Posts

Industria sufletului pereche & Feminitatea primordiala

/in /by

That_Butler__New_Mate_by_Deviant_Bakura
O foarte mare parte dintre femei sunt atat de adanc conditionate de ideea ca sexualitatea in sine nu este ceva curat si demn de personalitatea lor, atent elaborata, incat, pentru a si-o permite, au nevoie de o curatare.
Aceasta curatare presupune perspectiva opusa, adica aspecte nobile:

sentimente inaltatoare, sacrificii eroice pe altarul relatiei  (impreuna la bine si la rau), parteneriate eterne si loiale etc.

Pe aceasta nevoie de sterilizare s-a dezvoltat industria “sufletului pereche”
si toate basmele de iubire in care cred arzator si disperat
prea multe dintre femeile de toate varstele, in pofida dezamagirilor in serie de care au parte.

Aceasta credinta este incurajata si exploatata de papusarii societatii in care traim, intrucat ne asigura o viata ratata, perfecta pentru interesele lor.

Basmul sufletului pereche este doar polul opus al basmului impuritatii sexualitatii.

Amandoua sunt fundatia unei iluzii, care, desi te dezamageste de fiecare data, nu te trimite decat foarte rar la bunul tau simt, in care sa-ti pui niste intrebari elementare precum:

Cum poate fi ceva murdar, nepotrivit, periculos in faptul ca
doua fiinte isi petrec dezbracati timpul impreuna, oferindu-si placere
prin atingeri, inclusiv dintre cele profunde si foarte intime?

Cum poate fi ceva condamnabil in sex, cata vrem il experimentam
cu totii ca fiind o sursa inepuizabila de echilibru psihic, sanatate si incredere in sine?

De ce trebuie sa proiectezi o poveste de iubire
pentru pentru a-ti urma atractia pentru un barbat?

Te poti fute cat vrei, cu oricine, fara nici un fel de explicatie,
la fel cum poti renunta, oricand consideri ca nu mai esti interesata
(vorbesc doar femeilor, intrucat ele sunt victimele naturale ale acestei
iluzii si pentru dezechilibrarea lor au fost proiectate aceste povesti).

Orice alegi sa proiectezi nu are nici o relevanta.

NU AI DE UNDE SA STII CE VA FI, CE VEI SIMTI, CINE SUNTETI FIECARE.

Sunteti in relatii pentru a afla toate acestea. 

De fapt, industria sufletului pereche este gaselnita mintii conditionate,
care-ti permite sa te futi linistita fara sa te simti ”curva” (adica femeie).

Proiectiile sunt doar un ecran opac intre tine si cel de care esti atrasa.

Asteptarile tale idilice se vor trada in limbajele inconstiete ale trupului si vorbirii tale, sau in reactiile de frustrare sau validare ale unor idei si subiecte. Partenerul tau va intelege ca vrei sa auzi doar ce-ti valideaza proiectiile si ego-ul si exact asta vei auzi, cata vreme intentioneaza sa te foloseasca.

Cand ai nevoie de povesti de iubire ca sa-ti dai voie sa te futi, povesti de iubire vei primi de la barbati ca sa te futa.

Nu te mira, insa, si nu face pe victima cand povestile se dovedesc a fi doar povesti.

Daca nu ai curajul sa-ti recunosti nevoile, dorintele si atractiile sexuale (de fapt daca nu ai curajul sa te accepti ca femeie) si trebuie sa te minti pe tine pentru a ajunge la sex, nu te mira ca barbatii iti respecta dreptul de a te minti si o fac si ei.

Modul asta inconstient de a te raporta la sexualitatea ta, nu te face decat usor manipulabila si-ti permite sa te consideri, vezi doamne, victima porcilor de barbati. Bineinteles ca is porci, doar cand iesi mai sifonata decat ei din poveste. Altfel, sunt doar niste nevinovate vaci de muls, carora le plangi condescendent de mila pentru naivitatea lor.

Intr-adevar, barbatii adevarati o sa-ti spuna ca se pisa pe toate povestile tale de iubire, ca, in fapt, doar iti doresti sex, pe care o sa ti-l ofere cu placere, imediat ce te porti ca o femeie matura, recunosti si spui ce vrei.

Va fi greu sa-ti recunosti ipocrizia. Dar o atitudine masculina, sensibila si stabila iti va incuraja onestitatea si va scoate din tine, inevitabil, mai devreme sau mai tarziu, femeia matura ce poti fi.

Cand nu mai poti evita proiectiile in relatii, intrucat ele devin a doua natura, iti refuzi sansa de a-ti cunoaste partenerii si natura masculina. Iti refuzi sansa la maturizare.

Astfel, toate relatiile cu ei vor urma acelasi tipar, fiind imposibila orice intelegere.

Si astfel, ceea ce ar fi trebuit sa fie o experienta foarte placuta de descoperire si conexiune, devine dupa  consumarea  entuziasmului romantic, in care se consuma primele futaiuri, un plictisitor joc politic din care speri sa-ti asiguri nevoile ego-ului tau, daca cele ale fiintei ti-s interzise de ipocrizia in care te complaci.

Evident ca nu exista nici un castig real din aceste proiectii.
Rostul lor este doar unul venit din partile noastre inconstiente, care cere o justificare idilica pentru cel mai natural, firesc si sanatos lucru din lume, dupa respiratie: SEXUL.

Sexualitatea e un instrument extrem de puternic de cunoastere si autocunoastere, de dezvoltare personala si spirituala.

Cu putina atentie, poti descoperi tot ce insemna ea, cum te ajuta si la ce.

Dar, majoritatea dintre cei implicati sunt atat de prinsi de rolul din propriile povesti, incat prea putini mai sunt capabili sa fie prezenti si atenti in sex. La fel de putini mai pot vedea jocul energiilor in sex si ceea ce ne spun acestea despre noi si despre viata.

160992496_mavis-dracula-halloween-hotel-transylvania-lightweight-Industria sufletului pereche este exemplificata perfect in doua minute de animatie din filmul Hotel Transilvania unde, la minutul 65, mama moarta a tinerei noastre protagosniste Mavis ii lasa scrise cateva cuvinte destinate sa fie citite la aniversarea majoratului ei:

“Iubirea adevarata. Pentru aniversarea ta de 18 ani.

Doi tineri singuri s-au intalnit intr-o noapte.
S-au indragostit la prima vedere.
Chiar in acea clipa au stiut ca vor fi sot si sotie. (se refera la ea si la tatal fetei, cel care i-a inmanat scrisoarea cadou).

Adevarata iubire apare doar o data in viata. O vei gasi si tu, iubirea mea. Pretuieste-o. Cu drag, mama.”

As putea scrie un articol numai despre cata prostie presupune sa validezi o astfel de raportare la viata.

Si cu toate astea, chiar acum, milioane de femei si cativa barbati pierduti intr-o sensibilitate exacebata de naivitate, isi asteapta sufletul pereche.

Multe dintre ele chiar au crezut ca l-au intalnit de o gramada de ori si …. inca il mai asteapta! Pentru toate aceste femei (si barbati), o relatie reusita nu presupune decat sa astepti intalnirea magica cu sufletul pereche.

Nu trebuie sa te cunosti si sa te dezvolti spiritual, nu trebuie sa intelegi sexul opus, nu-ti trebuie experienta si constienta. Trebuie numai sa astepti sa vina la tine si asta te va face automat fericit/a.

Ma intreb ce se-ntampla daca eu aflu ca nu-mi trebuie nici un suflet pereche, intrucat eu ma simt bine cu mai multe suflete. Si cine gestioneaza tot acest proces?

Si ce s-o-ntamplat cu sufletele pereche a milioanelor de oameni care traiesc printre noi, in relatii traumatizante o viata intreaga, sau care nu sunt capabili sa aibe o relatie de orice fel?

Cum se poate, ca in era comunicarii instantanee, cu suportul atator site-uri de facilitare a relationarii, atat de putini reusesc sa ajunga la o relatie functionala?

Unde-s sufletele pereche ale astora si, cum de, pe majoritatea celor naivi, dezechilibrati, ignoranti, inadaptati  sau cu vieti distruse, nu-i doreste nimeni ca suflete pereche?

Inainte de a ne pune problema gasirii sufletului pereche, ar trebui sa ne gasim propriul suflet, sa vedem de ce anume are el nevoie. Iar aceasta regasire a identitatii se realizeaza prin constienta.

Aceasta viziune cretinoida (sincer nu stiu daca exista cuvantul asta) poate imagina ca, la nivel de mase, fiecaruia ii apare persoana destinata s-o faca fericita si ca, odata aparuta, totul va curge intr-un spatiu de inocenta si fericire vesnica.

Absolut oricine sta o secunda sa se gandesca, poate intelege si poate vedea, peste tot in jur, ce complexa este problematica relationarii si cat e de dificila.

Daca ceva va entuziasmeaza prea tare, in partea de inceput a relatiilor, puteti fi siguri ca alegeti sa vedeti ceea ce vreti sa fie acolo, nu ceea ce este. In fapt, in spatele entuziasmelor de orice fel, se ascund doar proiectii, slabiciuni, lipsa de experienta si naivitate.

Pur si simplu, a te ambala ca ti-ai cunoscut sufletul pereche dupa doua saptamani de relatie, cand nu te cunosti pe tine insuti dupa zeci de ani de viata …  este victoria absoluta a prostiei umane.

Maturitatea si experienta vor sti cate fenomene inconstiente opereaza in background-ul fiintei, ce tezaur de ignoranta mostenit de generatii toleram in noi, si cat de conditionati suntem de acestea.

Iar cei care au aceasta maturitate vor ramane detasati de emotii, atenti la orice tentatie de a se atasa, prezenti si recunoscatori pentru compania partenerelui, preocupati sa simta continutul celuilalt.

Tot acest pachet, de abordare a inceputurilor de relatii, este o forma de iubire veritabila, care ne va aminti permanent ca suntem impreuna sa ne regasim, inclusiv pe noi insine, relationand, nu sa ne inlantuim.

Inafara acestei abordari, cadem in proiectii si asteptari de validare a ego-ului cu promisiuni si cuvinte mari. Nu intamplator. Cand pierdem prezenta si placerea companiei, trebuie sa o inlocuim cu placerile validarii propriei importante.

Dar va rog fiti atenti.
Industria sufletului pereche este doar forma denaturata a unui adevar extraordinar de accesibil si profund, anume ca: fiecare individ incarneaza preponderent un principiu masculin sau feminin, a carui pereche este principiul opus.

Ca urmare, orice relatie functionala este o regasire a principiilor pereche. Industria sufletului pereche este doar forma denaturata a principiului pereche, in aceeasi masura in care ideea murdariei sexualitatii este forma denaturata a murdariei inconstietei in sex.

NU individualitatile formeaza perechi, ci pricipiul masculin si cel feminin sunt perechea ancestrala care se cauta prin noi.
De asemenea, nu sexualitatea este murdara, ci inconstienta cu care abordam sexualitatea.

Nu intamplator aceste doua denaturari abile au atata succes. Toti simtim ca energiile noastre feminine si masculine sunt intim si ancestral legate intr-un parteneriat. Dar parteneriatul nu vizeaza individualitatile.

La fel, multi dintre noi gasim ca ceva nu este in reglula in sexualitatea noastra dar problema nu este a sexualitatii, ci a inconstientei. Ce poate fi mai evident decat aceste afirmatii. Doar faptul ca am adoptat povestea sufletului pereche, si a impuritatii sexualitatii ca sa scapam de responsabilitatea maturizarii si constientei.

