A oferi (sau iubi ) neconditionat este un gest sau o atitudine nepretuita si umana, dar cand este prost inteleasa avem de-a face doar cu prostie.
Faptul ca oferi sau te oferi dezinteresat nu inseamna ca te oferi in orice conditii, oricui.
Si-i valabil indiferent de ceea ce oferi.
A oferi ceva neconditionat este un gest puternic de constienta, in care, esti constient de continutul celui caruia ii oferi ceva si de motivatiile tale.
In afara acestor doua aspecte orice oferi este expresia unei mecanici interioare instinctuale extrem de vulnerabila la manipulare.
Oferta neconditionata, ca si iubirea neconditionata, intelese gresit, sunt conditia ca tot ce este josnic sa prolifereze.
Nu stiu daca ati observat ca ceea ce face ca smecheria, falsitatea, viclenia, manipularea si perversitatea să prolifereze, este succesul, puterea care o obtin cei care le valideaza si asimileaza.
Este evident ca, atata vreme cat in numele bunatatii si iubirii neconditionate, oferim ceva si ne lasam inselati sau folositi de cei perversi, nu facem decat sa-i stimulam.
Ei nu au nici o vina. Asta-i adevarul. Ei doar s-au adaptat la inconstienta celorlalti, folosind-o in favoarea lor.
Atitudinea lor indica o constienta mai mare decat a celor care-i folosesc. De aici si succesul lor. Perversii sunt mai constienti, mai atenti, mai prezenti decat cei naivi, infestati de idei spirituale, prost intelese.
Iubirea sau oferta neconditionata nu inseamna inconstieta, naivitate, prostie. Inseamna a fi constient de gestul tau si implicatiile lui.
Cata vreme femeile vor barbati onesti, dar sunt muci la fundul smecherilor, in timp ce ma intreaba cum ar putea sa-si transforme “soarecu” de care-s indragostite in barbati maturi … nimic bun nu se poate intampla.
Daca esti in relatie cu un “soarec” indeparteaza-te si cauta altceva, daca nu vezi interes real si preocupari concrete in directia maturizarii.
Daca te atrag soarecii macar ai bunul simt si nu le pretinde sa se schimbe. Atractia ta este stimulentul lor.
Sau.
Cata vreme vrem o piata cu clienti de incredere, cu care putem avea relatii corecte de colaborare, dar oferim conditiile cele mai favorabile clientilor tupeisti, c are te tepuiesc la cea mai mica neatentie, doar pt ca au pozitii financiare puternice, in timp ce inasprim conditiile celor care relationeaza cinstit si corect …
….sa nu ne mire ca, cu fiecare moment devenim mai slabi la mana celor tupeisti si lipsiti de demnitate. Astfel cei corecti devin tot mai slabi, iar excrocii tot mai puternici.
Prin tot ce facem sau oferim, constient sau inconstient, stimulam ceva in aceasta lume. Asigurati-va ca oferta voastra ajunge la acea parte a umanitatii care caracterizeaza sau tinde catre lumea in care ati vrea sa traiti.
Iubirea neconditionata inseamna ca iubirea ta nu astepta nimic, dar in nici un caz nu se intelege ca se ofera oricui neconditionat.
Oferta iubirii neconditionate se indreapta extrem de conditionat.
Oferta ta trebuie sa fie neconditionata de vreun raspuns, dar este extrem de conditionata de continutul destinatarului.
Iubirea neconditionata este insa dincolo de exprimarea ei (exprimarea ei fiind o oferta – a carei problematica am atins-o eu mai sus) este si o stare de contiinta inalta si foarte rara care intr-adevar se raporteaza la intreaga existenta si implicit la toata lumea.
Dar chiar si din aceasta stare de constiinta iubirea neconditionata se exprima diferentiat, functie de continutul celui cu care relationeaza.
In consecinta, nu uitati ca prin tot ceea ce sunteti si faceti, stimulati ceva in aceasta lume.
Cand vedeti ceva ce va deranjeaza, inainte de a acuza, asigurati-va ca nu stimulati ceea ce condamnati.
In concluzie, retineti va rog:
Neconditionat inseamna ca nu astepti ceva in schimb. Mai inseamna dezinteresat de raspuns.
Neconditionat inseamna ca ai ales sa oferi ceva, cuiva, doar pentru ceea ce este destinatarul ofertei tale si pentru placerea ce a o face in aceste conditii.
Neconditionat nu inseamna ca dam intelesuri spirituale sau nobile unor gesturi venite din inconstienta, slabiciune, dependente sau prostie.
Ceea ce se dorea a fi o carte despre preocuparea secundara a vieții mele (femei, relații, sex – nu ma intrebati care-i prima) va deveni o serie de articole ce vor incepe cu acesta.
Cel mai probabil ca perspectivele astea va sunt familiare deja, dar este posibil sa mai limpezesc puțin imaginea de ansamblu, ori anumite detalii.
Scopul meu declarat este sa provoc și sa rascolesc toate slabiciunile și sensibilitațile infantile, care sunt fundamentul relațiilor contemporane de cuplu și care nasc atatea ipocrizii, incat nici nu mai putem crede ca exista vreo posibilitate de a relaționa in afara lor.
NU am de gand sa menajez pe nimeni (barbați si femei deopotriva) si nu veți gasi nici o urma de diplomație in observațiile si concluziile mele, dar va puteți aștepta sa va ințeleg perfect si sa fiu delicat cu limitele oricui se straduie sincer sa-și recupereze onestitatea inainte de toate si demnitatea umana odata cu ea.
Traiesc la modul cel mai concret senzația ca oricine se angajeaza pe aceasta direcție imi face o favoare personala.
Cine și-a depașit o condiționare sau dependența, ințelege dificultatea procesului si valoarea unei aspirații sincere de a te elibera de instinctele egotice de posesivitate si control, atent acoperite de proiecții idilice despre iubire, relații, sex.
Toți cei care simțiți ca este timpul pentru un alt mod de a aborda si experimenta relațiile cu sexul opus … va trebui sa va gasiți rabdarea si ințelegerea pentru partenerii voștri ce cauta sa iasa din neincredere, atașamente, posesivitate, gelozie, ipocrizie, competiție. Recomand, in aceeași masura, o lipsa totala de toleranța pentru cei care, conștient sau inconștient, prefera jocul alunecos al relaționarii in emoționalul destinic, dramatic, atat de familiar, promovat si exploatat artistic. Preocuparea pentru amplificarea aspectului emoțional al relaționarii intre sexe este alegerea celor care au descoperit ca in acest context celalalt este influențabil, ușor de impresionat si de stors de angajamente, inainte sa fie conștient de consecințele propriilor promisiuni.
Miza intensificarii emoțiilor este scaderea luciditații, in favoarea obținerii unor decizii sau angajamente grabite sau pentru inradacinarea unor dependențe . Emoționalul (romantismul) este o disimulare cu pretenții de iubire ’’adevarata’’, o camuflare destinata sa creeze confuzie. Odata obținute angajamentele , veți constata ca se cam pierde atat interesul pentru stimularea emoționala, cat si pentru partener, intrucat, teritoriul fiind marcat, teatrul devine obositor. V-ați prins. Angajamentele sunt un soi de marcare a teritoriului care-ți dau un ridicol si gratuit sentiment de siguranța. Te bazezi ca sentimentul de vinovație declanșat de incalcarea unui angajament iți va opri partenerul sa faca ce simte. Insa, realitatea este … ca cel mai șmecher dintre cei doi va ști ca angajamentele nu-l obliga cu nimic, iar cel mai naiv nu are decat varianta reprimarii. Evident ca, in contrast cu excitarea emoționala inițiala, alimentata permanent de gesturi exagerate si nefirești … golul ce se releva dupa obținerea de angajamente … va deveni cu atat mai deprimant cu cat ai exagerat mai mult la inceput. Vad chiar la oameni de calitate ca reproșeaza partenerului nerespectarea unor angajamente, cand cel care reproșeaza știe ca:
a forțat obținerea acelor angajamente intr-un context emoțional, intrucat la momentul acela era extrem de interesat sa se vada cu ’’sacii in caruța’’
partenerul nu avea, la modul evident , experiența sau maturitatea de a ințelege consecințele angajamentelor luate la momentul respectiv.
Intelegeți acum de ce, in lipsa unui conținut uman demn si onest, nu putem ințelege seducția decat in termeni care presupun șmecherii pentru a ’’combina’’ si lega partenerul prin angajamente in prima faza si dependențe in faza urmatoare. Este evident cat de adanca este convingerea ca abordarea unei femei si a unei relații implica inevatibil un soi de inșelatorie, falsitate, prefacatorie.
