar receptiva – ne implicam in planuri complexe pentru obiective inutile, care ne lasa consumati si nesatisfacuti in cele din urma, chiar daca pentru a ramane macar cu invidiile celorlati mimam o satisfactie puerila pe care o putem dovedi doar cu aroganta sau stilul de viata (daca am ajuns bogati dar deconectati), pentru ca nimic din vibratia fiintei nu confirma fericirea pe care incercam sa o afisam.

Trebuie bine inteles caevoluam numai din ceea ce suntem in acest moment si orice dorinta de a impulsiona cresterea se poate materializa numai prin cooperarea stransa cu intreaga fiinta care suntem si intelegerea ei in contextul existential care-i sustine cresterea.

Orice stare neplacuta indica un conflict evident cu parti din tine. Orice suferinta te sesizeaza ca ai pierdut contactul cu viata. Este un semnal de alarma care ar trebui sa te trezeasca si sa te scoata de pe calea pe care esti.

Acesta este si motivul pentru care pana nu incetam conflictul cu noi insine, integrand  neconditionat tot ce ne nemultumeste si renuntand la pretentiile de perfectiune, nu avem nici o alternativa la suferinta.

Pentru ca exact ceea ce facem pentru a atinge ideea noastra de perfectiune este exact ceea ce raneste structurile esentiale ale fiintei.

Si asta pentru ca nimic altceva decat suferinta nu ne mai poate castiga atentia prea prinsa de planurile mintii noastre. Ne indragostim atat de tare de gunoaiele cu care ne-am umplut mintea, incat preferam suferinta pana in momentul in care devine insuportabila.

In momentele de luciditate, specifice momentelor de gratie sau celor de suferinta crancena, evidenta esecului mintii ne lasa smeriti si constienti de limitele ei, dar cu o atentie incarcata de respect catre mediul nostru interior care devine astfel integrat si acceptat.

Doar in astfel de momente stim ca am ranit ceva esential si important in fiinta noastra daca suferinta este atat de crunta.

Odata recuperata smerenia si atentia fiinta iese din conflictul epuizant in care o tineam si ne ofera cu recunostinta accesul la resursele ei de inspiratie, intuitii, viziuni clarificatoare despre propria natura, nevoile reale si potentialul nostru.

Totul la pachet cu un reconfortant sentiment de siguranta.

Pentru ca imediat ce luam contactul cu ceea ce suntem acum si aici … descoperim cu uimire ca cineva are o grija infinita de noi si ca ceeace ce este in jurul nostru este exact ceea ce avem nevoie in fiecare moment.

Si asta pana in detaliile cele mai nesemnificative.

Fiecare moment, fiecare situatie este o opera de arta a existentei prin care-ti vorbeste de grija ei pentru tine si te incurajeaza sa-ti gasesti increderea de a te lasa sustinut de ea.

Secretul vietii este ca iubirea, pacea, relaxarea, inteligenta sunt identitatea noastra, iar presiunile puse pe noi de o minte care afirma ca nu suntem suficient si ca trebuie sa devenim ceva, face sa nu ne putem experimenta natura.

In consecinta nimic nu este mai simplu decat a fi ceea ce esti si a experimenta asta, imediat ce te despovarezi de presiunile ce ti le-ai pus in carca.

Trebuie inteles ca incercarea de a te elibera de aceste presiuni, presupune un curaj semnificativ, pentru ca va trebui sa infrunti determinat mintile inconstiente ale celor din jur care-ti inchid gura sub justificarea ca nu ai facut nimic in viata, care te descurajeaza imediat ce iesi din tiparele valorilor colective traditionale cu care majoritatea se identifica fara sa se intrebe vreodata daca aceste valori ii reprezinta cu adevarat.

Va trebui sa le infrunti … acceptandu-le, oferind spatiu cuvintelor lor, lasand astfel trecutul sa se manifeste si sa se consume … fara sa-l mai alimentezi.

Exprimarea lasata sa existe care nu degenereaza in tensiuni si conflicte, vindeca si elibereaza trecutul de demonii inconstientei.

Miza gestului de a iesi din curentul colectiv de inconstienta este enorma pentru ca oglindeste si pune in evidenta inconstienta din valorile colectivitatii si de aici refuzul inconstient dar concertat al mediului de a-i lasa pe cei care aleg constienta sa-si urmeze drumul linistiti. Din acest motiv orice om trezit, constient, este un succes al tuturor si toti vom beneficia de intelepciunea lui. Prin acceptare cu ingaduinta a inconstientei celorlalti de catre cei treziti,  fortele inconstiente sunt puternic slabite.

Inconstienta are nevoie de conflict si tensiune pentru a supravietui.