Exact cum rusinea intretine inconstienta sexuala , aroganta intretine iluzia sufletului pereche. Nu poti fi atent (constient) in sex daca ti-e rusine de el …  la fel cum nu poti sa-ti asumi responsabilitatea maturizarii daca esti arogant si crezi ca totul ti se cuvine fara efortul constientei.

 

375051_605636722782727_1980254693_n (1)Feminitatea primordiala, incurajarea ei de catre barbati. Puterea masculina ca instrument de evolutie al femeilor.

Ideea mea despre aceasta feminitate adevarata ar fi o colectie de experiente, in care femeile au renuntat spontan intr-un anumit context la zidurile si temerile lor, exprimandu-si sentimentele, emotiile, dorintele, fara cenzura analizelor mentale si fara asteptari.

Orice asteptare, orice calcul de profit care conditioneaza o manifestare feminina, interzice feminitatea primordiala. In fapt, aceasta feminitate este permanent vie si interesata sa se manifeste, dar nu poate fi constientizata si validata prin exprimare, decat dupa o minima detasarea de calculele si interesele de perfectiune ale ego-ului feminin.

Orice incercare de a prelua (invata) comportamentul unei feminitati primordiale reflecta completa neintelegere a ceea ce inseamna ea. Celor care cauta recuperarea acestei identitati feminine nealterate, le recomand doar sa-si urmeze simplu impulsurile incarcate de sentiment, caldura sau doar curiozitate si sa refuze sa-si construiasca o identitate pe mentalizarea, interpretarea si integrarea principiala a ceea ce simt.

Aceasta stare a femeii, prin care ea ofera si lasa sa se intrevada bogatia interioara de traire, accesibila doar ei, traire care hraneste fundamental barbatul, dandu-i sens si putere, este singura declaratie autentica de dragoste.

Trist este ca prea multi dintre barbati nu vad, nu inteleg si nu stiu raspunde si recompensa cu o deschidere pe masura acest peisaj interior de feminitate veritabila.

Si astfel, femei care natural sunt mai inclinate catre partea lor primordiala, ajung repede descurajate de prostia barbatilor si deturnate catre preocupari legate de forme si dimensiuni.

N-ar trebui insa sa cada in dezamagiri naive, intrucat acest mod de a-si trai feminitatea este si propria recompensa prin starile de liniste, luciditate si echilibru pe care le acceseaza o astfel de alegere.

Prea putini pot ramane insensibili la feminitate dar, cand aceasta femininate vine la pachet cu ceva slabiciuni sau naivitati, sobolanii nu vor rezista tentatiei de a-si alimenta superioritatea cu ele. Important este ca femeile acestea sa inteleaga ca in feminitatea lor este o putere enorma, ca aceasta feminitate trebuie dezvoltata.

Dar, la fel de important este ca aceste femei sa fie protejate de o luciditate care intelege cu ce barbati au de-a face si cum trebuie abordati.

Vindecarea este un proces prin care intelegem ca, la nivel fundamental, principiile noastre feminine si masculine nu au fost niciodata in conflict. Ele doar asteapta sa descoperim ca suntem aici sa fim exact ceea ce avem nevoie sa fim unii pentru altii.

gothic_fashion_sketch_by_zeldacw-d68ar7rBarbatii care pun umarul, pentru ca inteleg miza prezentei acestei feminitati primordiale in viata noastra, se confrunta cu o problema care le solicta infinit rabdarea.

Ei trebuie sa ramana necontaminati de o rautate feminina veritabila, care se declanseaza in femei cand le raspunzi cu raceala la comportamentele inradacinate in proiectiile romantice despre iubire, in pretentiile de putere si control sau in superficialele valori morale si principiale ce le dau senzatia de rafinament.

Feminitatea este la randul ei corupta de o ipocrizie emorma, dar, spre deosebire de cea masculina, are justificarea ca s-a format intr-un mediu toxic, agresiv cu natura lor. Iar acest mediu este opera de arta a sobolanului.

Femeile isi vor regasi partea naturala a feminitatii lor daca barbatii vor fi capabili sa o recunoasca in manifestare si sa o incurajeze. La fel, ei trebuie sa taxeze cu raceala fitzele, pretentiile absurde, manipularile si testele de docilitate, la care prea multe femei au devenit experte, ca urmare a imaturitatii masculine.

Altfel spus, barbatul trebuie sa domine cu forta ratiunii si autocontrolului (intelepciunii) partea intunecata a feminitatii egotice, pentru a o face sa simta ca nu poate obtine nimic doar cu tupeu si un fizic apetisant si trebuie sa recompenseze manifestarea feminitatii primordiale, servind-o si protejand-o.

Evolutia noastra spirituala in cuplu este un dans al intelepciunii si senzualitatii, care merita orice efort, orice inconfort.

Barbatul trebuie sa se exprime cu franchete pentru a se conecta la partea autentica a femeii. Comunicarea asta creeaza instantaneu o lupta in femeie, intrucat, pe de o parte latura autentica a femeii simte barbatul autentic si este puternic tentata sa il admire si sa il iubeasca natural, firesc si senzual.

Pe de alta parte, latura neautentica a femeii resimte aceasta forta a barbatului drept dominare.

Asa ca, femeia este pusa in fata unei alegeri cu implicatii esentiale si imediate: care parte este importanta? Cea in care considera acest tip de barbat drept un dominator care atenteaza la respectul ei de sine , sau doar un barbat care o ajuta sa-si descopere si sa-si asume feminitatea?

Pentru ca femeile s-au obisnuit sa relationeze cu barbatii de pe o pozitie de superioritate,
mai ales cele care au avut parte de ceva validare,
nu de putine ori ele se revolta din viscere in fata barbatilor invulnerabili la
intimidari, amenintari, forme apetisante sau fetze dulci.

Intalnirea cu barbati providentiali, pe care nu-i recunosti si ii indepartezi, pentru ca nu-ti gasesti smerenia, te pune intr-un conflict cu supraconstientul tau. Din acest conflict, nu poti iesi decat infranta si obligata la onestitate.

Pana cand femeile nu-si  acceseaza calitatile feminitatii primordiale, ce le deschid perceptiile continutului masculin, nu inteleg si nu sunt sensibile decat la limbajul puterii. Este vorba despre acea putere care te face imun la testele si jocurile ei, si care iti permite sa simti corect femeia in interesele si starile ei, dincolo de aparentele pe care vrea sa le intretina.

Puterea asta masculina, accesibila atat celor cu o inteligenta emotionala naturala, precum si celor maturi spiritual, va fi folosita spre dominare de primii si, in folosul maturizarii femeii, de ceilalti. Intodeauna au existat barbati versati in a intelege si manevra femeia, in afara oricarei preocupari pt interesele ei .

Acestia sunt barbatii atragatori, care in urma validarii s-au simtit confortabil intre femei si le-au decodat mecanica atractiilor lor. Este si aceasta o putere care atrage femeile dintodeauna, dar puterea adevarata este cea venita dintr-o profunda intelegere a naturii masculine si a rolului ei in dezvoltarea si maturizarea sexului opus.

Puterea ca aspect al identitatii masculine este un instrument necesar trezirii femeilor din hipnoza autoimportantei  … intrucat, dupa ce acestea se trezesc, …  raporturile de putere se transforma in cooperare, placere si relaxare.

Cris

http://www.facebook.com/#!/cris.popanda?fref=ts

 

Despre cum e să fii un om fals (mea culpa)

/0 Comments/in /by

Mi se pare că principala valoare a zilelor noastre este falsitatea…sau cum să-i zic altfel… minciuna frumoasă, aparențele, brandingul personal. (mda, de la Cristi mi-a rămas expresia cu “brandingul”… referindu-se la mine hîhîhî)

Succesul în creștere al falsității se datoreaza în special faptului că noi ne transformăm cu fiecare zi care trece într-o  generație fără valori reale… și când spun asta mă plasez în fruntea ei ca ipocrit de mare clasă.

E destul să văd faptul că eu vorbesc de pe blogul meu despre 3 lulele și 3 surcele (mai mult citite decât trăite) și lumea ajunge să mă divinizeze pentru “Lumina” ce le-o aduc.

Nu mai zic de succesul marilor traineri în spiritualitate, bussiness, nlp, seducție etc. care întorc aceleeași pălăvrăgeala pe toate părțile până devine credibilă și în final profitabilă.

N-am nimic cu nimeni (pe cuvânt!), critic situația și nu persoana, dar mi-e jenă că de pe la 17 până pe la vro 19 ani am învățat ceva ce se numește “dezvoltare personală” de la niște copii speriați care, de speriați ce sunt, singurul lucru pe care sunt în stare să-l facă e să (se) mintă frumos…bine ei se numesc pe sine “specialiști”.

Un băiat speriat și crispat care își mutilează interiorul cu perseverență dă lecții altora despre cum “să reușească”.

Ce să reușească ? Să ajungă ca el ?

Altul mă învață “cum să agaț femei” și “cum să fac bani din propria afacere” în condițiile în care singura lui afacere e să spună altora despre cum să ai succes din propria afacere.

Am auzit că ei nu pierd vremea citind romane, ei citesc doar ce-i ajută practic.
Ce vrei mai tare de atât ?

Partea proastă e că nivelul de cultură la care ne aflăm e de așa natură încât toate mizeriile astea prind (inclusiv cele pe care le scriu eu).

Dar nu e acesta singurul domeniul în care falsitatea e pusă la rang de virtute, de fapt nu știu dacă mai există vre-un domeniu care să nu fie deja invadat de falșii învățători.

Eu mi-am dat silința să fiu unul în domeniul sănătății și am reușit într-o oarecare măsura, în sensul ca am reușit să vorbesc (scriu) atât de frumos încât oamenii să nu-si dea seama ca vorbesc (aproape) exclusiv din cărți. Acuma nu știu dacă e din cauza abilităților mele de pălavrăgitor sau din cauza nivelului de “botanism” al cititorului (când spun asta mă refer strict la cunoștințele oamenilor în biologie si botanică, evident).

Dar nu despre mine e vorba, ci despre o mentalitate despre care n-aș fi putut să vorbesc liber fără să ma includ pe mine în problemă.

Faptul că niste pălăvrăgitori de pe net și de la tv sunt falși nu e atât de îngrijorător în condițiile în care telecomanda este la tine și tu ești cel care alegi pe ce site-uri să intri. Adică dacă nu te forțează nimeni să fii prost, ești prost de bună voie, ba chiar ești dispus să platești pentru mizeria care ți se prezintă.

Lucru care mă deranjează cu adevărat mi se pare falsitatea în relațiile cu cei din jur, falsitatea cu cei apropiați, în relații, în familie.

Relații autentice, reale, adevărate nu mai există (decât foarte foarte rar).

De fapt noi am și schimbat sensul cuvintelor.

Ceea ce înțeleg oamenii prin “relație” a ajuns să nu mai aibă absolut nicio legătură ce ceea ce este o relație, ci totul este doar o convenție.

Totul e doar aparență, tipare de comportament copiate și nevoi frumos deghizate…dar nimic simtit, nimic real, nimic despre “Simț”.

Comunicarea reală nu mai există, este ceva ce oamenii nu cunosc, habar n-au ce înseamnă să comunici și totuși stau unii lângă alții de 20-30 de ani fără să fi comunicat în mod real vreodată.