Cei care aleg in relaționare calea disimularii prin emoțional si romantism sunt ușor de recunoscut, intrucat, in afara jocului , se simt vulnerabili si inconfortabil, tocmai pentru ca știu ca din punct de vedere uman, spiritual reprezinta foarte puțin.
Am insistat prematur cu aceste detalii doar pentru a incerca sa va fac sa conștientizați valoarea oricui cauta 0 experiența bazata pe conținutul uman, mai degraba decat pe forma, bazata pe libertate, recunostința, onestitate, deschidere, relaxare, erotism, prietenie, cooperare, conexiune, explorare fara limite a intimitații și sexualitații.
Cei orientați catre aceste valori … sunt de asemenea ușor de recunoscut. Nu se grabesc nicaieri, nu vor sa va desemneze vreun rol , detensioneaza si dedramatizeaza orice moment, orice experiența, sunt interesați de orice aspect al celui pe care vor sa il cunoasca, refuza orice angajament, orice proiecție, urmaresc descoperirea celuilalt, nu alimenteaza emoțiile, dar nici nu le acuza.
Emoțiile sunt un dezechilibru ca rezultat al pierderii contactului cu prezentul, in favoarea proiecțiilor fericite ori nefericite. O emoție este dependența de o proiecție ceea ce inseamna o desprindere de prezent. Cata vreme sunt experimentate detașat, emoțiile devin doar aspecte marunte ale prezentului.
NU cred ca pot sa va fac sa intelegeți cat de mult apreciez si respect orice individ dispus sa se accepte, fara compromisuri, cu toate limitele, dorințele si nevoile lui, care intuiește ridicolul pretențiilor de buric al pamantului caruia toți si totul ii este dator, și renunta la proiecțiile idilice pentru a da o șansa celuilalt de a fi cunoscut si acceptat dincolo de orice interes sau așteptari.
A gasi luciditatea, care sa te scoata de sub vraja condiționarilor tradiționale, este un enorm pas inainte, este, in cel mai strict sens al cuvantului, o naștere intr-un spatiu energetic nou, in care ne putem cunoaște dincolo de aparențe, interese sau judecați superficiale.
Toți cei care au facut acest pas sunt așteptați de realitatea creata de brutalitatea inconștienței din care tocmai au ieșit. Poți vedea, pentru prima data, nivelul de mutilare sufleteasca la care ne-a adus o relaționare inconștienta, poți vedea fricile absurde si nejustificate de deschidere, vulnerabilitate sau respingere, poti vedea reprimarile la care se supun oamenii frumoși de dragul unei imagini induse de perfecțiune. Si știi ca, inainte de a te bucura de tot ce inseamna o relație, trebuie depașite traumele majore: neincrederile, complexele, frica de deschidere sau respingere, confuzia dintre ce vrei și ce ai nevoie. Cand iți pui problema de a ameliora situația, ințelegi cat de fine si vulnerabile sunt ființele umane in structurile lor subtile și cata nevoie de blandețe, relaxare si umor este in aceasta lume.
Ieșirea din hipnoza iluziei nu este sfarșitul drumului, ci doar inceputul lui. Urmeaza sa invațam și sa ne finisam deschiderea, exprimarea dorințelor și a trairilor, urmeaza experiența, recunostința, atenția la detaliile a ceea ce suntem, acceptarea și multe altele, care, in final, ne duc la relațiile care simțim ca ar trebui sa fie.
Mi-aș dori ca aceste articole sa fie un soi de fascicul de lumina care sa faca vizibile autolimitarile in care ne ținem majoritatea.
1. Femeile si puterea lor sexuala ca reflexie a conexiunii cu viața
Mie imi este clar. Femeile, prin natura lor, au o mai buna ancorare in energiile vieții, sunt mai apropiate si mai familare cu ele. Ințeleg, la nivel de percepție, substratul sau subtilitațile situațiilor de viața, in mod natural, chiar daca tac, fac pe proastele, nu sunt conștiente de calitatea asta sau nu pot conceptualiza sau exprima prea ușor ceea ce simt si intuiesc. De asemenea, traiesc mai intens si mai veritabil, accepta mai ușor clipa si se abandoneaza mai ușor vieții, risca mai curajos si decis, cand simt miza unei experiențe importante si sunt mai vitale, mai viguroase. Sunt mai ’’adevarate’’, mai ’’salbatice’’ si, in consecința, greu de controlat. Toate astea ’’tradeaza’’ o sensibilitate fata mediu si viața, care le face in același timp mai deschise situațiilor de moment. Viața pulseaza puternic il ele, iar sexualitatea lor irezistibila si inteligența lor emoționala superioara nu este decat o reflectare a contactului strans cu partea energetica vieții, de unde ne tragem oricum cu toții vitalitatea si puterea. Fara ancora asta a lor, care le este si puterea … femeile nu ar fi putut face fața forței distructive a superficialitații masculine.
Inteligența emoționala este in sine o chestiune doar de sensibilitate si percepție și nu se intersecteaza cu inteligența mentala, lenta si veșnic roasa de indoiala. Conceptele cu care lucreaza inteligența mentala sunt rupte de viața (nesigure in consecința) spre deosebire de senzațiile, sentimentele si percepțiile pe care se bazeaza inteligența emoționala.
Barbații au simțit dintotdeauna aceasta conexiune speciala a femeilor cu energiile vieții. Aceasta conexiune se manifesta in principal in incarcatura si natura lor sexuala, care pe barbati ii atrage irezistibil, in aceeași masura in care ii si sperie.
Pe de o parte, aceasta natura a femeii l-a incantat si l-a fascinat. Pe de alta parte insa, potentialul sexual imens al acesteia si forța pe care o exercita feminitatea asupra tuturor barbaților au pus ego-ul masculin intr-o pozitie dificila. Barbatul a conștientizat imediat handicapul lui sexual in raport cu nevoile, posibilitațile si opțiunile femeilor de a experimenta si a-și trai sexualitatea.
In fiecare barbat era evidenta atat valoarea, cat si puterea sexualitații feminine, iar acest fapt a tulburat consistent ego-ul masculin. O valoare prea mare si ravnita de prea mulți. Aceast moment este unul cu care se intalnește … fiecare barbat care a trait vreodata pe aceasta planeta si la care trebuie sa raspunda cum știe el mai bine. Sa prețuiasca aceasta valoare sau sa o supuna si sa o slabeasca pentru a o controla. De raspunsul asta depinde toata experiența lui cu femeile.
2. Alternativele de abordare a naturii feminine de catre barbat
In fața acestei situații, barbații au avut de ales doar doua abordari:
A) Abordarea 1, careia o sa-i zic Calea demnitații si finisarii spirituale, care presupune inainte de orice …
onestitate fața de propriile lor percepții si sentimente ce vizeaza femeia
si, in consecința, sacrificarea ego-ului masculin extrem de tentat de avantajul puterii fizice superioare. Pe aceasta cale, barbații ințeleg, admira, accepta si respecta natura puternic sexuala a femeii care le da sens, placere si motivație in viața. Pe aceasta cale, barbatul crește spiritual, ințelegandu-se tot mai bine pe sine, viața si femeia … ieșind astfel din limitarile si mecanica inconștienței. In felul acesta, puterea spirituala si, implicit, cea sexuala a barbatului cresc pana la punctul in care ar fi, inclusiv sexual, un partener pe masura. In aceaste condiții, femeile ar relationa liber cu mulți barbați, conform cu natura lor generoasa, spre caștigul si fericirea tuturor.
Pe aceasta cale, barbații incep maturizarea sexuala de pe o poziție fireasca de subordonare si recunostința fata de disponibilitatea femeilor care li se ofera. La aceasta atitudine femeile vor reacționa natural, prietenos si fara superioritați. Pe aceasta cale, barbatul ramane deschis si atent la feminitate, o va percepe si o va cunoaște tot mai profund in esența ei. Astfel, barbatul devine repede capabil sa satisfaca o femeie, evitand irosirea in aparențe, intrucat si-a ințeles locul si limitele (paradoxal un gest profund barbatesc) si s-a preocupat sa se finiseze in conținut si perceptie. Pe aceasta cale, a respectului pentru feminitate, barbatul descopera, conștientizeaza, accepta si-si dezvolta sensibilitatea fara de care orice percepție a realitații este imposibila si orice calitate masculina este complet lipsita de valoare.