Fii adanc recunoscator pentru ceea ce esti deoarece in acest ‘’ceea ce esti’’ sade toata puterea din lume cand ai incetat sa-ti crezi mintea in ce spune despre tine.

Cand luam aceste presiuni, experimentam instantaneu clarviziunea si relaxarea ce este insasi natura noastra intima.

Afirmatiile:

Nu vreau sa fiu relaxat

Nu vreau sa fiu fericit

Nu vreau sa fiu iubit

Nu vreau succes

Etc.

atunci cand cautam relaxarea, iubirea, fericirea, succesul sau orice credem ca ne lipseste, relaxeaza instantaneu pentru ca ele nu fac decat sa ridice presiunea obiectivului de a fi fericit, relaxat, iubit cu care mintea se tine ocupata si implicit departe de exact ceea ce esti si cauti.

Fiinta interioara profunda este singura care-ti poate oferi viziunea modului in care poti obtine ce ai cu adevarat nevoie.

Cooperarea cu propria fiinta devine atat de placuta incat esti vindecat inclusiv de presiunea atingerii obiectivului.

Cooperarea cu propria fiinta devine de fapt singurul obiectiv.

Astfel ajungi sa-ti poti dori multe dar sa fi detasat de dorintele tale bucurandu-te de drumul spre indeplinirea lor.

Asa incat obtinerea a ceea ce-ti doresti nu te inlantuie pentru ca nu ai sacrificat nimic sa le obtii, totul fiind facut cu placere. De aceea cei care au obtinut ceva pe aceasta cale pot imparti totul cu ceilalti. Ei sunt deja recompensati de viata prin ceea ce traiesc. Nu simt drumul ca un sacrificiu si asta-i elibereaza de identificarea cu ceea ce au obtinut.

O minte fara obiective devine o minte tacuta sau mult mai relaxata care nu mai este nevoita sa gaseasca solutii de a depasi frica, neincrederea, suferinta etc., iar tacuta fiind dispare si sursa fricii, suferintei, neincrederii etc.

O minte tacuta va exprima perfect fiinta ta si implicit vei castiga claritate, viziuni si determinare.

Trebuie inteles ca singurul lucru imposibil de evitat este de a trai in prezent.

Asta este garantia dreptului tau de a fi puternic si fericit.

Nu poti iesi din clipa prezenta … desi poti sa eviti sa o privesti.

Conectarea la prezent este din acest motiv cel mai banal si accesibil lucru pentru ca, a nu experimenta prezenta, iubirea si pacea presupune o permanenta si obositoare preocupare.

Prezentul nu poate fi evitat. Respiri in prezent, simti in prezent, te misti in el. Trebuie numai sa nu te chinui sa fugi de el sau sa-l cauti in metode si solutii. Cand vei obosi si vei cadea … te vei regasi in el fara sa faci nimic pentru ca acolo ai fost tot timpul in care mintea facea planuri sa ajunga la el.

Din acest motiv afirmatii puternice ca cele de mai sus aduc atat de usor linistea pentru ca singurul lucru care trebuie facut este de a te scoate din cautarea vreunei solutii si a experimenta sentimentul de a fii viu in lipsa oricarei cautari. Incetarea cautarii este regasirea identitatii divine. Nu este nevoie de timp sau metoda ca sa fi cine esti si ai fost de la inceputul timpurilor.

Oricat de amenintatoare poate parea viata, cand devine grea amintiti-va ca respirati inca, faceti-o adanc, aduceti senzatia ca existenta este in tot ce exista …. si priviti. Asta este toata cunoasterea necesara din lume. Restul discutiilor sunt de placere.

Pacea cosmica fie cu voi.

Iubirea sa va ocroteasca.

Daca ti-a placut articolul vino pe Forumul FiiConstient.ro de dezvoltare spirituala pentru a dezbate mai multe teme care au la baza spiritualitatea.

CRISTI

Eliberarea de identificarea cu primul gand

/12 Comments/in /by

Am asteptat cele 100 de “Recomandari” la ultimul articol din capitolul “Relatii” pentru a va multumi tuturor pentru interes si pentru promovarea care mi-ati oferit-o. Imi doresc sa fiu citit, caut reactii de orice fel pentru ca este placut sa va am in preajma si vreau sa ne cunoastem cat mai bine.

Microarticolul de azi contine revelatia favorita a ultimilor ani pentru ca este si raspunsul final al celei mai grave probleme interioare cu care m-am confruntat in trecutul meu.

Bineinteles ca in momentul acestei revelatii …  problema era depasita demult, dar intelegerea pe care am primit-o cu aceasta ocazie m-ar fi scutit de cativa ani buni de suferinta.