Am ajuns să credem în cuvinte, să ne uităm doar la aparențe, la ce spune celălalt fiind total străini de ce simte el. Am ajuns să credem că cuvintele sunt de fapt comunicarea. Am ajuns să credem că tiparele de comportament și convențiile înseamnă comunicare și relație.

Încercăm cu disparare să imităm ceva real așa cum am văzut la alții, dar ne iese teribil, grotesc…nici măcar amuzant. Și o ținem de bună pe-a noastră fără să luăm nici macar o secundă în calcul posibilitatea că s-ar putea să ne înșelăm și să trăim întradevăr ceva ce n-are nicio legătură cu o relație. Nu e nevoie să facem pe dracu în patru și nici vreo altă revoluție, e suficient să luăm în calcul posibilitatea asta din când în când, la modul cel mai onest și umil.

Am ajuns cu toții orbi cum bine zicea și Alex într-un articol anterior, orbiți de propriile nevoi și de frica de a sta față în față cu ceea ce suntem cu adevărat.

Avem relații dar nu putem să ne uităm unii în ochii altora și să reducem comunicarea acest gest simplu.

Oamenii nu mai simt. Noi nu mai simțim.

Credem că a comunica înseamnă cuvinte, explicații și soluții.

Bârfa, poveștile despre vreme și alte c*caturi din exterior au ajuns să fie principalele elemente prin care simulăm (foarte credibil) comunicarea. Credem că dacă vorbim plini de entuziasm despre ce fac alții noi de fapt comunicăm, însă “poveștile” astea despre exterior nu-ți aduc nimic despre ce simte celălalt cu adevărat, despre ce simți tu în relatie cu el, despre ce simțiți împreună. Entuziasmul, care ar putea fi folosit pentru o relație reală, caută “răsuflare” în lucruri exterioare relației…înspăimântat fiind de posibilitatea ca celălalt să afle ce ești, sau chiar tu însuți să-ti dai seama de ce ești în realitate, dincolo de imaginea pe care o ai deja despre tine.

Zicea cineva foarte frumos zilele trecute:

“Distanța dintre tine si ceilalți, e egala cu distanta dintre tine si tine insuți.”

N-ai cum să ai să comunici cu ceilalți atâta timp cât n-ai o cumunicare cu partea aceea adâncă din tine. N-ai cum să ai o relatie reală cu ceilalți decât în măsura în care ai o relație foarte intimă cu ceea ce este în sufletul tău,

Relația înseamnă o comunicare profundă, o extensie a comunicării.

Oamenii care au o relație reală duc comunicarea la o profunzime ce e dincolo de orice se poate explica și imagina.

Iar comunicarea asta nu înseamna cuvinte. Nu înseamnă nici măcar “explicații inteligente” și niciodată nu înseamnă căutarea disperată a soluțiilor “izbăvitoare” care vor face în sfârșit relația să meargă “cum trebuie”.

Nu, nu, nu despre asta e vorba. Nici măcar pe-aproape nu e.

În ochii oamenilor se citește doar teamă, teroare. Suntem speriați că comunicarea reală ar putea să scoată din noi acele lucruri de care ne este frică. Ne simțim atât de amenințați încât  facem scandal, ne certăm cu ceilalți, “mușcăm” exact cum face câinele când se simte în pericol și e în stare să-și muște proprii stăpâni.

Văd oameni care sunt în relații de zeci de ani, ei numesc asta “căsnicie”, iar prin asta se subînțelege că e de fapt “o relație mai profundă”. Insă singurele discuții care se apropie cât de cât de realitate duc întotdeauna la “mușcaturi” violente între parteneri, uneori letale.

Cea mai tâmpită situație mi se pare atunci când unul din parteneri alege să nu mai fie fals, devine conștient de rahatul care s-a adunat sub preș de atâta timp și decide să facă el treaba murdară, și anume să-i spună partenerului că acel c*cat chiar există și lucrurile nu mai pot merge astfel pentru că mirosul este îngrozitor.

Posibilitatea ca să se unească amândoi pentru a face curat sub preșul ăla nenorocit este una foarte mică, dar măcar există. Iar acea curățenie cred că este sinonimă cu Adevărul sau  “Leacul amar, dar tămăduitor ce trebuie sorbit în liniște din mâna binevoitoare a Creatorului” (așa zicea Kahlil Gibran).

Există totuși o posibilitate mult mai mare ca în momentul în care unul din parteneri vrea să ridice preșul ca să-i arate celuilalt despre ce e vorba, celălalt să se arunce pe burtă să încerce cu disperare să țină rahatul acolo unde a fost până acum și toată lumea să se prefacă din nou că nu simte niciun miros. Nu de puține ori buna intenție a unuia dintre parteneri s-a sfârșit cu gloanțe în cap.

Ne mințim în cele mai ingenioase feluri, dar nu din rea intenție, ci din frică. Nu suntem condamnabili, probabil asta e moștenirea pe care părinții noștri ne-au lăsat-o prin educație, ei fiind la rândul lor niște oameni speriați.

Am ajuns, de speriați ce suntem, să nu mai avem încredere în noi decât în măsura în care îi putem manipula pe ceilalți. Totul se reduce la puterea pe care o simțim în raport cu cei din  jur.

Fetele nu mai au încredere în ele decât în măsura în care băieții sunt atrași fizic de ele, doar din această poziție simt ele că merită să fie băgate în seamă și orice context în care cei din jur nu se arată atrași de ele le fac să se simtă “nimicuri”. Iar acesta e singurul lor instrument de măsurare al valoriii personale: modul cum arăți, aparența, “brandigul personal”.

Alții credem că nu avem importanță decât în măsura în care putem argumenta prin explicații raționale că e așa cum zicem noi. Cărți, explicații, teorii, soluții la probleme și comportamente “moraliste”, toate acestea ne definesc, iar când cineva le pune la îndoială ne comportăm ca și cum ne-ar da cu ceva în cap, pentru că identitatea noastră s-a redus la asta.

În fine, că e vorba de bani, recunoaștere socială, inteligență, reguli morale sau altceva… toată relaționarea noastră cu ceilalti se reduce la puterea pe care unul din aceste lucruri ne-o dau asupra lor. Suntem mult prea speriați pentru a relaționa fără a avea la mână un factor de putere.

Dar acesta e o relatie falsă, nu e relație, nu e comunicare, nu e simțire…e orice altceva în afară de relație.

Avem senzația că imediat ce îi dăm bani unui om putem să nu-l mai respectăm, indiferent că e cunoștință, prieten sau membru de familie. Mai rău, dacă cineva e dependent financiar de noi  și-a pierdut automat orice drept la respect elementar din partea noastră.

Tot ce facem pentru aparențe ne va duce spre falsitate, inautenticitate și o îndepărtare de viața reală. Iar îndepărtarea merge până acolo încât nu mai găsim drumul înapoi, ba cu fiecare încercare de întoarcere la realitate nu facem decât să ne afundăm și mai adânc în rătăcire.

Zicea Vlad Țepeș în film că “prețul libertății crește pe nesimțite până când devine înseși libertatea”. Un compormis mic și inofensiv, făcut de dragul aparențelor, va trage după sine și mai multe compromisuri mici până când toată viața se transformă într-un compromis.

Mă întreb oare cum am ajuns atât de orbi încât nici măcar noi nu ne dăm seama de asta, ci chiar ne batem cu pumnul în piept lăudându-ne cât de buni “văzători” suntem.

Oare cum de nu vedem că fiecare lingușeală pe care o facem la adresa șefului (crezând că avem nevoie vitală de aprobarea lui), ne va face inevitabil să nu-i mai respectăm pe oamenii care n-au acea trăsătură de care ne este frică la șefu’.

Nu vedem că comportamentul lingușitor cu cei pe care îi considerăm superiori ne face să fim mai aspri cu cei pe care-i considerăm inferiori. Ne purtăm frumos cu oamenii care nu dau doi bani pe noi, dar ne țin la respect… și profităm în cele mai jenante moduri de oamenii lângă care ne simțim în siguranță. Socotim îngăduința lor ca fiind o slăbiciune și o posibilitate de a-i exploata până la epuizare.

Avem impresia că dacă părinții noștrii ne cereau mereu să facem imposibilul doar pentru ca să ne lase pur și simplu în pace…  și figurile autoritate din viața de zi cu zi vor de la noi exact ce-au vrut și părinții noștrii fără să obțină vreodată. Credem cu tărie că avem nevoie să muncim pentru a obține puțină bunătate din partea celuilalt, când de fapt nu este ceva ce ține de noi.

Copilul de ieri care era prea slab pentru a face față furtunii emotionale venită din partea părintilor, deseori în mod complet surprinzător,  trăiește și în adultul de astăzi și repetă aceleași mecanisme de apărare pe care le-a dezvoltat în copilărie. Nu vedem puterea care este acum în noi, nu vedem copilul care a crescut și e suficient de puternic pentru a face față oricărei situații fără a fi inferior cuiva, nici măcar acelor oameni care se comportă la fel ca părinții în trecut.

Totul e iluzie, nimic real.

Nu vedem că oamenii își proiectează mereu asteptările lor neîmplinite pe noi.

Nu vedem că orice neasumare și inautenticitate pe care le facem în afara relațiilor de familie și cuplu, nu fac decât să aducă rahat sub preșul conștiinței…care va împuți în final tot relațiile cu cei dragi.

Noi chiar credem că dacă facem un lucru în secret este ca și cum nu l-am fi făcut. Și ne place să fim orbi în felul acesta, pentru astfel că ne putem menține sus exigențele imposibile fața de ceilalți, noi fiind “sfinți”, bineînțeles.

Oricine crede că este într-o relație altul decât cel care este în viața de zi cu zi, la muncă, între prieteni, în situațiile dificile sau când e singur…se minte pe sine. Trăiește o relație imaginată, falsă. O viață falsă.

Când credem că putem să ne divizăm viața și să fim “cine trebuie” în functie de situație, suntem în drum sigur spre faliment – sufletesc.

Trebuie să fii de-a dreptul orb să nu “vezi” aceste lucruri evidente, iar ca exemplu de om orb nu am pe cine să dau decât de mine însumi.

În concluzie, nu am să dau decât două exemple: unul de foarte multă falsitate și altul de foarte foarte puțină autenticitate:

Este fals să spui “te iubesc” într-o relație, e fals și mersul de mână și giugiulitul ca cei mai îndrăgostiți din lume, e foarte foarte foarte falsă imaginea de familie frumoasă care “a reușit în ciuda gurilor rele”, la fel cum sunt de false concediile scumpe (sau ieftine) în insule exotice sau ieșirile la discotecă care ne animă relația. La fel de fals e și sexul în cele mai “tantrice” dintre poziții și făcut în cele mai exotice locuri.
Totul e fals.

Un singur lucru e real:

O simplă privire a oamenilor, unii în ochii altora.

Și acea simplă și firească privire e singura care decide dacă tot ceea ce trăiești ca experiență în relație (cele înșirate mai sus) este ceva real sau o altă expresie (foarte ingenioasă) a falsității.

În încheiere vă las un citat marca Kahlil Gibran:

‎“O singură privire din ochii unei femei 
face din tine cel mai fericit bărbat de pe Pământ.”

Răzvan

Dacă ți-a plăcut articolul, introdu aici adresa ta de E-mail
pentru a primi periodic pe adresa ta de E-Mail cele mai noi articole: 

Orbii de la “Romană”

/0 Comments/in /by

Astăzi avem un articol din partea fratelui nostru (conștient, bineînțeles) Alex :

„- Ce e atat de special in a lua o bucata de hartie si a-ti scrie scopurile? Cum poate un act atat de simplu sa genereze o schimbare atat de mare ?”, am intrebat.