Deloc intamplator, performanța sexuala masculina este o componenta esențiala in obținerea stimei de sine. Iar performanța sexuala presupune o preocupare intensa pentru aspectele energetice interioare, inseparabile de natura noastra sexuala si spirituala. Aceasta preocupare si dorința naturala de a satisface sexual femeia, descopera sensibilitatea masculina si trezește instinctul de demnitate fara de care, din punctul meu de vedere, orice maturizare umana este imposibila. Nu vei ajunge niciodata insa sa satisfaci femeia daca vrei sa faci asta doar pentru orgoliul tau. Ca urmare, toti cei care vreti sa duceți femeia in al noualea cer orgasmic, aflați inainte de ce doriți sa faceți asta. Intrucat, daca va seduce ideea de a va crede un barbat capabil de asa ceva … inseamna ca ati pierdut exact sensul acestei abordari.
Oricat de vital si viril este un barbat, fara intelegerea spirituala a propriei naturi si fara departarea de motivatiile egotice, mecanica instinctuala il va epuiza mult inainte de a putea satisface o femeie. Ori, asta devine cu atat mai grav pentru stima de sine a barbatilor, cu cat sexualitatea feminina nu este constransa de limite, este permanent interesanta si incitanta pentru ceilalți barbați.
Ignoranța masculina ne transforma foarte devreme in ’’barbați facuți din bere si carnați’’, permanent frustrați, complexați si furioși pe vitalitatea, atractivitatea si interesul femeii pentru barbații inca vitali si neconsumați.
Nu vi se pare genial faptul ca, in cel mai esential aspect al stimei de sine masculine (sexualitatea si relația cu femeile), stau secretele dezvoltarii si maturizarii spirituale si umane ale barbatilor? De ce credeți ca secretele unei dezvoltari naturale a barbaților (sensibilitatea si onestitatea) șad in așteptare exact intr-un spatiu strans legat de sexualitate, inevitabil de catre oricare dintre noi. Pentru ca designul vieții presupune ca niciunui cautator sincer sa nu-i poata scapa aceste secrete esențiale pentru o viața faina aici pe pamant. Sexualitatea este ceva ce nu poate fi evitat de nimeni. Va fascina veșnic umanitatea. Ori implinirea ei inseamna asimilarea sensibilitații si onestitații. Refuzul acestora face sexualitatea o sursa de dezamagire si epuizare energetica. Spiritualitatea a trebuit sa devina complicata doar cand sexualitatea a fost discreditata convingator si total. Refacerea reputației ei este de datoria fiecaruia dintre noi. Sexualitatea este legatura noastra cu viața. Este forma perfecta a parteneriatului indestructibil intre viața si umanitate.
In fapt, un barbat va satisface o femeie prin ceea ce este, nu prin ceea ce face. Fiind atent la energia si problematica sexualitații, barbatul se va descoperi in conținutul si identitatea lui energetica … iar asta inseamna sa aflam cine suntem, ce putem fi si cum ne putem transforma.
Aceasta devenire este un proces de eliminare a ceea ce este superficial, pe masura ce descoperim ceea ce este esențial si important in noi.
Cand crezi ca bogația, poziția sociala sau succesul sunt calea catre relații de calitate cu sexul opus, nu faci decat sa-ti dezvalui dezinteresul pentru identitatea ta reala, energetica, dezinteres care este in fapt refuzul destinului de om si barbat. Ne descoperim si experimentam ca barbați … acceptandu-ne sensibilitatea, alegand onestitatea fața de ceea ce simțim si suntem in interior. Sensibilitate dublata de onestitate este demnitate. Astea ne vor oferi sensul in viața si relații adevarate cu femeile.
Crezi ca ai nevoie de ’’vreun X6, sa fii fotbalist sau sa ai noroc de un ’’ciocan’’ de juma’ de metru’’ sa fii dorit si iubit de femei? Mai gandeste-te.
Astea pot oferi unei femei doar motivația de a-i folosi si dispretui pe barbati, chiar daca vor fi invidiați si doriți. Cand esti dorit pentru a fi folosit, nu vad nici o posibilitate de a fi satisfacut. Evident ca a fi dotat, bogat si frumos sunt aspecte importante, dar nenecesare si mai ales inutile in afara celor esențiale.
Pe aceasta cale, prezența feminina este motivația si bonusul evoluției barbatului catre natura si potențialul lui profund spiritiual. Pe aceasta cale, alaturi de femei, maturizarea barbatului este una magica. Insa este o cale pe care o aleg mult prea puțini. Cu articolele mele caut sa va trezesc interesul pentru aceasta abordare.
B) Abordarea 2 careia o sa-i zic Calea șobolanului sau a infantilismului masculin veșnic este cea pe care barbatul a ales ipocrizia, sacrificandu-și calitatea esențiala masculina: demnitatea (sensibilitatea si onestitatea). Este calea pe care am ales sa nu recunoaștem importanța femeilor pentru sufletul nostru de barbat. Am ales sa le manipulam pentru a le folosi. Este calea pe care am stabilit intr-un consens entuziast ca femeile sunt de vina pentru tot. Ele sunt de vina ca ne atrag, ca le dorim, ca le futem jalnic si ca nu ne putem suporta, ca avem pula mica sau insuficient de tare. Ele trebuie omorate cu pietre pentru ca noi avem chef sa le futem. O logica invulnerabila, NU? Singura diferența dintre noi cei civilizați si barbarii care folosesc pietrele, este ca noi le omoram lent (pe care mai putem, pentru ca pe alocuri roata se-ntoarce), tratandu-le perfid.
Ele sunt vinovate ca exista, deși fara ele totul iși pierde sensul. Sigur ca este un sens existențial dincolo de femei si relațiile cu ele, dar este mult mai greu accesibil si, paradoxal, femeile sunt unul din factorii esențiali care te duc inclusiv la acest nivel spiritual.
Totul ar fi fost expresia unei stralucitoare inteligențe strategice, daca consecințele acestor alegeri nu ne-ar ajunge și distruge pentru a ne releva micimea interiora.
Sentimentul micimii interioare, pe care-l incearca barbatul ca și consecința a alegerilor lui, ii alimenteaza o frica colosala de neimportanța in fața feminitații si il transforma intr-un etern copil, capabil sa priveasca, sufletește vorbind, doar de jos in sus (sa cerșeasca) la femei … si asta ramane impresia pe care o lasa, in ciuda oricarei pretenții de maturitate. Deși umili si dominați in interiorul lor, devin judecatori agresivi si disprețuitori in public sau in discursul comun.
Astfel, barbatul contemporan a ajuns dependent sa-și dovedeasca sieși si lumii intregi ca este barbat. Unii-si fac brandu cat picioru celorlalti, alții aduna bani si se poarta ca si cum ar avea toate raspunsurile, alții fut multe femei pentru care ele-s doar un numar, sau cauta eliberarea spirituala din același motiv pentru care alții isi cumpara un X6. Toți acestia deblocheaza si investesc resurse enorme sa convinga ca sunt barbați, cautand criterii dupa care sa se poata convinge ca sunt superiori celorlalți barbați .
A incerca sa-ți dovedesti barbația este dovada a faptului ca nu mai traiești sentimentul ca ești barbat. Nu poți fi laș si ipocrit si sa te simți barbat. Si este mult mai ușor sa te faci cat un munte, tare ca piatra, sa faci bani garla, sa ai succes si glorie, decat sa renunți la lașitate si sa-ți recuperezi sufletul …
Aceasta abordare a feminitații de catre barbat i-a interzis orice ințelegere a femeii, orice maturitate. Alegand ipocrizia, nu a facut decat sa se condamne la un infantilism permanent, din a carui perspectiva, natura feminina pare de neințeles. Este un intreg razboi, subteran tuturor discuțiilor si sugestiilor, potrivit carora logica sexului opus este de neințeles. Aceeași miza, a evitarii sinceritații barbatului cu el insuși, este si in spatele eforturilor de a explica neințelegerile dintre femei si barbați prin diferențele aparute ca rezultat a funcțiunilor diferite ale masculinului si femininului. In fapt, toate aceste diferențe, care se vor motive de dizarmonie, sunt destinate sa faciliteze relaționarea si, in nici un caz, sa justifice problemele.
Ințelegerea femeilor de catre barbați este imposibila cata vreme barbatul refuza recunoasterea celui mai evident si elementar aspect interior despre el insuși: sentimentul importanței femeii pentru viața lui de barbat. Nici un fel de dezvoltare a percepției masculine nu poate exista pana cand barbatul nu-și asuma sentimentele și nu eliberareaza feminitatea si sexualitatea ei de orice constrangeri inventate doar pentru confortul șobolanului etc.