Neintelegerea naturii gandurilor te pot duce la o frica nemasurata de tine insuti (cea mai crunta dintre frici) pentru ca identificarea automata, inconstienta cu unele ganduri produse de o minte neinteleasa si scapata de sub control, te pot duce spre vinovatii distrugatoare.

Revelatia de aici vindeca o astfel de problema, total, deoarece clarifica la nivel fundamental ca viata se recreaza complet in fiecare moment fiind permanent proaspata, doar identificarea cu gandurile este continua si asta este singurul lucru care ne tine captivi in trecut si in suferinta.

Cu riscul sa va plictiseasca, fiind probabil inafara problemelor voastre imediate, articolul de azi este modul meu de a va arata recunostinta de a va avea atat de aproape pe cei mai multi dintre voi si ca imi sunteti atat de accesibili.

Acum 10 ani mi s-ar fi parut de domeniul SF sa gasesc atatia oameni interesati de ceea ce ma preocupa fara incetare de cand ma stiu. Dar acum nu ma mai mir deloc.

Viata ma copleseste si-mi depaseste cu mult asteptarile. La toate capitolele. Si nu ma deranjeaza de loc.

Cu riscul sa par formal (lucru care ma enerveaza rau de tot) … multumesc in mod special domnului Octavian Tiganus & Co, lui Marius Stan, fratiucului Razvan  si prietenelor mele L. si Stela.

Eliberarea de identificarea cu primul gand

Orice moment de prezenta si calm este intodeauna intrerupt de un prim gand incitant care testeaza luciditatea noastra (constienta) fiind construit perfect pentru a-ti tenta implicarea mintii determinandu-te evident, la o reactie inconstienta sub forma de trafic mental, care transforma prezenta in absenta din propria fiinta.

Pentru ca intodeauna acest prim gand este perfect conceput pentru a te implica emotional foarte rapid si deci de a fi atractiv pe fondul tacerii mintii … NE SCAPA ESENTIALUL … pentru ca ne este deturnata atentia de la sursa acestui prim gand la … continutul gandului.

Dar pentru ca intr-un moment fericit, dupa 2 zile de post, eram puternic ancorat in stari profunde de prezenta, mi-a devenit accesibil si perceptibil campul din care aparea acest gand.

Este vorba de supraconstient, care este mascat de o intensitate radianta atat de scazuta incat ii permite sa se ascunda in spatele constientului nostru.

Asadar nefiind capabili sa percepem straturi profunde ale fiintei noastre, care sunt sursa reala a majoritatii gandurilor initiale, ne trezim incitati, implicati si marcati de continutul lor.

Deoarece credem ca noi suntem autorul gandurilor de care ne este rusine sau prin care consolidam identitatea egoului, responsabilitatea cu care ne incarcam ca urmare a acestei erori ne fura detasarea fata de ganduri si in plusssssssssss ne lasa fara atentie (constienta) la fenomenul interior.

Situatia ne epuizeaza si ne indeparteaza de posibilitatea de a simti profunzimea si complexitatea fiintei care o reprezentam.

Prin constientizarea procesului, responsabilitatea fata de continutul gandurilor scade complet si astfel devenim in mod natural contemplatori deasupra tentatiilor mintii, ai propriului univers mental interior, care nealimentat fiind de identificarea cu gandurile devine repede doar un spatiu focalizat pe constiinta, capabil sa simta tot mai bine aspectele subtile interioare.

Descoperirea mea a avut un efect teribil prin faptul ca odata identificata aceasta sursa … orice prim gand tentant, in loc sa degenereze in trafic, te trimitea cu atentia catre supraconstient si implicit adanceai starile de prezenta. Practic odata ce l-ai surprins pe Dumnezeu in tentatiile starilor joase de constiinta … atentia devine atrasa bineinteles de Dumnezeu … iar starile in cauza se evapora imediat ce s-au nascut.

Nu are rost sa mai vorbesc despre forta care suntem, odata ancorati in acele stari de constiinta, pentru ca majoritatea va puteti imagina ce inseamna … sa-ti iei fiinta in primire si sa fii, constient, una cu ea.

Daca ti-a placut articolul vino pe Forumul FiiConstient.ro de dezvoltare spirituala pentru a dezbate mai multe teme care au la baza spiritualitatea.

CRISTI

Cautati tacerea mintii!

/13 Comments/in /by

MINTEA contine in ea toate formele ce le poate lua viata. Poate face toate conexiunile posibile si analiza orice. Va masura tot si va evalua toate posibilitatile. Insa nu poate avea nici o certitudine si mai ales nu poate simti nimic din energia vietii.

Asa ca toate deciziile si obiectivele ei , …vor ignora viata indiferent de ceea ce declara.