…brusc simt nevoia sa inchid cartea. Ma uit la masinile grabite care asteapta la semafor, ridic privirea spre cer si ma pierd pentru cateva clipe in imensitatea atat de faina a cerului, dupa care intorc capul spre stanga curios in a privi oamenii ce asteapta alaturi de mine troleul. Raman oarecum surprins sa vad ca mai toti privesc la randul lor oarecum in directia mea, dar nu neaparat la mine. Intorc capul…iar privirea si respiratia mea se alatura celorlalti din statie.

Toti privim la unison spre mersul bajbait…sau mai degraba balbait a doi nevazatori. Niciunul dintre ei nu poarta ochelari, incat iti dai seama din start dupa albeata albul ochilor ca merg la ghicite pe strada. Unul dintre ei, barbat la vreo 45 de ani, are un bat telescopic si merge in fata, fiind urmat de un tanar de 20 ani. Tanarul are in permanenta ochii inchisi si merge in spate insotitorului sau tinand mana pe umarul lui. Din cinci pasi ai lor, unul este in fata, doi sunt in stanga si trei in dreapta, iar cel ce conduce loveste cu batul imprejurul lui de parca ar fi acul unui metronom.

Tipul loveste cu batul, vede ca e OK… ridica piciorul sa puna pasul, mai simte cu batul de vreo 7 ori imprejurul lui; se razgandeste si se intoarce oarecum in lateral, asta in timp ce orbul din spatele lui simtind OK-ul initial paseste si el, dar se trezeste cum intra efectiv cu nasul in umarul tovarasului sau.  Aproape toti se uita la orbii astia doi cum se ciocnesc intre ei din 3 in 3 pasi, la batul care se misca incontinuu, lovind la un moment pe singura femeie care ii trata cu spatele fiind absorbita de o carte. Aceasta se intoarce  spre ei cu o fata a carei expresie sugera doar…”Bai nene, esti orb in puii mei. Uita-te pe unde mergi!”… dar mimica femeii se metamorfozeaza instant cand isi da seama de situatie…”Ma scuzati! Nu am stiut!”.

Orbii isi continua sarba lor din Piata Romană prin stanga unu dreapta doi, fara a percepe grimasele femeii, tot lovind cu batul si incercand sa gaseasca o pozitionare cat mai OK in asteptarea troleului.

Batul ajunge sa se loveasca intr-o bordura in spatele careia se intinde ditamai gaura, adanca de cel putin doi metri. Orbul tanar se mai ciocneste de tipul din fata inca o data; exact ca un facut, tipul ce conduce isi pierde pe moment concentrarea si nu sesizeaza ca in spatele bordurii urmeaza un mic hau, ce poate deveni fatal pentru ei.

Pe noi toti, spectatori ad-hoc la aceasta ODA (In Piata Romana),vorba baietilor de la OCS … ne prinde bine rolul sa asteptam cuminti clipa in care se va intampla ceva.

Piciorul se ridica dupa asfalt, urmand sa fie pus in gol, dar in timpul asta creierul transmite semnalul catre mana,iar aceasta coordoneaza batul in asa fel incat sa testeze si adancimea. Batul se duce in gol, cat e el de lung, barbatul se opreste cu piciorul in aer, tanarul ca si pana acum…iar isi fura un umar in plina fata.

Amandoi se opresc, primul testeaza mai atent si isi da seama de situatia in care era sa-si bage picioarele efectiv, ii da un update tanarului si amandoi incep sa rada descatusati si sa faca haz de situatia in care erau sa intre. Aud si acum rasul lor sanatos si plin de viata, iar pentru prima oara din momentul in care eu am inceput sa le urmaresc dansul, tanarul deschide ochii.

Ma pierd in ochii lui alburii pentru cateva clipe fara sa stie ca este urmarit si surprind un gest pisicher facut cu ochiul… parca mai mult sa ne transmita noua…incordatilor din jurul lor…mesajul: „chill and take a pill…viata are grija de noi!”

…brusc simt nevoia sa respir adanc. Ma uit din nou la masinile din intersectie, ridic privirea spre cer; zambesc; ma bucur ca aud si vad troleul 69 cum ajunge in statie. Intorc capul spre cei doi protagonisti ai randurilor de mai sus si realizez ca ei doar aud troleul cum ajunge in statie.

In balbaiala mersului lor insotita de tacaneala batului, cei doi se indreapta inspre sosea impanzita de masini, avand acelasi scop ca al tuturor din statie…sa se suie in troleu.

Cineva, deja nu mai rezista sa ii vada cum se ciocnesc intre ei intr-un ritm sortit sa duca la ratarea troleului si ii coordoneaza spre una dintre usi. Ei accepta cu zambetul pe buze ajutorul si dau sa se urce in troleu, asta in timp ce orbul cel tanar se impiedica de treapta, intrand in lumea din autobuz ca o bila de bowling…doborand cel putin 3 popice umane.

Are parte de aceleasi grimase din partea popicelor, urmate de priviri pline de o mila ipocrita, adresate mai degraba catre doua fiinte din portelan, menite sa se sparga in orice clipa de neatentie.

Intr-un final, orbii se reunesc in troleul deja pus in miscare si dupa ce gasesc un colt departe de privirile popicelor umane, incep sa chicoteasca iar pe seama situatiilor care le-au iscat.

Imi arunc o privire asupra coperta cartii mele; citesc titlul cartii („Calugarul care si-a pierdut Ferrari-ul”) si mintea imi ofera pentru o clipa un flash in care Ray Charles isi conducea cu pasiune nebuna masina…oarba as spune, alaturi de Margie Hendricks, cea care ii dadea fabuloasa replica…”Hit the road Jack”.

Mai arunc o ultima privire catre orbii din colt, care continua sa discute si sa chicoteasca relaxati; inca una spre restul oamenilor din troleu, deja pierduti in universul lor mental; scot un pix din geanta, deschid  cartea si in dreptul paragrafului la care ramasesem, notez cu mana mea tremuranda „Orbii de la Romana”.

Bag pixul inapoi in geanta si imi reiau lectura…

„…Julian fu incantat.

–          Interesul tau ma inspira, John. Entuziasmul este elementul cheie al unei vieti reusite si sunt bucuros sa vad ca ti l-ai pastrat pana in ziua de azi. Iti spuneam mai devreme ca fiecare dintre noi, intr-o zi obisnuita, are aproximativ 60.000 de ganduri. Scriindu-ti dorintele si scopurile pe o bucata de hartie trimiti un semnal mintii tale subconstiente ca aceste ganduri sunt mult mai importante decat restul de 59.999. Mintea ta va incepe atunci sa caute toate ocaziile pentru a-ti implini destinul, ca o racheta dirijata. Este realmente un proces stiintific. Cei mai multi dintre noi pur si simplu nu sunt constienti de el”  

Dacă ți-a plăcut articolul, introdu aici adresa ta de E-mail
pentru a primi periodic pe adresa ta de E-Mail cele mai noi articole: 

Despre relatii … cu Andresia (partea II)

/5 Comments/in /by

Andresia: Nu ai tu cum sa ma omori,sunt alte lucruri care credeam ca o vor face si totusi sunt intreaga.  Si apoi,daca ar exista o secunda vreun motiv pentru care sa te injur,mai intai te-as injura si apoi as respira si nu invers )) ca dupa ce as respira sigur mi-ar trece chefu’ si atunci mai degraba ti-as multumi. As minti daca as spune ca sunt surprinsa de raspunsul tau sau ca nu toate astea nu mi s-au mai spus .Este vorba doar de sensuri,de intelegerea corecta a tuturor acestora. Da,este foarte obositor sa fii Andresia,atat de obositor incat caut sa inteleg tocmai ca sa ma pot odihni.

Eu: Nu te vei odihni cand vei intelege,…  ci cand vei putea trai relaxat sau macar detasat, …  neintelegerea, confuzia sau framantarile incontrolabile. A cauta sa traiesti cu aceste stari, … dovedeste ca ai inteles in sfarsit, …  ca ele sunt acolo intrucat le-ai evitat constant,  cautand solutia intr-un loc in care nu exista nici un fel de solutii. In minte. Din atitudinea asta va veni la un moment dat .. odihna de care ai atata nevoie..

Andresia: Revenind la oile noastre,le voi lua putin pe rand :Inainte de toate vreau sa spun ca ,desi pare atat de natural si de minunat,acest nivel de constiinta in care relationarea are asemenea valente este destul de greu de obtinut si asta vedem daca ne uitam in jur.Intrebarea este simpla ca sa obtin aceasta concluzie : daca este atat de bine,de usor …de ce totusi 75% (un procent indulgent) din cupluri au probleme ca acestea pe care le discutam cu totii aici pe blogul tau si nu numai.

Eu: Orice este greu de obtinut cand nimeni nu vrea sa faca ceva ca sa-l obtina, …  pt ca fiecare vrea  fericirea fara sa iasa din inertia inconstientei.  Nu-i vorba de dificultate …  este vorba de indiferenta. Iar solutia la indiferenta este suferinta care-ti spune ca esti indiferent fata de ceva esential pt tine. Dar in fapt, in momentul cand vrei o viata reala  si incepi sa faci ceva pt asta …  vei observa ca poti face fiecare pas la randul lui , si mai observi ca esti ghidat si ajutat permanent de viata in nenumarate feluri.  Deznadejdea,  resemnarea vine cand nu dai o sansa onestitatii fata de propria viata … pentru ca nu crezi in ea.   Nu crezi ca viata este inteligenta … ca vede tot, ca stie tot si ca imparte o dreptate fenomenal de profunda in timp ce ne iubeste neconditionat.  In dreptatea vietii se ascunde mesajul si darul ei pentru noi. Toti cred ca pot minti viata si ca o pot trata superficial,  chiar daca primesc semnale permanent ca nimic nu merge cand ignori relatia cu ea. Refuzam sa acceptam ca suntem  in mana vietii si ca trebuie sa respectam asta inainte de toate. Pentru minte este inacceptabil sa-si piarda autoritatea recunoscand ca nu are habar de nimic. Si cum majoritatea dintre noi ne identificam cu mintea  ne este f clar de ce evitam atat de incrancenat evidenta puterii absolute a vietii.

Pe de alta parte, cei mai multi dintre cei care se uita in jur sa-si gaseasca justificari pentru inconstienta lor … nu sunt in stare sa vada decat niste aparente nerelevante a vietii celor cu care se intersecteaza … fara sa sesizeze … dezastrul si suferinta din viata majoritatii. In baza acestor observatii superficiale … toti cred ca lucrurile merg si asa. Practic raportarea asta la majoritate … este numai un mod de a ne degreva de obligatia onestitatii interioare  pana cand chinul devine insuportabil , iar confortul ca faci parte din aceasta majoritate suferinda …  nu te mai incalzeste cu nimic. Cata vreme toti ne mintim pe noi insine in primul rand si mai apoi pe toti ceilalti … toti vom suferi. Imediat ce scoatem adevaru la suprafata … incepe vindecarea. Cam asta facem si noi aici.

Si din acest motiv este esential ca cei care au experienta, curajul si capacitatea de a fi coerenti  … sa vorbeasca despre dezastrul creat de modul traditional de a relationa. Ca cei tineri care nu au inca experienta de a vedea adevarul dincolo de aparente  sa stie ca drumul pe care am mers noi este unul infundat si sa-si gaseasca curajul de a incerca alte variante. Pentru ca altfel vor incerca sa intre si ei in randul lumii.