Vorbesc doar de a recunoaște ce trezește in noi feminitatea primordiala, nu de cultivarea unei atitudini. Simpla recunoaștere obliga la respect si eliberarea feminitații, care astfel, prospera, se maturizeaza si ne satisface cum nici nu credem ca ar fi posibil.
Imaginați-va o lume in care femeile au plecat si ne-au lasat singuri si ce ați fi dispuși, ca barbați, sa faceți pentru ca ele sa revina printre noi.
Soricelul asta ar fi tot ce ramane din șobolanii ce suntem, intr-o lume fara femei sau cu femei mature spiritual, care nu cad in plasa aparențelor și superficialitații.
Nu va imaginați ca exista ceva din problemele si dezechilibrele femeii care sa nu-mi fie familiare. Dar am convingerea ca, inainte ca barbații sa devina conștienți de imensa lor ipocrizie si lașitate, din spatele suficienței lor afisate, nimic din ce ar putea face femeile nu poate fi eficient pentru ameliorarea climatului din cupluri. In situația prezentă barbatul este precum un copil inconștient de valoarea si insemnatatea a tot ceea ce-l inconjoara, care strica si sparge tot ce ii cade in mana, manat doar de grija de a poseda totul pentru a-și atrage atenția și a se simți important.
Din nou Răzvan aici, profitând de faptul că fratele Cristi n-a mai postat nimic pe blog, trag speranță c-o să-i mai fur câteva din fanele înfocate prin acest articol dedicat în special femeilor. Să fie foarte clar de la început, aștept ca numărul de admiratoare să-mi crească considerabil după ce articolul va fi citit.
“Femeile sunt nebune iar bărbații sunt tâmpiți.
Iar principalul motiv pentru care femeile sunt nebune este că bărbații sunt tâmpiți.”
E o glumă din show-urile regretatului comediant George Carlin. Adevărul spus în glumă pare mult mai usor de acceptat, mai ales că e spus atât de clar si direct încât ai senzația că e prea simplu ca să fie adevărat. Ba chiar te gândești că ar fi prea de tot să fii chiar tu acel bărbat tâmpit.
In aceeași categorie de glume inspirate din realitate intră și aia cu “dacă lumea ar fi condusă de femei n-ar mai exista războaie, pentru că toate țările ar povesti între ele”. (ceea ce ar fi minunat !)
Acesta e un articol despre feminitate, sensibilitate, iubire, vulnerabilitate, deschidere și tot ce ține de principiul arhetipal feminin (pentru visătorii mei dragi: “yin”).
Trăim într-o lume a bărbaților unde Ego-ul, puterea, forța brută, duritatea, rațiunea, vorbele, spiritul de competiție și tot ce ține de principiul masculin sunt valorile de bază… în timp ce sensibilitatea, simtirea, acceptarea, slăbiciunea sunt atribute pe care le tratăm cu dispreţ, atribute care au ajuns să fie călcate în picioare fără milă şi cu o insensibilitate tipic masculină.
Practic disprețuim tot ce-i mai subtil și frumos în lume și am ajuns să apreciem doar plăcerile grosolane lipsite de esență.
Bun, asta-i situatia n-avem ce face, noi bărbații suntem tâmpiți, insensibili și înclinați în mod natural spre o abordare mai egotică a lucrurilor. Asta nu mă deranjează atât de tare, mai ales că fac parte și eu din rândul insensibililor.
Ceea ce mă deranjează foarte foarte tare este că FEMEILE au uitat cine sunt, au uitat de lucrurile care le definesc și mai ales au uitat comoara care se ascunde în privirea lor.
Văd prea multe femei cu capul plecat, prea multe care “au pus botul” la pălăvrăgelile pur raționale (și ireale) ale bărbaților. Au renunțat la ceea ce le definește doar din frica ca nu se vor putea integra într-o lume a bărbaților.
E de ajuns să uit o secundă în ochii unei femei ca să înteleg totul, dar încă nu pot să-mi explic cum de am trăit timp de mai bine de 20 de ani fără să văd ceva atât de valoros ce stă fix sub ochii mei.
Îmi pare rău să văd femei resemnate care s-au împăcat cu ideea că nu mai e nicio șansă, nicio șansă ca ceea ce simt ele să fie văzut, apreciat și protejat. Și nu exista femeie care să nu simtă asta, e în natura voastră. Există unele femei care s-au îndepărtat atât de mult de ele însele și de ceea ce simt incât sunt aproape convinse ca acea feminitate naturală nu există în ele, dar ea e acolo așteptând mediul propice pentru a înflori. Dar nu despre cele fără simțire vreau să vorbesc, ci tocmai despre cele care încă mai simt, cele în ochii cărora găsești feminitatea aia naturală. Cele care se deschid lăsându-te le pătrunzi cu privirea, se dezbracă de măști deîndată ce te simt.
Vouă, celor care încă mai simțiți mă adresez, voi trebuie să AVEȚI INCREDERE !
Esență vieții se găsește în privirea voastră !
Aveți încredere și speranță că lucrurile n-o să ramână așa cum sunt, aveți încredere în iubirea ce-o simțiți, n-o suprimați, nu va fie frică de ea dar nici n-o risipiți cu cine nu-i demn de ea. E ceva prea frumos în voi ca să fie călcat în picioare, de aceea îl citez pe un bărbat deosebit de sensibil care-i îndemna pe cei care încă mai credeau în iubire astfel:
“Să nu daţi câinilor lucrurile sfinte şi să nu aruncaţi mărgăritarele voastre înaintea porcilor,
ca nu cumva să le calce în picioare şi să se întoarcă să vă rupă.” (Matei 7:6)
In Lumea egoului în care trăim toată afecțiunea si deschiderea de care sunteți voi capabile vor fi considerate slăbiciuni, călcate în picioare si folosite împotriva voastră. Bărbații (și deseori femeile masculinizate) vă vor disprețui și vor arunca cu noroi în tot ce-i frumos în voi.
De aceea vă îndemn să vă impuneți, să aveți 100% încredere în ceea ce vă spune Femeia din voi, să vă impuneți standardele cu care natura v-a înzestrat ca sa faceți lumea un loc mai bun. Nu faceți niciun compromis, fiți aspre și neîngăduitoare cu inconștiența bărbaților și răsplătiți-le sinceritatea și deschiderea cum știți voi mai bine.
Ajutați bărbații să scape de frica asta în care trăiesc, încurajați-i să fie sensibili, vulnerabili, slabi si astfel iubitori în fața voastră, pentru că principalul motiv pentru care noi suntem niște tâmpiți este faptul că ne e frică că nu vom fi acceptați de voi dacă ne acceptăm slabiciunile și vulnerabilitățile.
In schimb fiți cât puteți de aspre cu manipulatorii, testați bărbații, nu dați nicio șansă inconștienței. Nu acceptați nicio prefăcătorie, nu aveți milă de manipulatorii care pozează în bărbați necăjiți care vor ajunge să vă calce în picioare imediat ce le veți încredere și vă veți deschide.
Folosiți-vă feminitate să faceți toate aceste lucruri. Nu vă fie frică să vă impuneți. Nu credeți prostia că femeia trebuie să fie sub bărbat. De fapt femeia trebuie să conducă relația din punct de vedere emoțional, iar bărbatul să fie doar unealta prin care femeia își manifestă iubirea ce o are în ea.
Lumea trebuie condusă de bărbați predați în mânile binevoitoare ale femeilor. Nu a femeilor care s-au dedicat scopurilor mărunte împrumutate din lumea bărbaților, ci a celor care își ascultă inima.
Cautați bărbați capabili să se predea și în același timp capabili să înțeleagă și să protejeze comoara din voi.
Fiți ca o floare gata să se deschidă în fața unei iubirii autentice.
Căutați relații autentice, conexiuni reale, căutați privirea bărbaților… ea vă va spune totul despre ei. Nu-i credeți pe bărbații care vă vorbesc fără să vă privească.
Nu căutați doar sexul, nu vă lăsați pradă nevoilor primare, ci mai degrabă căutați o conexiune sufletească care să culmineze în sex. Lăsați-vă conduse de feminitate, care este un indicator foarte exact și exigent în ceea ce privește bărbații . NU oferiți sex bărbaților inconștienți, pentru că prin asta le veți confirma faptul că sunt pe calea cea bună, când de fapt sunt în mijlocul deșertului și habar n-au în ce direcție s-o apuce.