Nu ignora viata din rautate, ci din prostia propriei complexitati, care o impiedica sa si vada limitarea. Complexitate care, culmea, ne si creeaza  un grotesc sentiment de superioritate care devine orbirea noastra facandu-ne teribil de neatenti la orice este esential in viata .

Un prieten (Silviu) observa consternat contemplindu-si trecutul , … cat de perfect si aparent surprinzator,  este parteneriatul dintre inteligenta si inconstienta.

Ajungem astfel sa avem nevoie de probe pentru orice. Nu mai putem vedea, simti loialitatea sau tradarea , demnitatea sau viclenia, dragostea sau dispretul. Putem cunoaste oamenii doar prin probe iar increderea este ceva absurd si inaccesibil mintii noastre.

Mintea este limitata de propria impotenta de a simti orice este real si viu.  Si exista pe spinarea fericirii noastre pt ca nu vedem acest simplu lucru. Ca tot ce conteaza pt fiinta noastra NU CONTEAZA DELOC PT MINTE.  Aceasta simpla observatie ar fi suficienta sa ne faca mult mai precauti fata de tot ce ofera.

NU vedem si nu intelegem cu adevarat nimic din viata noastra deoarece continutul din interiorul  formei este inaccesibil mintii. Esenta nu este ambalajul. Oricat de atragator ar fi acest ambalaj,  ceea ce ne hraneste si ne da putere este continutul lui. Am mai spus-o si o repet cu placere

NU perfectiunea corpului unei femei ne satisface, ci caldura si apropierea protectoare din imbratisarea ei.

NU perfectiunea formei unui mar, ci substantele nutritive din el.

NU frumusetea, puterea sau pozitia sociala a unui prieten, ci loialitatea lui.

NU cuvintele de iubire ne hranesc, ci legatura dintre cei care si le spun.

Dar devenim atat de morti traind in minte incat nu mai simtim dragostea, loialitatea, caldura vietii,  nu vedem miracolele din fiecare secunda a vietii si nici nefericirea in care ne afundam. Ne trezim in fata mortii sufletului, cand, …. depresivi, nebuni, plictisiti sau ingroziti  … totul devine  un chin si ne intrebam cum am putut ajunge aici.

Trecem impasibili si orbi pe linga gesturi si dovezi de dragoste coplesitoare, ranind sau dezamagind  profund suflete sensibile care ne trec prin viata.

Insensibili la  viata fiind, nu vom simti iubirea si nici pe dumnezeu in spatele ei.  Si cum VIATA, IUBIREA, DUMNEZEU este  tot ce exista , ne este clar de ce mintea in fapt, NU STIE NIMIC desi pare ca stie totul . Intelegem atunci, de ce a miza pe minte, este garantia sinuciderii.

Sunt sigur ca orice va ajuta sa invatati a va trai viata in afara mintii … va salveaza pe voi, relatiile in care sunteti implicati si nu in ultimul rand  planeta pe care traiti … impreuna cu mine. Asa ca , in mod evident, avem un interes comun enorm … in a trece mintea pe linie moarta … pina invata singurul lucru util care il poate face : TACEREA

A trece mintea pe linia moarta inseamna a-i acorda spatiul de care are nevoie, privindu-i detasat si ingadutor acrobatiile perverse ,  menite sa ti fure linistea, pina si  consuma energia dobindita in perioda, in care-i acordam credit absolut.

Tacerea mintii este cadoul ei pentru luciditatea si aspiratia noastra si vine la pachet cu accesul  la clarviziunea patrunzatoare sinelui si senzatiilor lui . Asa ca validati numai acele continuturi mentale care reduc influenta mintii in fiinta voastra.

Viata are inteligenta divina incorporata, asa ca , o minte tacuta, este singurul lucru necesar sa accesam toata aceasta inteligenta a vietii care ne va arata clar ca lumina zilei ca :

NU SUNTEM SI NU AM FOST NICIODATA SINGURI si mai ales ca NU SUNTEM MURITORI.

SUNTEM NEMURITORI SI TOTUL IN JUR VORBESTE PE LIMBA SINELUI DESPRE IDENTITATEA NOASTRA DIVINA.

MINTEA INSA VA VEDEA  NUMAI MOARTE, NESIGURANTA, SUPRAVIETUIRE PENTRU CA FORMELE SUNT PERISABILE PRIN NATURA LOR.

Mintea cu formele care le a inventat pt a-si intretine sentimentul importantei este iluzia care ne provoaca luciditatea in fata exprimarii existentei.

PS Ma intreb daca intimplator cuvintele ‘’minte’’ si ‘’minciuna’’ par a avea ceva in comun  .

CristiP