Repet. Totul se reduce la increderea in viata si in deciziile ei. Cand ai incredere …  o sa-ti permiti onestitatea cu riscul sa pierzi totul.   Si ma refer aici in primul rand la sinceritatea cu noi insine acolo unde trebuie sa recunoastem ca nu suntem chiar ce ne spunem ca suntem, ca nu avem nici un control asupra vietii, ca judecam si condamnam pe altii desi suntem exact ca si ei … ca oferim numai ca sa putem pretinde altceva in schimb … ca suntem duplicitari in morala si principiile noastre etc etc.

Andresia: Ponderea este atat de mare incat aproape ca au devenit banalitati pe care majoritatea nu le mai iau in seama,considerand ca “asta e,asa-i viata,de ce mi-as bate capul cu asta”..si nici macar nu mai au curajul sa aspire catre ceva mai bun.

Eu: Stai linistitata ca nu-i chiar asa. Suferinta ajunge la cote de la care nu mai poti sa nu-ti bati capu. Ce vezi tu este o fatada obositor de intretinut .. dar daca ai fi in fiinta lor … in momentele lor de intimitate ai vedea iadul in care se zbat si nu ai mai putea privi atat de detasat viata lor si nici nu te-ai grabi sa concluzionezi ca nu-si bat capul.

Andresia: Din punctul meu de vedere (gresit,corect…e al meu) ,compatibilitatea in relatii este cu atat mai necesara cu cat exista mai putina experienta/intelepciune,mai ales la start,asa ca sa nu-ti taie elanul din prima si sa ajute la gasirea unor canale de comunicare care ulterior duc la o mai buna cunoastere a celuilalt ,a ta si chiar si a potentialului relatiei asa cum mentionai. Cu timpul,pe masura ce experienta aduce intelepciune,ne putem aventura si in relatii care nu par la fel de usoare,cel putin la inceput ,pentru ca atunci o facem cu o mai mare constienta ,stim in ce ne bagam si chiar asta si cautam,sa ne dezvoltam,sa ne descoperim si alte valente,sa ne testam limitele ,sa aplicam tot ce am invatat pana atunci.   Ar trebui sa spun insa la ce ma refer si la ce nu cand vorbesc de compatibilitate .Nu pun accentul pe partea care tine de gusturi si preferinte in diverse domenii si nici pe latura fizica ci in mod special pe asemanarea legata de mentalitate,principii de viata si chiar educatie (si aici ma refer la educatia primita in familie) . Eu ma leg in mod special de acest aspect tocmai pentru ca am vazut ca lipsa de compatibilitate in sensurile enumerate mai sus pune piedici reale unui cuplu care nu are un nivel de constientizare foarte bun.  Acum cativa ani as fi spus,dupa aceasta fraza ca ..totusi daca iubirea e mare relatia va rezista.Acum insa am vazut ca nu e nimic mai fals.Pentru ca relatia da…poate rezista,dar iubirea este ultimul motiv real pentru care este asa,desi majoritatea asta declara .

Eu: Ai mare dreptate ca in lipsa constientei … educatia (principiile, caracterul, valorile) poate asigura o baza pentru incropirea unei relatii de durata. Si intr-adevar relatia poate rezista in baza educatiei (programele mentale) … dar tot ce este viu in relatie,  adica pasiunea, intimitatea, apropierea devin himere foarte repede. Vei avea langa tine un partener care te va respecta si te va trata corect conform cu caracterul sau nobil … dar dincolo de asta va fi doar un strain cu care imparti patul si grijile materiale. Dar aproape oricine risca tot confortul si orice relatie corecta pentru un dram de pasiune daca i se ofera o sansa reala de a gusta din ea. Crede-ma ca stiu bine ce zic. Cat despre iubire cred ca am clarificat ca este doar un cuvant care acopera ce-i mai mizerabil in noi. In numele acestei iubiri distrugem tot ce este mai pretios in ceilalti .. increderea in sine, libertatea, exprimarea sincera, speranta … si cultivam vinovatii, obligatii, reprimari.

Andresia: In realitate este vorba de comoditate,obisnuinta si falsa siguranta despre care pomeneai.Si ca sa merg mai departe pe firul acesta al sigurantei,una din cele mai mari piedici leagat de trezire si constientizare este minunata inventie care se numeste certificat de casatorie.Pe langa faptul ca este o gluma de prost gust sa promiti cuiva ca-i vei fi alaturi pana la moarte cand tu nu stii exact nici cum vei fi si ce vei simti peste o luna,acest asa zis angajament aduce cu sine moartea interesului si atentiei pentru partener ,adica efectul de “imi bag picioarele,acum e a mea/al meu ,nu mai trebuie sa fac nimic “….asa cum aminteai.Dar pe care majoritatea il acceptam pentru ca deh…trebuie sa fim in randul lumii.

Eu: Acest ”deh … trebuie sa fim in randul lumii” este cea mai mizerabila prostitutie spirituala .. pt ca in baza acestui rationament ne invalidam cele mai intime aspiratii de onestitate ale sufletului nostru dar mai ales le sacrificam in ideea unui castig din aceasta aliniere la randul lumii. Ne aliniem la acest mod lipsit de demnitate cu care ne tratam unii pe altii. Ne tratam cei mai apropiati oameni ca niste sclavi luandu-le libertatea si asta bineinteles sub justificarea iubirii. Daca intelegi ce zic  nu cred ca mai ai motive sa te miri ca relatiile sunt un mediu de tortura reciproca.


Andresia: Vorbind despre asteptari,am unele indoieli precum ca cineva poate relationa fara a astepta absolut nimic de la celalat.Poate ar trebui sa delimitam o plaja de sensuri in ceea ce priveste asteptarile.Pentru ca una este sa iti doresti ca partenerul/partenera sa aiba anumite trasaturi fizice sau de caracter sau anumite atitudini si alta este sa ai asteptari pe care eu le-as numi “de bun simt” si aici ma refer implicarea si asumarea responsabilitatilor intr-o casnicie (ca tot vorbeam de minunatia asta).Oricat de mult ai iubi ,ai accepta,ai fi lipsit de asteptari …nu vei putea niciodata sa faci totul de unul singur.Poate ai sa razi sau exemplu ti se va parea banal dar eu asa cred,ca exista o limita minima dincolo de care se poate vorbi de lipsa asteptarilor.Si acest minim deriva oarecum din iubirea de sine,din respectul de sine.(am  )senzatia ca voi fi taxata la fraza asta

Eu: Andresia!  Mintea ta meticuloasa si ordonata chiar ma face sa rad cand  crezi ca ceea ce ti se pare tie de bun simt are vreo relevanta pentru majoritatea oamenilor de azi care efectiv nu se cunosc, nu se inteleg … nici macar nu-si propun sa faca asta pentru ca ar fi dureros sa afle cat de mult se pot minti.

Dincolo de asta … rezervele tale sunt foarte rezonabile vizavi de posibilitatea de a renunta total  la orice asteptari, pentru ca pana nu intelegi ca ele sunt inutile, si ca nu fac decat sa inrautateasca situatia … niciodata nu vei putea constientiza gramada de pretentii (asteptari) ce sad in tine, iar daca le constientizezi vei gasi usor argumente ca sa ti le justifici. Mintea poate argumenta orice oricand. Dar in motivatia din spatele argumentelor sta adevarul de care ne ferim cu totii .  Dar afla de la ”baiatu” ca … nu numai ca se poate relationa in afara oricarei asteptari … dar aceasta relationare este singura care ofera satisfactie. Cand oferim numai si numai din placerea de a oferi … viata din cei pe care ii tratezi asa … in cele din urma … dupa ce se scutura de demonii neincrederii … vor oferi mult mai mult decat ai putea sa le ceri vreodata. Dar la asta ajungi … DOAR DACA inainte- TI GASESTI INCREDEREA IN VIATA … si te bazezi pe ea. Altfel vei fi permanet precatut si suspicios si asta se simte. Nu va avea nimeni incredere in generozitatea ta. Tratezi viata cu suspiciune …  suspiciune vei primi. Dar am mai spus asta de prea multe ori.

Andresia: Mai exista un sens in care renuntarea la asteptari poate fi numita resemnare,desi poate nu este cuvantul cel mai potrivit : atunci cand intelegi ca unui om nu-i poti cere mai mult decat el poate da la un moment dat,cand ii intelegi limitele.Dar aici este vorba déjà de ceea ce tu ai spun in fraza “O fiinta bine hranita este una echilibrata ingaduitoare … care va putea iubi pentru ca va putea intelege si trece usor peste limitele partenerului, confuziile si inconstientele lui. In plus va avea rabdarea sa-l hraneasca … si sa-i dea putere, daca simte ca are competenta necesara si motivatie.”Si sunt total de acord.Doar ca astfel de cupluri ,din pacate,le putem numara pe degete.

Eu: CE conteaza cate cupluri sunt in situatia in care-si ofera suport real in a deveni mai puternici si increzatori in ei insisi. Conteaza ca se poate, daca chiar vrei si numai asta ar trebui sa te intereseze pe tine. Dar cuplurile in care .. unul dintre ei are maturitatea si intelepciunea necesara acestui suport  … exista pt ca acel cineva s-a raportat corect la viata  in aceeasi lume lipsita de exemple in acest sens. Iar daca la un moment dat vom fi foarte multi care trateaza viata onest …  este pt ca cineva a inceput de undeva si a aratat ca se poate . Si mare atentie! Nu facem asta ca sa vindecam lumea. O facem pt noi insine pt a trai o viata care sa ne satisfaca, cu sens, provocari.

Andresia: Ai spus “Resemnarea ta este de fapt refuzul de a avea incredere in viata si de a cauta mai atent in tine ceea ce te duce la dezamagire”.Da,aici ai punctat foarte bine.As putea sa inchei aici totul rezumandu-ma la cauza principala ,cea pe care toti o experimentam la un moment dat mai mult sau mai putin constient : frica…frica de a ne lasa in mainile vietii cum spui tu,care evident duce la falsa impresie ca am putea influenta asta intr-un fel sau altul.
Legat de partea a doua a raspunsului tau,lucrurile sunt ceva mai complicate,datele sunt altele de fapt dar prefer sa nu intru in detalii,cel putin deocamdata si cel putin nu aici.Ceea ce pot sa spun insa este faptul ca am depasit faza de euforie pentru ca am fost scuturata destul de tare…zburand fara parasuta.Ceea ce m-a frapat a fost tocmai cu cata usurinta poate sa se piarda “continutul” unor vorbe.Si ma frapeaza pentru ca eu ,de obicei,nu spun ceva (o vorba mare)cu foarte mare usurinta si daca spun inseamna ca asa simt si ca acest simt a ajuns destul de real incat simt nevoia sa-l exprim.Undeva am vazut un citat care mi-a placut mult si care spunea ceva de genul “ in vremuri indepartate oamenii nu vorbeau prea mult de teama ca nu-si Jvor putea acoperi cuvintele cu fapte”

Eu: Cuvintele tale nu-ti tradeaza dacat presiunea sub care te pui singura, …  probabil in cautarea unui caracter impecabil. Hai sa te desfiintez putin (cu dragoste evident) si sa-ti spun ca nu trebuie sa acoperi nimic din ce spui cu fapte, …  decat daca o faci cu placere, firesc, fara nici un efort. Si asta se-ntampla cand este dragoste, admiratie, conexiune, complicitate. Cand trebuie sa trag de tine sa-ti acoperi cuvintele cu fapte,… te dezleg de cuvinte. Nu avem nevoie de nici un contract intre noi. Viata are grija de noi toti si-i singura care si poate respecta promisiunile. Cand vom avea incredere in ea … nu ne vom mai agata de cuvintele celuilat pt a-l obliga la ceva ce nu-si doreste.  Si asa si tu vei putea sa te exprimi mai usor si sa fii tu insati in fiecare moment  fara sa te temi non stop de posibilitatea de a nu-ti mai putea respecta ceea ce ai zis. Numai cand ajungem aici ne vom putea exprima sincer in toate situatiile din cuplu, …  pt ca nu vom trai cu frica-n san ca orice spunem, …  ne angajeaza viitorul indiferent de ce vom fi in viitor. Am ajuns sa ne raporatm unii la altii ca la niste despoti care te obliga la respectarea promisiunilor de iubire. Este inuman, nedemn si mizerabil. O stiti si simtiti cu toti chiar acum. Fortam cei mai importanti oameni din viata noastra sa stea langa noi chiar daca nu-si mai doresc si nu mai simt asta. Sau ii fortam sa-si nege interesul si atractia pentru alti oameni care le-ar aduce experienta, maturitate. aventura si magie in viata. Dar cine vrea magie si aventuta pentru iubitul lor. Aproape nimeni.  Asta suntem noi acum si ne consolam cu gandu ca nu-i nici o problema ca oricum asa fac toti. Cand, acest aspect … face infinit mai grava situatia… daca toti am acceptat sa ne tratam unii pe altii ca niste obiecte ce trebuie folosite.