Nu credeti niciodată în bărbații care vor să vă convingă că au dreptate, pentru că cei care fac asta o fac doar pentru că sunt incapabili să ofere afecțiune…și au impresia că dacă vă conving că au dreptate nu mai e nevoie să vă ofere afecțiune reală.
Credeți doar în bărbații care vă iubesc și fiți cât puteți de aspre cu teoreticienii si intelectualii incapabili să ofere afecțiune.
Alegeți o imbrățișare în locul oricâtor vorbe frumoase. Căutați o privire sinceră și deschisă la un bărbat, nu vă lăsați prinse în aspectele superficiale.
Fiți convinse că adevărata valoare a unui bărbat nu stă în bani, fizic sau inteligență, ci în capacitatea de a fi lângă voi plin de afecțiune în lipsa oricăruia din aceste lucruri. Alegeți să aveți o relație, nu o convenție.
Aveți incredere că puteți fi iubite necondiționat !
Mi-ar plăcea ca fiecare dintre voi să știe ce înseamnă să ai lângă tine un bărbat pe care să te poți baza din punct de vedere afectiv și emotional. Un bărbat care să plaseze relația voastră în fruntea listei de priorități, și indiferent că ajungeți să locuiți într-o cutie de carton să știți că dincolo de orice greutate RELAȚIA cu cel de lângă voi este un lucru pe care VA PUTEȚI BAZA 100%.
Văd relații în care, în mod surprinzător, partenerii au decis de comun acord că banii sunt prioritatea, iar toate celelalte lucruri merită sacrificate de dragul câstigurilor materiale, inclusiv atenția și afecțiunea unuia față de celălalt. Aceasta nu este o relație,e în cel mai bun caz o convenție, doi oameni dedicați unui scop comun: banii.
Căutați relația în care să puteți greși la infinit și să știți în adâncul vostru că oricât de rău ați fi greșit, bărbatul de lângă voi nu doar că nu se va supăra, ci vă va iubi încă și mai mult decât înainte. Din nou zic, fiți deosebit de aspre cu orice bărbat care nu se înscrie în astfel de tipare, credeți-mă, singura cale prin care puteți să-l treziți este aceasta !
Mi-ar mai place să văd relații în care aveți certitudinea că vă puteți certa, înjura, puteti face orice…pentru că indiferent ce ați face, simțiți că toate lucrurile de suprafață n-au cum să afecteze iubirea care există ca fond al relației. Să știii că din punct de vedere afectiv ai asigurată o iubire neconditionata… indiferent ce ai face, cu atât mai mult când alegi să fii tu însuti cu toate lucrurile care nu-ți convin puse pe masă. Ați avut vreodată un asemena sentiment de siguranță ăsta într-o relație ?
Ma întristează să văd că sunt atâtea femei care nu sunt în fruntea priorităților bărbatului de lângă ele. Mai mult, nu pot avea niciun fel de încredere în el din punct de vedere emoțional, se așteaptă să fie private de iubire la prima greșeală și toata viața lor este un lung șir de incrertitudini… în condițiile în care ÎNCREDEREA în partener ar trebui să piatra de temelie pe care construiești toată relația.
E greu de crezut că există femei în relații de peste 20 de ani care nu se pot bucura de aceasta încredere, și mai rău, foarte probabil nu se vor bucura niciodată…fiind convinse că ceea ce trăiesc ele se numește “relație”.
Manipulatorii “neajutorați”
Lumea e plină de bărbați manipulatori, care știu să se facă mici, mici, cât un purice de mici când se simt inferiori, și să te calce pe cap fără milă deîndată ce le-ai dat puțină încredere. O sa-i recunoașteți pe aceștia prin faptul că sunt deosebit de buni și altruiști, se îmbracă umil, par neajutorați, îți provoacă cumva un sentiment de milă și sunt buni cu toată lumea din jur…
…și toate acestea doar cu scopul de a va face să lăsați garda jos, să prindeți încredere în ei, ca apoi să poată să să vă calce pe cap fără să clipească cu o insensibilitate demnă de filmele horror proaste.
Și voi aveți impresia că cu cât mai multă iubire și rădbare veți oferi, cu atât ei se vor liniști și vor deveni sensibili la suferința voastra. Dar surpriză, cu cât mai vulnerabile și deschise va veți arata cu atât mai mult îi veți încuraja să vă calce în picioare, și-o vor face fără să obosească pe măsură ce va arătați mai deschise si ingăduitoare.
Am văzut prea multe femei plângând doar pentru a încerca să obțină un strop de afecțiune de la bărbații de lângă ele, iar ei, în loc să înțeleagă nevoia lor, au înțeles că au o nouă oportunitate să fie aspri, autoritari, nesimțiți…si să se arate încă și mai insensibili decât erau până acum.
Si culmea, acest bărbat e deosebit de umil, servil și amabil (forțat) cu cei din exterior de care îi este frică pentru simplul fapt că aceștia îi impun respect. De fapt el este un fricos, un câine speriat de faptul că nu poate fi autoritar decât cu persoanele care îi pun botu’ la manipulare. Vă puteți da seama de asta când îi vedeți în relație cu alți oameni, cât sunt de dornici să afișeze o mască frumoasă de “om bun”… și cât sunt de speriați c-o să fie descoperiți. Ei de fapt sunt “puternici” doar cu oamenii naivi si orbiți de minciunile lor.
Toți bărbații ăștia devin niște purici în momentul în care se trezesc singuri sau dacă cumva femeia se trezește și se impune în relațiea cu el. Ajung din nou niște milogi umili pâna în momentul în care reușesc să mai păcălească pe cineva și își permit să-și intre din nou în starea de nesimțit inconștient.
În aceste condiții vă îndemn să vă ridicați, să fiți sigure pe voi, să fiți conștiente de ceea ce sunteți capabile și să nu mai dați șansa niciunui bărbat să va calce vreodata în picioare, pentru că lucrurile nu mai pot merge la fel ca până acum.
Dar fiți atente, a te impune în relație înseamă a fi foarte sigură de ceea ce simți, a vedea lucrurile clar și a ști exact ce vrei. Impunerea n-are legătură în niciun caz cu răzbunarea sau cu tentația de a-i provoca celuilalt suferință pentru a-i răsplăti suferința pe care și el v-a provocat-o cândva. Din contră, a te impune înseamnă a căuta calea cea mai benefică și armonioasă pentru a impune propriile standarde, ghidată numai de bune intenții (dar fără a face cel mai mic compromis). Multe femei nu se pot impune pentru că fără să-și dea seama, pentru ele e mai important să-i provoace suferință celuilalt decât să obțină libertatea. Ironic.
Femeile care se impun trebuie s-o facă în primul rând pentru A AVEA O RELAȚIE mai bună, asta să fie motivația din spatele a tot ce fac. Orice altă motivație ascunsă care implică a-i provoca durere celuilalt este sortită eșecului si scandalulilor. El va suferi oricum în urma unor astfel de evenimente, nu încerca să pui paie pe foc, dimpotrivă asigură-l că se poate bucura de afecțiunea ta și atunci, doar că de acum înainte îți vei impune standardele tale… însă el nu va fi în niciun caz mai puțin important pentru tine.
Mi-ar plăcea să văd că voi femeile sunteți capabile să demonstrați că vorbele lui Kahlil Gibran sunt reale, și anume:
“Gingăşia şi bunătatea nu sunt semne de slăbiciune, ci manifestări ale puterii şi hotărârii.”
Imi doresc să vă văd aspre si exigente cu bărbații până în momentul în care sunteți sigure că au înțeles că tot ce aveți voi de oferit NU ESTE UN SEMN DE SLABICIUNE !!!…ci din contră o manifestare a acelei comori ce stă în voi.
Nu-i mai credeți pe tâmpiți. Apropo…știți care e culmea tâmpeniei ?
Culmea tâmpeniei pe care o cunosc eu e să văd o femeie care plânge și cere disperată prin aceasta afecțiune și susținere din partea bărbatului de lângă ea, iar barbatul înloc să tacă și s-o ia pur și simplu în brațe, începe să-i explice foarte rațional și argumentat că ea suferă de fapt inutil.
El îi explică într-una că are dreptate în teoria lui și singurul si unicul lucru care-l interesează e să demonstreze că are dreptate, când nici nu contează cine are dreptate. Tot ce contează e că ea are nevoie să fie IUBITĂ!
Cât de tâmpit să fii să crezi ca iubirea înseamnă să-i demonstrezi cuiva că greșește când cere doar afecțiune ?
Cât de inconștient să fii să trăiești o viață astfel și să crezi că ai “o relație”, pe care s-o mai numești “căsnicie” ?
Unui astfel de bărbat îi este infinit mai usor sa faca demonstratii rationale o zi întreagă, să vă convigă că greșiți, să vă învinovățească, să vă arate că este puternic (și prost) prin realizările lui, să facă toți banii din lume și tot ce vă puteți imagina, decât să ofere o singură secundă afecțiune.
De aceea spun să căutați conexiunea, relația cu un bărbat înainte de toate, să-i testați capacitatea de a oferi afecțiune și susținere… și doar apoi să luați în considerare și lucrurile superficiale. Pentru că de la iubire pornește totul.
Iubirea și “îndrăgostirea”
Da, și să nu cumva să uit, nu vă lăsați vrăjite de bărbații “îndrăgostiți”pentru că sunt total inconștienți, fiți aspre și exigente în raport cu ei. Faceți-i să înțeleagă foarte clar că îndrăgostirea e ceva mai degrabă egoist și se poate traduce prin “am nevoie de ceva de la tine”… iar iubirea înseamnă cu totul altceva și anume“am ceva să-ți ofer, si nu vreau nimic în schimb”.
Fiți foarte atente dacă ceea ce vă oferă bărbatul e interesat sau dezinteresat. Cum în 99,9% din cazuri e interesat de ce obține, vă indemn să vă folosiți de feminitatea voastră pentru a-l aduce pe calea cea bună. Iar de obicei singura cale prin care bărbații îsi revin de iluzia asta e suferința…insă e cu un scop benefic.
Trăim în lumea în care oamenii nu mai simt si numai voi sunteți capabile să readuceți lucrurile valoroase la lumină.
E lumea în care oamenii preferă să întoarcă serviciul oricui îi ajută, decât să simtă o secundă de recunoștință.
Lumea în care oamenilor le e mai ușor să fie intelectuali și să explice totul rațional, decât să ofere un strop de afecțiune.
E aceeași lume a oamenilor care au găsit infinit mai ușor construiască un turn Babilon pâna la Dumnezeu, decât să intre o singură clipă în contact cu ceea ce este în interiorul lor. Suntem în stare sa facem orice în exterior pentru a fugi de interiorul nostru.
În ceea ce mă privește, găsesc infinit mai ușor să scriu un articol de 10 pagini decât să simt lucrurile pe care le scriu… pâna la urma sunt și eu bărbat. :-))
Acestea fiind spuse, nu-mi rămâne decat să închei, la fel ca data trecută, cu un citat de-a lui Kahlil Gibran:
”Frumuseţea nu este exterioară, frumuseţea e dată de lumina din inimă.”
…iar inima, dragele mele, se vede foarte clar în ochii voștrii. 🙂
https://fiiconstient.ro/wp-content/uploads/2020/07/fii-constient-350x91.png00Cristihttps://fiiconstient.ro/wp-content/uploads/2020/07/fii-constient-350x91.pngCristi2012-10-16 21:10:422013-05-27 19:50:59Indemn pentru femei
Mi se pare că principala valoare a zilelor noastre este falsitatea…sau cum să-i zic altfel… minciuna frumoasă, aparențele, brandingul personal. (mda, de la Cristi mi-a rămas expresia cu “brandingul”… referindu-se la mine hîhîhî)
Succesul în creștere al falsității se datoreaza în special faptului că noi ne transformăm cu fiecare zi care trece într-o generație fără valori reale… și când spun asta mă plasez în fruntea ei ca ipocrit de mare clasă.
E destul să văd faptul că eu vorbesc de pe blogul meu despre 3 lulele și 3 surcele (mai mult citite decât trăite) și lumea ajunge să mă divinizeze pentru “Lumina” ce le-o aduc.
Nu mai zic de succesul marilor traineri în spiritualitate, bussiness, nlp, seducție etc. care întorc aceleeași pălăvrăgeala pe toate părțile până devine credibilă și în final profitabilă.
N-am nimic cu nimeni (pe cuvânt!), critic situația și nu persoana, dar mi-e jenă că de pe la 17 până pe la vro 19 ani am învățat ceva ce se numește “dezvoltare personală” de la niște copii speriați care, de speriați ce sunt, singurul lucru pe care sunt în stare să-l facă e să (se) mintă frumos…bine ei se numesc pe sine “specialiști”.
Un băiat speriat și crispat care își mutilează interiorul cu perseverență dă lecții altora despre cum “să reușească”.
Ce să reușească ? Să ajungă ca el ?
Altul mă învață “cum să agaț femei” și “cum să fac bani din propria afacere” în condițiile în care singura lui afacere e să spună altora despre cum să ai succes din propria afacere.
Am auzit că ei nu pierd vremea citind romane, ei citesc doar ce-i ajută practic. Ce vrei mai tare de atât ?
Partea proastă e că nivelul de cultură la care ne aflăm e de așa natură încât toate mizeriile astea prind (inclusiv cele pe care le scriu eu).
Dar nu e acesta singurul domeniul în care falsitatea e pusă la rang de virtute, de fapt nu știu dacă mai există vre-un domeniu care să nu fie deja invadat de falșii învățători.
Eu mi-am dat silința să fiu unul în domeniul sănătății și am reușit într-o oarecare măsura, în sensul ca am reușit să vorbesc (scriu) atât de frumos încât oamenii să nu-si dea seama ca vorbesc (aproape) exclusiv din cărți. Acuma nu știu dacă e din cauza abilităților mele de pălavrăgitor sau din cauza nivelului de “botanism” al cititorului (când spun asta mă refer strict la cunoștințele oamenilor în biologie si botanică, evident).
Dar nu despre mine e vorba, ci despre o mentalitate despre care n-aș fi putut să vorbesc liber fără să ma includ pe mine în problemă.
Faptul că niste pălăvrăgitori de pe net și de la tv sunt falși nu e atât de îngrijorător în condițiile în care telecomanda este la tine și tu ești cel care alegi pe ce site-uri să intri. Adică dacă nu te forțează nimeni să fii prost, ești prost de bună voie, ba chiar ești dispus să platești pentru mizeria care ți se prezintă.
Lucru care mă deranjează cu adevărat mi se pare falsitatea în relațiile cu cei din jur, falsitatea cu cei apropiați, în relații, în familie.
Relații autentice, reale, adevărate nu mai există (decât foarte foarte rar).
De fapt noi am și schimbat sensul cuvintelor.
Ceea ce înțeleg oamenii prin “relație” a ajuns să nu mai aibă absolut nicio legătură ce ceea ce este o relație, ci totul este doar o convenție.
Totul e doar aparență, tipare de comportament copiate și nevoi frumos deghizate…dar nimic simtit, nimic real, nimic despre “Simț”.
Comunicarea reală nu mai există, este ceva ce oamenii nu cunosc, habar n-au ce înseamnă să comunici și totuși stau unii lângă alții de 20-30 de ani fără să fi comunicat în mod real vreodată.
Am ajuns să credem în cuvinte, să ne uităm doar la aparențe, la ce spune celălalt fiind total străini de ce simte el. Am ajuns să credem că cuvintele sunt de fapt comunicarea. Am ajuns să credem că tiparele de comportament și convențiile înseamnă comunicare și relație.
Încercăm cu disparare să imităm ceva real așa cum am văzut la alții, dar ne iese teribil, grotesc…nici măcar amuzant. Și o ținem de bună pe-a noastră fără să luăm nici macar o secundă în calcul posibilitatea că s-ar putea să ne înșelăm și să trăim întradevăr ceva ce n-are nicio legătură cu o relație. Nu e nevoie să facem pe dracu în patru și nici vreo altă revoluție, e suficient să luăm în calcul posibilitatea asta din când în când, la modul cel mai onest și umil.
Am ajuns cu toții orbi cum bine zicea și Alex într-un articol anterior, orbiți de propriile nevoi și de frica de a sta față în față cu ceea ce suntem cu adevărat.
Avem relații dar nu putem să ne uităm unii în ochii altora și să reducem comunicarea acest gest simplu.
Oamenii nu mai simt. Noi nu mai simțim.
Credem că a comunica înseamnă cuvinte, explicații și soluții.