Andresia: Si totusi am o indoiala .E trist sa se intampla asa,ca aceste stari euforice fac ca totul sa se transforme usor intr-un balon de sapun, dar de ceva inca nu sunt sigura : daca vorbele se golesc de sens,daca ele nu se transforma in fapte,daca ne sunt inselate asteptarile si suntem dezamagiti crunt si..cu toate aceste conditii indeplinite care ar duce automat la abandonare ,la reactia de genul “aaaaa…pai daca nu e cum am crezut si am asteptat imi iau jucariile si plec”…. totusi nu se intampla asta,totusi ceva ramane acolo “pe pozitii”,daca ceea ce suntem tentati sa credem ca a fost doar o impresie nu e chiar asa,poate ca este unul din pragurile catre maturizare,catre schimbarea mentalitatii catre care tindem.Poate ca ceva s-a declansat pentru ca este prima data cand reactia nu este cea asteptata,cea care ar fi fost pana acum in astfel de conditii.Si spun asta tocmai legat de ceea ce spuneai in fraza “Ei nu sunt expresia hazardului . Ei vin la tine pt ca sunt ceea ce ai nevoie sa cresti in maturitate”

Eu: Mda. Stiu f bine de ce zici. Am trait extrem de dureros pe pielea mea exact aceeasi situatie in care .. ti-s inselate si cele mai elementare asteptari … dar afli ca ceva te leaga dincolo de ce poti controla si acel ceva este mult mai puternic decat toate principiile de 2 lei cu care ne decoram personalitatea si caracterul. Evident ca te leaga atasamentele … dar astfel de situatii te obliga la a le constientiza … si a-ti asuma ca, la un moment dat, ….  unii oameni sunt mai importanti pentru tine decat toate asteptarile nesatisfacute la un loc. Si sunt importanti pentru ca trebuie sa ne ofere lectia maturizarii. Acesta este darul lor care odata primit iti asigura intelepciunea de care ai nevoie pentru a gusta viata din plin.

Dar mai important este ca, …  daca esti cu adevarat sincer cu tine, …  constati ca in fapt , … la inceput, … cand ati incheiat tacit contractul relatiei , … puteai sa vezi sau chiar ai vazut ceea ce acum te nemultumeste la celalat, …  dar ca  sperai sa iesi mai castigat cand spoiala nu mai poate acoperi realitatea. Cand ajungi in punctual acesta de sinceritate cu tine insuti … stii ca nu mai poti da vina pe nimeni pentru mizeria ta interioara si ca acolo trebuie sa faci curatenie … in loc sa dai cu pietre in celalat pentru nesimtirea de a fi iesit mai bine … intr-o confruntare in care ati intrat cu aceleasi arme. Si asta au devenit relatiile …. o dura si nemiloasa competitie pentru putere si dominare sub stindardul iubirii absolute. Mancam foarte, foarte mult rahat in relatiile de asa zisa iubire. De aceea sufleteste suntem cu totii numai sange. Suntem atat de distrusi sufleteste incat in cele din urma ajungem sa-i lovim si pe cei care vor si stiu sa ne vindece.

Andresia: Acum este foarte posibil ca ceea ce am sustinut sa fie gresit pe ici pe colo,dar asta e si idea,sa invatam,sa intelegem.Si ….da,voi respira adanc .

Eu: Andresia! Nu trebuie sa-ncerci sa fii perfecta pt ca esti deja. Incepe doar sa te bucuri de ceea ce esti … si .. respira adanc . Respir si eu odata cu tine. Imi repet si mie toate astea ca sa nu le pot uita vreodata. In amintirea si trairea acestor lucruri sade libertatea si fericirea mea. Ca si a voastra de altfel. Daca nu ma credeti pe mine … credeti ce va spune sinele vostru.  Are sa-mi dea dreptate.

Da o sansa reala relatiilor – partea a 4-a

/19 Comments/in /by

Este generalizat in jurul nostru fenomenul in care dupa o relatie incheiata, cel parasit ajunge sa-si verse furia pe fostul iubit sub justificari de genul:

“- nu m-ai apreciat la adevarata valoare, m-ai folosit, nu m-ai meritat, nu m-ai inteles niciodata, eu am fost atent cu tine permanent (ti-am cumparat o gramada de lucruri), iar pe tine te-a durut in posterior …”

Ceea ce este absolut incredibil este ca cei aflati in aceasta situatie, cu acest discurs spera sa-si readuca partenerul alaturi.

Il irita permanent si nu conteneste sa-i repete la nesfarsit cat de ranit este de revelatia faptului ca nu a fost apreciat cum merita.

Spera sa-i insufle suficienta vinovatie incat sa-i revina alaturi, de preferat cu capul plecat, cerandu-si scuze pentru nesimtirea de a-si permite sa spere la ceva mai interesant.

Considera ca singura solutie de a-si recupera partenerul este de a-l forta prin vinovatii sa revina la el.

Instinctual este constient ca oferta lui este foarte subtire si oricum alte argumente nu are pentru a-si recupera iubita. Tot ce va reusi insa, va fi sa agraveze situatia indepartand-o mai mult.

Tot acest fals dispret (care nu reuseste decat sa tradeze disperarea invalidarii) are in spate evitarea responsabilitatii proprii in esecul relatiei.

Practic cel parasit refuza sa accepte ca nu mai era o companie placuta de multa vreme pentru cel care l-a parasit.

Iar faptul ca cel parasit resimte ca o pierdere inacceptabila incheierea relatiei, inseamna ca cel care a plecat oferea mai multa placere si valoare. Altfel nu iar simti lipsa.

Si astfel ajungem sa vedem ca de fapt cel care a renuntat, era in situatia de a fi fost folosit de cel cu gura mare care oferea prea multa plictiseala, tensiune, pretentii si prea putina deschidere, relaxare si comunicare reala.

Si este evident peste tot in viata ca nimeni nu se agata de lucruri fara valoare.

Daca-ti doresti ceva, invata sa respecti ceea ce-ti doresti.

Este absurd sa te astepti sa se intoarca iubita la tine cata vreme tu-i repeti obsedant ce curva perversa si fara inima este.

Dorim ceea ce e pretios pentru noi si renuntam la ce nu ne mai aduce satisfactie.

Asa ca daca esti parasit si ai sentimentul unei pierderi trebuie sa faci cel mai elementar gest de onestitate in care sa recunosti ca oferi prea putin sau mai precis ca esti prea putin. Ca te-ai folosit de partenera sa-ti satisfaci nevoile de validare si ca prin toate atentiile tale nu faceai decat sa incerci sa-ti cumperi prezenta ei.

Suferintele insuportabile sunt consecinta ignorarii si evitarii celor mai elementare si accesibile adevaruri interioare despre noi insine. Niciodata nu vom suferi cumplit ca nu intelegem natura ultima a materiei sau a constiintei, insa este crunt sa nu recunosti ca in spatele acuzelor tale se ascunde  regretul ca ai pierdut din neatentie si frica o relatie importanta pentru tine.

Trebuie inteles ca nu putem oferi decat ceea ce suntem.

Si ceea ce suntem este singura valoare in relationare. Singura moneda de schimb.

Iar daca nu sunem suficient este pentru ca refuzam adevarul despre noi si ne chinuim sa mimam ceea ce credem ca ar trebui sa fim.

Procesul acesta de reintoarcere catre ceea ce suntem este dureros in principal pentru ca trebuie sa recunoastem ca suntem foarte departe de ceea ce pretindem despre noi.

De fapt trebuie sa recunoastem ca nici macar nu ne dorim cu adevarat sa fim ceea ce pretindem ca suntem.

Urmatorul pas este la fel de obligatoriu si presupune a acorda o recunostinta reala pentru timpul ce ti-a fost oferit de partener. In definitiv a fost un om care a stat langa tine, ti-a dat o sansa reala de a experimenta relationarea in cuplu, in conditiile in care sunt o multime de femei care te-au ignorat complet si foarte probabil nu au dat 2 bani pe tine. Este penibil sa te razbuni ca te-au parasit, exact pe acele femei care, dintre toate, ti-au oferit oportunitatea unei experiente in cuplu.

Recunosterea nivelului nostru real de valoare (maturitate si experienta) si recunostinta pentru oricare din relatiile avute trebuie sa fie un gest intim si pofund.

In afara unui astfel de gest, resentimentele vor aparea permanent sub forma reprosurilor incarcate de frustrare care te vor face mai neinteresant si patetic.

Doar pe acest fond de atitudine poti evita caderi crunte in care “sufletul iti arde”, parasit fiind.

”Si-ti arde” cu atat de tare cu cat te indepartezi de adevar.

Pe masura ce te apropi de adevarul tau insa, arsura devine tot mai blanda, si in cele din urma vei multumi cerului ca nu te-a iertat de durere.

Mai ai solutia unei atitudini exagerat de precaute in viitor, in care speri ca in urmatoarele relatii, prin viclenie, sa-l sifonezi pe celalalt inainte sa te sifoneze el. Vei fi permanent suspicios, vei interactiona superficial si nu vei putea tine langa tine decat pe cineva care nu-ti poate simti atitudinea perversa. Este numai o alta varianta de a refuza adevarul despre tine si asfel te califici direct pentru o experienta mai dureroasa care sa-ti aminteasca ca evitarea adevarului nu este o solutie pe termen lung.

Aud obositor de mult de la cei abandonati ca-si refuza orice responsabilitate sub argumentul  ‘’cum de am fost bun x luni si acum nu mai sunt?’’. Iar raspunsul si-l dau imediat cu satisfactia celui care se simte exonerat de orice responsabilitate ‘’femeile-s niste curve, profitoare de barbati buni. Daca aveam vreo problema nu m-ar fi placut nici la inceput – isi spun ei. Dar s-a plictisit si m-a lasat singur’’ … cand trebuia sa ma suporte asa plicisitor (completez eu).