Bârfa, poveștile despre vreme și alte c*caturi din exterior au ajuns să fie principalele elemente prin care simulăm (foarte credibil) comunicarea. Credem că dacă vorbim plini de entuziasm despre ce fac alții noi de fapt comunicăm, însă “poveștile” astea despre exterior nu-ți aduc nimic despre ce simte celălalt cu adevărat, despre ce simți tu în relatie cu el, despre ce simțiți împreună. Entuziasmul, care ar putea fi folosit pentru o relație reală, caută “răsuflare” în lucruri exterioare relației…înspăimântat fiind de posibilitatea ca celălalt să afle ce ești, sau chiar tu însuți să-ti dai seama de ce ești în realitate, dincolo de imaginea pe care o ai deja despre tine.
Zicea cineva foarte frumos zilele trecute:
“Distanța dintre tine si ceilalți, e egala cu distanta dintre tine si tine insuți.”
N-ai cum să ai să comunici cu ceilalți atâta timp cât n-ai o cumunicare cu partea aceea adâncă din tine. N-ai cum să ai o relatie reală cu ceilalți decât în măsura în care ai o relație foarte intimă cu ceea ce este în sufletul tău,
Relația înseamnă o comunicare profundă, o extensie a comunicării.
Oamenii care au o relație reală duc comunicarea la o profunzime ce e dincolo de orice se poate explica și imagina.
Iar comunicarea asta nu înseamna cuvinte. Nu înseamnă nici măcar “explicații inteligente” și niciodată nu înseamnă căutarea disperată a soluțiilor “izbăvitoare” care vor face în sfârșit relația să meargă “cum trebuie”.
Nu, nu, nu despre asta e vorba. Nici măcar pe-aproape nu e.
În ochii oamenilor se citește doar teamă, teroare. Suntem speriați că comunicarea reală ar putea să scoată din noi acele lucruri de care ne este frică. Ne simțim atât de amenințați încât facem scandal, ne certăm cu ceilalți, “mușcăm” exact cum face câinele când se simte în pericol și e în stare să-și muște proprii stăpâni.
Văd oameni care sunt în relații de zeci de ani, ei numesc asta “căsnicie”, iar prin asta se subînțelege că e de fapt “o relație mai profundă”. Insă singurele discuții care se apropie cât de cât de realitate duc întotdeauna la “mușcaturi” violente între parteneri, uneori letale.
Cea mai tâmpită situație mi se pare atunci când unul din parteneri alege să nu mai fie fals, devine conștient de rahatul care s-a adunat sub preș de atâta timp și decide să facă el treaba murdară, și anume să-i spună partenerului că acel c*cat chiar există și lucrurile nu mai pot merge astfel pentru că mirosul este îngrozitor.
Posibilitatea ca să se unească amândoi pentru a face curat sub preșul ăla nenorocit este una foarte mică, dar măcar există. Iar acea curățenie cred că este sinonimă cu Adevărul sau “Leacul amar, dar tămăduitor ce trebuie sorbit în liniște din mâna binevoitoare a Creatorului” (așa zicea Kahlil Gibran).
Există totuși o posibilitate mult mai mare ca în momentul în care unul din parteneri vrea să ridice preșul ca să-i arate celuilalt despre ce e vorba, celălalt să se arunce pe burtă să încerce cu disperare să țină rahatul acolo unde a fost până acum și toată lumea să se prefacă din nou că nu simte niciun miros. Nu de puține ori buna intenție a unuia dintre parteneri s-a sfârșit cu gloanțe în cap.
Ne mințim în cele mai ingenioase feluri, dar nu din rea intenție, ci din frică. Nu suntem condamnabili, probabil asta e moștenirea pe care părinții noștri ne-au lăsat-o prin educație, ei fiind la rândul lor niște oameni speriați.
Am ajuns, de speriați ce suntem, să nu mai avem încredere în noi decât în măsura în care îi putem manipula pe ceilalți. Totul se reduce la puterea pe care o simțim în raport cu cei din jur.
Fetele nu mai au încredere în ele decât în măsura în care băieții sunt atrași fizic de ele, doar din această poziție simt ele că merită să fie băgate în seamă și orice context în care cei din jur nu se arată atrași de ele le fac să se simtă “nimicuri”. Iar acesta e singurul lor instrument de măsurare al valoriii personale: modul cum arăți, aparența, “brandigul personal”.
Alții credem că nu avem importanță decât în măsura în care putem argumenta prin explicații raționale că e așa cum zicem noi. Cărți, explicații, teorii, soluții la probleme și comportamente “moraliste”, toate acestea ne definesc, iar când cineva le pune la îndoială ne comportăm ca și cum ne-ar da cu ceva în cap, pentru că identitatea noastră s-a redus la asta.
În fine, că e vorba de bani, recunoaștere socială, inteligență, reguli morale sau altceva… toată relaționarea noastră cu ceilalti se reduce la puterea pe care unul din aceste lucruri ne-o dau asupra lor. Suntem mult prea speriați pentru a relaționa fără a avea la mână un factor de putere.
Dar acesta e o relatie falsă, nu e relație, nu e comunicare, nu e simțire…e orice altceva în afară de relație.
Avem senzația că imediat ce îi dăm bani unui om putem să nu-l mai respectăm, indiferent că e cunoștință, prieten sau membru de familie. Mai rău, dacă cineva e dependent financiar de noi și-a pierdut automat orice drept la respect elementar din partea noastră.
Tot ce facem pentru aparențe ne va duce spre falsitate, inautenticitate și o îndepărtare de viața reală. Iar îndepărtarea merge până acolo încât nu mai găsim drumul înapoi, ba cu fiecare încercare de întoarcere la realitate nu facem decât să ne afundăm și mai adânc în rătăcire.
Zicea Vlad Țepeș în film că “prețul libertății crește pe nesimțite până când devine înseși libertatea”. Un compormis mic și inofensiv, făcut de dragul aparențelor, va trage după sine și mai multe compromisuri mici până când toată viața se transformă într-un compromis.
Mă întreb oare cum am ajuns atât de orbi încât nici măcar noi nu ne dăm seama de asta, ci chiar ne batem cu pumnul în piept lăudându-ne cât de buni “văzători” suntem.
Oare cum de nu vedem că fiecare lingușeală pe care o facem la adresa șefului (crezând că avem nevoie vitală de aprobarea lui), ne va face inevitabil să nu-i mai respectăm pe oamenii care n-au acea trăsătură de care ne este frică la șefu’.
Nu vedem că comportamentul lingușitor cu cei pe care îi considerăm superiori ne face să fim mai aspri cu cei pe care-i considerăm inferiori. Ne purtăm frumos cu oamenii care nu dau doi bani pe noi, dar ne țin la respect… și profităm în cele mai jenante moduri de oamenii lângă care ne simțim în siguranță. Socotim îngăduința lor ca fiind o slăbiciune și o posibilitate de a-i exploata până la epuizare.
Avem impresia că dacă părinții noștrii ne cereau mereu să facem imposibilul doar pentru ca să ne lase pur și simplu în pace… și figurile autoritate din viața de zi cu zi vor de la noi exact ce-au vrut și părinții noștrii fără să obțină vreodată. Credem cu tărie că avem nevoie să muncim pentru a obține puțină bunătate din partea celuilalt, când de fapt nu este ceva ce ține de noi.
Copilul de ieri care era prea slab pentru a face față furtunii emotionale venită din partea părintilor, deseori în mod complet surprinzător, trăiește și în adultul de astăzi și repetă aceleași mecanisme de apărare pe care le-a dezvoltat în copilărie. Nu vedem puterea care este acum în noi, nu vedem copilul care a crescut și e suficient de puternic pentru a face față oricărei situații fără a fi inferior cuiva, nici măcar acelor oameni care se comportă la fel ca părinții în trecut.
Totul e iluzie, nimic real.
Nu vedem că oamenii își proiectează mereu asteptările lor neîmplinite pe noi.
Nu vedem că orice neasumare și inautenticitate pe care le facem în afara relațiilor de familie și cuplu, nu fac decât să aducă rahat sub preșul conștiinței…care va împuți în final tot relațiile cu cei dragi.
Noi chiar credem că dacă facem un lucru în secret este ca și cum nu l-am fi făcut. Și ne place să fim orbi în felul acesta, pentru astfel că ne putem menține sus exigențele imposibile fața de ceilalți, noi fiind “sfinți”, bineînțeles.
Oricine crede că este într-o relație altul decât cel care este în viața de zi cu zi, la muncă, între prieteni, în situațiile dificile sau când e singur…se minte pe sine. Trăiește o relație imaginată, falsă. O viață falsă.
Când credem că putem să ne divizăm viața și să fim “cine trebuie” în functie de situație, suntem în drum sigur spre faliment – sufletesc.
Trebuie să fii de-a dreptul orb să nu “vezi” aceste lucruri evidente, iar ca exemplu de om orb nu am pe cine să dau decât de mine însumi.
În concluzie, nu am să dau decât două exemple: unul de foarte multă falsitate și altul de foarte foarte puțină autenticitate:
Este fals să spui “te iubesc” într-o relație, e fals și mersul de mână și giugiulitul ca cei mai îndrăgostiți din lume, e foarte foarte foarte falsă imaginea de familie frumoasă care “a reușit în ciuda gurilor rele”, la fel cum sunt de false concediile scumpe (sau ieftine) în insule exotice sau ieșirile la discotecă care ne animă relația. La fel de fals e și sexul în cele mai “tantrice” dintre poziții și făcut în cele mai exotice locuri. Totul e fals.
Un singur lucru e real:
O simplă privire a oamenilor, unii în ochii altora.
Și acea simplă și firească privire e singura care decide dacă tot ceea ce trăiești ca experiență în relație (cele înșirate mai sus) este ceva real sau o altă expresie (foarte ingenioasă) a falsității.
În încheiere vă las un citat marca Kahlil Gibran:
“O singură privire din ochii unei femei face din tine cel mai fericit bărbat de pe Pământ.”
https://fiiconstient.ro/wp-content/uploads/2020/07/fii-constient-350x91.png00Cristihttps://fiiconstient.ro/wp-content/uploads/2020/07/fii-constient-350x91.pngCristi2012-09-07 00:17:422012-09-07 14:40:38Despre cum e să fii un om fals (mea culpa)
Răzvan aici. Is nervos azi. Libidoul ăsta…imi trezește deseori pofta (adormită) de a bate femei și nu numai.
Nu sunt impotriva sexului, din contră sunt pentru acceptare și asumarea sexualității. Dar sunt impotriva rusinii, ipocriziei, fițelor, prefăcătoriei, împotriva autoînvinovățirii, a inconștienței (apărută din lenea de a gândi) și mai ales împotriva a neasumării a ceea ce suntem din punct de vedere sexual.
Toate astea, când le întâlnesc, conlucreaza în așa fel încât să stoarca agresivitatea din mine – lucru care nu ma deranjează deloc, ba din contră mă bucură, mai ales atunci când o îmbin cu creativitatea…și eventual cu câteva scene din filmele lui Steven Segal care-i bate pe toți așa calm.
Pentru că fizicul și tehnica nu mă ajută în acest sens (la filmu cu Segal mă refer), aceste episoade de violență se sfârșesc cel mai adesea cu prietena-mea care fuge prin casă dupa mine să mă bată … si drept urmare mă văd nevoit să ma descarc aici în scris.. :-)) ———————————–
Revenind la subiect, urăsc să văd oameni care-si reprimă sexualitatea ! (să ne înțelegem: nu oamenii, ci situația mă enervează)
Să dezvolt: urăsc să văd că oamenii se autoînvinovățesc, le e rușine, le e frică sau sunt prea “mândri” în raport cu sexualitatea.
Si cum femeile au o sexualitate de minim 5 ori (asta in cel mai rau caz) mai puternică decât a bărbaților (dacă luăm în considerare numărul de bărbați la care ar face față o singură femeie)…
…ele sunt cele mai predispuse la comportamentele alea care mă enervează.
Sexualitate mai puternică înseamna in acelasi timp și un control mai puțin asupra propriei persoane, motiv suficient de bun pentru a genera frustrări si sentimente de vinovăție. (complet inutil)
Când ești femeie “de rând”, vezi că dorința ta de sex e mai puternică decât voința ta, ai o singură opțiune convenabilă: ACCEPTAREA / ASUMAREA (punct).
Nu intamplator spun (făra rele intenții) că femeile (majoritatea) sunt mai degraba animale decât oameni… si asta pentru că impulsul sexual e mai puternic decât voința lor.
Si această putere sexuală este cu atât mai distructivă și incontrolabilă cu cât mai mult lupți impotriva ei, cu cat mai mult te invinovățesți pt ea, ti-e rusine pt ea sau încerci s-o negi ca fiind ceva “păcătos”/ imorla etc.
In schimbi, când accepți ca fiind ceva natural și firesc… lucrurile se întorc la 180 de grade (in sens pozitiv).
Mi s-a intamplat de o grămadă de ori, deja nu mai suport (de aia si scriu) să vad femei că sunt nesimțite (in cel mai adevarat sens al cuvantului) că sunt agresive, fițoase, ajung să bată copii, să fie agresive si obraznice la adresa celor in jur…si multe altele…
…și acestea pentru UN SINGUR motiv: NEASUMAREA
Sau tradus, nu sunt în stare să recunoască următoarea chestiune: “VREAU sa fac sex, îmi PLACE să fac sex și nu mă deranjează absolut deloc să RECUNOSC asta”.
Dar nuuuuuuuuuu, nuuu…(dacă aș fi fată) eu mă invonovățesc pentru că simt că-mi VREAU si îmi PLACE, iar în loc la această asumare aleg să ma port ca o vacă, să fiu nesimțită si agresivă cu ceilalți si asta doar pentru ca NU STIU CE SA MAI FAC ca să primesc o PULĂ – dar nu recunosc asta NICIODATĂ.
Si culmea că nu doar că se învinovățește pe sine, dar sar și la gâtu lu alealalte…de parca toate “îs curve nespălate care sug pula” și ea e singura “Sfântă” de pe planeta asta.
Testul ca să-mi dau seama dacă au suficientă maturitate pentru a-si asuma ceea ce sunt… e următorul:
“O stii pe curva aia? E una ce-o mâncă p*zda și e disperată după pulă”
Si să le vezi ce-si dau drumul la gură, cum se lăfăie în jargoane, și imi explică că aia nu e doar curvă, dar suge si pula ca ultima curvă….si ce mare noroc că mai exist eu “Marea sfântă” care le judec pe toate disperatele.
Nu ma întelegeti gresit, is genu de om care am luat bataie de la părinti când aveau chef de sex… deși aș fi preferat mai degrabă un rapsuns matur din partea lui tata de tipul:
“Bai coptile, meri afară ca vreau s-o fut pe maică-ta … pentru c-o iubesc și imi face plăcere…si ei la fel”
E mult mai conveabil…. si oricine prefera abordarea asta matură, decât o bătaie primită fără explicații. :-))
Nu-mi place să văd oameni care nu-si asumă lucrurile astea perfect normale și firești.
O femeie care nu-si asumă sexualitatea e pentru mine neatractivă din start, și indiferent cât de atractivă ar fi…neasumarea o face neatractivă…probabil dacă aș fi zoofil aș fi incă atras.
Singurul lucru pe care simt să-l fac lângă o femeie care nu-si asuma sexualitatea e s-o iau în brațe, s-o incurajez și s-o asigur că stiu despre fetița aia speriată dinăuntrul ei căreia ii este frică că nu va fi acceptată dacă se acceptă așa cum este și nu se mai învinovățește… iar chestia asta nu mai are nicio legătură cu sexul si maturitatea.
Si e culmea, ne e atat de frică să lăsăm copilul ăla speriat să iasă la suprafață încât facem orice pentru a alege scurtătura… uneori să sărim direct la sex. Dar încodată zic, iti pui apoi problema daca faci sex cu o persoană sau cu un corp.
Femeile au nevoie de mult sex, si asta e foarte feminin și atractiv,noi iubim asta la o femeie (!!!)…. insă diferența o face măsura în care ea îsi asuma și acceptă ceea ce simte ca fiind ceva natural și firesc (si de aici si maturitatea) …sau luptă impotriva a ceea ce este ea, o luptă surdă care o pierzi în măsura în care iei parte la ea.
Singura sansă la victoarie rămâne maturitatea… sau momentul în care îți dai seama că că esti ca un părinte pentru acel impuls sexual… și daca ești părinte, il accepți si il iubești… în niciun caz nu lupți impotriva lui.
E ca și un părinte care luptă impotriva copilului său pentru a-și câstiga statutul de părinte, însă pe măsură ce poartă lupta… o și pierde(cu cât lupți mai mult, cu atât mai înfrânt ajungi)…victoria fiind accesibila doar în momantul în care părintele renunța la luptă si incepe să-l iubeasca pe copil. Iar victoria e una singură: IUBIREA.
Acuma bine că m-am descărcat…sper să se fi inteles ceva din frustrarea mea și dincolo de asta…sper c-o să devin mai atractiv pentru cât mai multe cititoare cu postarea asta. Doamne ajută.
Comentarii recente