Mai mult, rememoreaza toate atentiile cu care si-au tratat iubitele pe parcursul relatiei si toate momentele in care iubitele lor nu le-au intors atentia.

Practic se victimizeaza pentru a-si varsa furia si a-si asuma rolul de judecatori.

Nu ar fi nici o problema daca atitudinea asta i-ar linisti si relaxa.

Dar de fapt isi amplifica enorm chinul, semn ca sunt orientati gresit si se departeaza de adevarul lor interior.

Pentru cei care din disperare se grabesc cu sentinte de genul celor de mai sus le spun ca, exact aceste femei curve sunt cele care ti se dedica firesc si cu maxima placere cand ajungi barbatul care trebuie sa fii. Invariabil vei auzi de la ele cand ajungi aici ”poti sa faci ce vrei cu mine”.

Prin pretentiile si asteptarile care ni le cultivam nu facem decat sa refuzam dreptul celorlalti de a fi ce sunt si de a-si urmari fericirea. Dorim sa-i determinam cum putem (casatorie, principii morale, vinovatii, intimidare) sa-si ignore ceea ce simt si doresc in favoarea asteptarilor noastre de la ei. Cand ne raportam la noi insine, ne este clar ce absurd este sa avem astfel de pretentii si intelegem cat sunt de nedrepte. Dar majoritatea presupunem ca in ce ne priveste, vom gasi o modalitate sa fentam iar celalalt este fraierul care va trebui sa se conformeze restrictiilor, pentru ca altfel l-am ars. Sunt si dintre cei care intra bineintentionati in acest tip de contract dar sfarsesc intr-o tristete la fel de neplacuta.

In relatii suntem o caruta de sensibilitati cu care celalalt trebuie sa fie foarte atent, nu cumva sa ne jeneze.

Ne masuram cuvintele intrebandu-ne permanent, oare ce parere isi face, oare ce crede despre mine?

Nu putem vedea ca orice ar crede despre mine este strict responsabilitatea celui care-si face parerea, si orice evaluare gresita se va intoarce numai inpotriva celui care greseste.

Si indiferent ce parere are oricine, important este daca eu stiu cine sunt.

Iar cand stii nu te mai poate afecta prea tare ce cred altii.

Insa miza noastra a tuturor ar fi ca inainte sa punem etichete pe ceilalti, sa fim atenti si sa intelegem ca suntem o necunoscuta pentru noi insine, iar pretentiile de a stii atat de exact ce se intampla incat sa ne permitem sa judecam, …  sunt penibile.

Majoritatea nu se evalueaza cu bun simt si nimeni nu respecta declarat si asumat oferta celuilalt.

Constat consternat ca si in cazul in care transmiti clar ca nu esti interesat de asteptarile nimanui (cu exceptia sefului – in cazul meu), orice asteptare nesatisfacuta a partenerului devine sursa de disperare si neincredere in sine. Tot ceea ce ne leaga devine nerelevant in fata dezamagirii, neimplinirii unei asteptari. Pur si simplu nu putem relationa fara PRETENTII. Si cersim sau amenintam, in functie de stil sau situatie, pentru ceea ce ne dorim.

Problema este ca foarte putini isi asuma si declara tare si raspicat ca nu sunt in relatie pentru a satisface asteptari de nici un fel. Putini au curajul sa spuna ca sunt intr-o relatie pentru experienta, distractie, evolutie. Eu consider de exemplu ca-ti ofer darul suprem prin faptul ca impartasesc cu tine ceea ce sunt si traiesc. Alaturi imi poti cunoaste viata  pentru ca te fac parte din ea. Te fac parte la slabiciunile mele, puterea mea, modul meu de a gandi si a fi. Iti deschid accesul la psihologia masculina cu toate intimitatile ei. Te ajut sa te maturizezi si sa ai incredere in tine. Sunt sigur ca te voi surprinde inclusiv neplacut cu adevarul meu, stiu ca te pot pierde, dar daca nu faci fata la adevar, cauta pe cineva care-ti va spune ce vrei sa auzi. Vei gasi putini care sa-si declare adevarul fata de tine si relatii pentru ca majoritatea ascund adevarul si fata de ei insisi.

De fapt numai relationarea pe aceste baze ne poate satisface. Orice altceva cade rapid in tragedie.

Avem experienta tragediei repetate in toate relatiile noastre. Ar fi cazul sa incercam alta abordare.

Relatiile au devenit un mediu in care se asteapta salvarea, fericirea si consolarea de la celalalt. Aparent nimeni nu vrea ceva real desi sunt toti scarbiti si plictisiti de sablonul relational de care au avut parte. Dar cand ajungem in punctul in care trebuie sa acceptam ca nu suntem cu nimic mai importanti decat oricine altcineva si mai ales ca nu suntem buricul pamantului, incepem sa ne regasim interesul pentru plictiseala. Foarte multi se zvarcolesc disperati in fata adevarului si cauta orice interpretare pentru a-si spune ca tot ce zic eu aici sunt tampeniile unei minti bolnave, lipsita de orice dumnezeu.

O mare parte din femei, de exemplu, intra in disperare cand se lovesc de situatia in care un barbat pe care-l doresc dovedeste ca nu are nevoie de ele, ca nu poate fi controlat, supus sau intimidat sub amenintarea ruperii relatiei sau a oricarei conditionari. Le este imposibil sa accepte ca nu te au la mana cu nimic.

NU inteleg ca se poate relationa liber, ca oferi din placere ce vrei, cand ai chef, fara a-ti pune problema ce primesti in schimb.  Se asteapta cu sufletul la gura cel mai mic semn de slabiciune in toate tentativele lor de intimidare si de a aduce relationarea intr-un spatiu in care au un cat de mic control. Problema este ca atunci cand il au, dispretuiesc imediat barbatul care nu rezista presiunilor lor.

La nivel conceptual gasesti intr-adevar destui care sunt de acord cu mine, dar la nivel practic lucrurile sunt pe atat de complicate pe cat de mult incerci sa amani renuntarea la frica de abandon sau neimportanta etc.

In nici un caz nu subestimez forta slabiciunilor noastre si nu am pretentia ca renuntarea la minciuna este ceva facil. Am vazut si nu mai pot subestima nebunia unei minti disperate careia-i fuge pamantul de sub picioare. Poate crea teorii absurde, cazand intr-o paranoia care ar fi amuzanta daca nu ar consuma de vie fiinta care cauta sa-si dovedeasca ceva ireal.

Intalnirea cu oameni adevarati poate crea mult deranj interior, dar a nu vedea oportunitatea de a-i pastra in viata ta cu recunostinta, te pune pe o directie in care va trebui sa inveti dureros ceea ce nu ai putut sa vezi.

Odata intrat in acest joc al santajului, in care fiecare se foloseste de atuurile lui pentru a-l obliga pe celalalt sa ofere ce se asteapta de la el, am intrat intr-un spatiu in care … EXISTA NUMAI MOARTE (plictiseala).

Relatiile devin suma gesturilor si cuvintelor de atentie care ne confirma importanta in ochii celuilalt.

Nimic esential nu mai poate aparea pentru ca orice traire interioara este inaccesibila si neimportanta pentru partener. Nu poti vedea candoarea si placerea din modul in care esti servit, asteptat si intampinat de exemplu, si nu poti intelege ca in starea interioara a celuilalt stau cele mai tari declaratii de dragoste.

Treci astfel indiferent si preocupat de gandurile tale despre tine pe langa momente de sensibilitate, interes si grija. A nu intelege sau a nu fi interesat de peisajul interior al celuilalt si implicit a nu raspunde, constientizand trairea femei de langa tine, este ceea ce distruge orice relatie. Aceasta este lipsa de conexiune: a fi incapabil de a pastra contactul cu fenomenul interior al vietii celuilalt. Acest fenomen este ceva dincolo de noi – este viata ce se traieste prin noi – si este permanent noua, interesanta, vie dar este inacceptabil pt minte sa ne-o asumam si sa o traim ca atare, pentru ca in acest mod de a trai nu exista rigiditate, predictibilitate, siguranta, viitor (pasiunile mintii).

Nu exista decat certitudinea pasiunii de a trai si cunoaste. Iar pentru a trai astfel este nevoie de increderea in inteligenta si grija vietii. Alternativa la aceasta incredere este nevoia de a te asigura, de a negocia pe fata sau pe ascuns: ce dau si ce primesc?

In relatii, inceputurile sunt sanse noi de a fi mai atent pentru a intelege mai bine. In aceste inceputuri, sustinute de sperante si incredere, poti raspunde momentelor de deschidere pentru a le incuraja si poti descuraja fara mila orice tentativa de a iesi din prezent, de a pune presiune pentru a obtine promisiuni, de a-ti ingradi libertatea, de a cadea in verbalizarea relatiei in detrimentul trairii ei.

Dovedeste-mi iubirea prin libertatea pe care mi-o acorzi, prin respectul pentru modul meu de a fi, prin bucuria cu care-ti petreci timpul alaturi de mine, prin curajul de a fi tu insuti spunandu-mi ceea ce ti se pare dificil de spus sau renuntand la asteptari, pretentii, promisiuni. Scuteste-ma de orice fel de declaratii inteligente sau cuvinte mari, perspective dramatice si emotii ravasitoare. Iubirea nu este emotie. Iubirea este constienta, luciditate, echilibru. Nu am nevoie de nici o dovada de iubire pentru ca ”vad cine esti”.

In lipsa constientei nu poti vedea, aprecia si intelege iubirea, loialitatea, prietenia adevarata pentru ca este extrem de inconfortabila pentru mintea ta.

Daca ti-a placut articolul vino pe Forumul FiiConstient.ro de dezvoltare spirituala pentru a dezbate mai multe teme care au la baza spiritualitatea.

CRISTI

Frica – Cel mai scurt si usor drum spre pace

/7 Comments/in /by

Fugind instinctiv, deci inconstient de orice disconfort interior, nu facem decat sa il amplificam enorm …  si astfel devine extrem de presant sa ne abandonam inconstientei, pentru a anestezia putin nelinistea suparatoare.

Sub presiune fiind, discernamintul nostru devine extrem de limitat si automat solutiile accesibile sunt limitate si deloc creative.

Asa aprindem rapid TV-ul, bagam o tigara sau o tarie, iesim oriunde putem uita putin de noi, ne lansam in polemici sau povestim pt a mia oara ceva plictisitor despre noi .

Toate astea pentru a evita cu orice pret intilnirea cu mediul nostru interior de care am devenit straini si speriati.

Formele neplacute de neliniste si teama sunt doar rezultatul refuzului nostru de a privi direct, netulburat, interior, o situatie care credem ca ne ameninta.

Grav este ca ajungem sa experimentam forme agresive de teama in situatii deloc amenintatoare numai pentru ca nu mai avem instinctul cooperarii cu propria fiinta in lipsa increderii ca in noi se gaseste tot ce avem nevoie pt a face fata vietii.

Momentul salvator de contemplare si luciditate in care rezistam tentatiei de a  apela la  solutiile mintii (intotdeauna bazate pe trecut) deschide perceptiei o noua dimensiune a interiorului nostru in care ne simtim invulnerabili si mai ales capabili sa o scoatem la capat.

Atitudinea aceasta este tot ce avem nevoie pentru a descoperi ca solutiile ne sunt permanent la indemina cand mizam pe puterea propriei fiinte.

Subestimam permanent potentialul fiintei care suntem pentru ca atrasi fiind in analiza nesfarsita a mintii am devenit inconstienti de resursele de curaj, determinare, inspiratie, demnitate … ce stau in corpul nostru de viata.

Astfel inconstienta profunda devine destinatia inconstientelor superficiale initiale.

Mintea si intreg istoricul nostru interior a devenit expert in a furniza motive de panica, frica sau teama chiar, in conditiile in care o ratiune minima, dar obiectiva ar trebui sa gaseasca numai motive de incredere, relaxare si pace. Iar incapacitatea noastra de a ne pastra un minim echilibru, urmare a instinctului de fuga si evitare  cu care ne am educat … ne duce in situatia de a face din tantar armasar si de a trai panicati de posibilitatea unei lovituri de armasar acolo unde el nici macar nu exista.

Trebuie sa ne fie clar .. ca nu situatiile de viata ne inspaiminta, ci campul interior care se formeaza in timpul neatentiei noastre … timp in care toate scenariile nefericite furnizate automat de minte  sunt validate imediat emotional si astfel … iluziile care le cream suprapuse peste ce se-ntimpla devin realitatea noastra.

Cunosc oameni ce se bucura de o siguranta financiara solida si o pozitie sociala de invidiat dar care  traiesc un acut si permanent sentiment de nesiguranta. Aud de la ei ca traiesc intr-o stare de agitatie permanenta sau experimenteaza o constanta lipsa de sens. Spun ca sunt obositi si plictisiti de propria lor minte sau ca simt nevoia sa se implice tot timpul in ceva evident pentru a nu fi nevoiti sa dea ochii cu interiorul lor de care se tem.

Exact asa cum iubirea aduce realitatea incarcata de divin in perceptie, frica distorsioneaza crunt aceasta realitate si face amenintator chiar si cel mai favorabil context.

Foarte util este de inteles ca desi sursa fricilor, anxietatii, nelinistii, confuziei este  mintea … acestea sunt produse in fiinta noastra, in corpul de viata … care este si identitatea noastra reala. Asadar cauza este in minte iar efectul in fiinta care suntem.

Acest fapt face din toate aceste stari neplacute, extrem de usor accesibile perceptiei, un ajutor incredibil …  prin aceea ca imediat ce am ales sa coabitam cu acest mediu de teama, instantaneu ne centram in corpul de viata unde exista toate aceste stari.

Asadar daca am ratat sansa luciditatii in momentul confruntarii cu situatia, gandul sau perceptia ce a generat frica … avem oportunitatea de a o adopta  acceptand-o … in loc de a forta neconditionat exorcizarea ei … evident fara nici cea mai mica sansa de succes.

Astfel cel mai agresiv mediu interior devine  LINK-ul salvator catre linistea si pacea specifica fiintei de viata care suntem.

Odata conexiunea cu fiinta realizata, campul de teama isi modifica imediat nuantele, devenind mai degraba … reflexia unei prezente … care-ti da senzatia apartenentei la existenta.

In acest fel putem palpa o realitate incredibila si anume ca … frica cu toate fetele ei sunt forma pe care o ia Dumnezeu (FIINTA) cand ii evitam compania … , iar starile cele mai virulente de frica, panica mai precis, sunt forma prin care esti  atras catre partea ce o eviti in tine, dar care are in ea  raspunsul rugaciunilor tale pentru salvare.

Frica fata de mediul interior, aparent incontrolabil si incarcat de monstrii partii intunecate, te impiedica sa iei in calcul acordarea atentiei la aceasta realitate interioara. In plus, pe masura ce o eviti ea devine generalizata, difuza, cu o cauza greu de coagulat.

Daca ai exercitiul prezentei exista posibilitatea ca in urma lecturii articolului meu sa accesezi o atentie intensa dar profund relaxata care sa-ti reveleze inconsistenta, irealitatea totala a starilor de neliniste si teama.

Campul de teama privit direct in ochi isi releva lipsa de substanta si te incarca cu o compasiune retinuta dar adinca pentru eroarea in care ne ducem existenta ca umanitate.

Pentru cei care nu au bazele practicii spirituale recomand sa-si puna in momentele dificile de panica sau neliniste intrebarea: 

‘’De ce anume ma tem eu?’’

Este esential sa intelegem ca nu trebuie cautat vreun raspuns la intrebare, pentru ca, raspunsul care ne poate ajuta nu este o idee sau vreun motiv … . Orice raspuns conceptual la intrebarea pusa este inutil, intrucat campul de teama este rezultatul nivelului nostru de constienta nu al unei situatii exterioare favorabila ori ba. Asa ca  oricare ar fi nivelul nostru de constienta, mintea va furniza motive de teama pe masura constientei noastre.

Raspunsul este un camp de teama care devine coagulat si perceptibil in urma intrebarii.

Odata perceput devine constientizat si instaleaza un calm si larg zambet interior, ca o consecinta a intilnirii cu Sinele ce-ti cauta atentia pentru a-ti oferi linistea pe care o ceri prin toata suferinta ta.

Intrebarile:

‘’Cine sunt eu?’’


‘’Ce se intimpla cu mine acum?’’

…pun si ele in evidenta campuri ale sinelui sau ale fenomenelor interioare si astfel aduc claritate si liniste in propria fiinta.

Pe scurt, ….  starile de panica, neliniste sau frica sunt strigatul dupa atentia ta al unei Fiinte ignorate … pentru a te atrage sub protectia EI si a-ti oferi resursele pentru viata ce ti o doresti … iar a accepta, adopta si integra aceste stari te aduce rapid in posesia puterii si calmului de care ai nevoie.

Imbratisati strans si priviti atent starile interioare de care ati fugit pina acum si va veti simti curand ca fiind acasa in fiinta voastra.

Stati impreuna cu frica de moarte, saracie, boala, umilinta, ratare … in interiorul vostru si veti sti ca acum si aici ele nu pot exista.

Suntem deasupra lor !

In fiecare moment avem TOT ce ne trebuie pentru a exista fericiti ... dar suntem atat de indragostiti de statul de victime cu care ne identificam  incat refuzam sa vedem orice oportunitate sau resursa interioara care ne ar ajuta sa iesim din suferinta si pasivitate.

Iar pt ca nu vrem cu adevarat sa gasim solutii desi ne plingem f convingator de suferinta … vom refuza sa ne folosim creativitatea si inspiratia protejind cu toate puterile prejudecatile care o amputeaza.

Astfel de viziuni ca si cea de care va vorbesc aici apar numai cand aveti incredere ca toate solutiile la toate problemele voastre reale sunt deja in voi.

Daca ti-a placut articolul vino pe Forumul FiiConstient.rode dezvoltare spirituala pentru a dezbate mai multe teme care au la baza spiritualitatea.

CRISTI

Cautati tacerea mintii!

/13 Comments/in /by

MINTEA contine in ea toate formele ce le poate lua viata. Poate face toate conexiunile posibile si analiza orice. Va masura tot si va evalua toate posibilitatile. Insa nu poate avea nici o certitudine si mai ales nu poate simti nimic din energia vietii.

Asa ca toate deciziile si obiectivele ei , …vor ignora viata indiferent de ceea ce declara.

Nu ignora viata din rautate, ci din prostia propriei complexitati, care o impiedica sa si vada limitarea. Complexitate care, culmea, ne si creeaza  un grotesc sentiment de superioritate care devine orbirea noastra facandu-ne teribil de neatenti la orice este esential in viata .

Un prieten (Silviu) observa consternat contemplindu-si trecutul , … cat de perfect si aparent surprinzator,  este parteneriatul dintre inteligenta si inconstienta.

Ajungem astfel sa avem nevoie de probe pentru orice. Nu mai putem vedea, simti loialitatea sau tradarea , demnitatea sau viclenia, dragostea sau dispretul. Putem cunoaste oamenii doar prin probe iar increderea este ceva absurd si inaccesibil mintii noastre.

Mintea este limitata de propria impotenta de a simti orice este real si viu.  Si exista pe spinarea fericirii noastre pt ca nu vedem acest simplu lucru. Ca tot ce conteaza pt fiinta noastra NU CONTEAZA DELOC PT MINTE.  Aceasta simpla observatie ar fi suficienta sa ne faca mult mai precauti fata de tot ce ofera.

NU vedem si nu intelegem cu adevarat nimic din viata noastra deoarece continutul din interiorul  formei este inaccesibil mintii. Esenta nu este ambalajul. Oricat de atragator ar fi acest ambalaj,  ceea ce ne hraneste si ne da putere este continutul lui. Am mai spus-o si o repet cu placere

NU perfectiunea corpului unei femei ne satisface, ci caldura si apropierea protectoare din imbratisarea ei.

NU perfectiunea formei unui mar, ci substantele nutritive din el.

NU frumusetea, puterea sau pozitia sociala a unui prieten, ci loialitatea lui.

NU cuvintele de iubire ne hranesc, ci legatura dintre cei care si le spun.

Dar devenim atat de morti traind in minte incat nu mai simtim dragostea, loialitatea, caldura vietii,  nu vedem miracolele din fiecare secunda a vietii si nici nefericirea in care ne afundam. Ne trezim in fata mortii sufletului, cand, …. depresivi, nebuni, plictisiti sau ingroziti  … totul devine  un chin si ne intrebam cum am putut ajunge aici.

Trecem impasibili si orbi pe linga gesturi si dovezi de dragoste coplesitoare, ranind sau dezamagind  profund suflete sensibile care ne trec prin viata.

Insensibili la  viata fiind, nu vom simti iubirea si nici pe dumnezeu in spatele ei.  Si cum VIATA, IUBIREA, DUMNEZEU este  tot ce exista , ne este clar de ce mintea in fapt, NU STIE NIMIC desi pare ca stie totul . Intelegem atunci, de ce a miza pe minte, este garantia sinuciderii.

Sunt sigur ca orice va ajuta sa invatati a va trai viata in afara mintii … va salveaza pe voi, relatiile in care sunteti implicati si nu in ultimul rand  planeta pe care traiti … impreuna cu mine. Asa ca , in mod evident, avem un interes comun enorm … in a trece mintea pe linie moarta … pina invata singurul lucru util care il poate face : TACEREA

A trece mintea pe linia moarta inseamna a-i acorda spatiul de care are nevoie, privindu-i detasat si ingadutor acrobatiile perverse ,  menite sa ti fure linistea, pina si  consuma energia dobindita in perioda, in care-i acordam credit absolut.

Tacerea mintii este cadoul ei pentru luciditatea si aspiratia noastra si vine la pachet cu accesul  la clarviziunea patrunzatoare sinelui si senzatiilor lui . Asa ca validati numai acele continuturi mentale care reduc influenta mintii in fiinta voastra.

Viata are inteligenta divina incorporata, asa ca , o minte tacuta, este singurul lucru necesar sa accesam toata aceasta inteligenta a vietii care ne va arata clar ca lumina zilei ca :

NU SUNTEM SI NU AM FOST NICIODATA SINGURI si mai ales ca NU SUNTEM MURITORI.

SUNTEM NEMURITORI SI TOTUL IN JUR VORBESTE PE LIMBA SINELUI DESPRE IDENTITATEA NOASTRA DIVINA.

MINTEA INSA VA VEDEA  NUMAI MOARTE, NESIGURANTA, SUPRAVIETUIRE PENTRU CA FORMELE SUNT PERISABILE PRIN NATURA LOR.

Mintea cu formele care le a inventat pt a-si intretine sentimentul importantei este iluzia care ne provoaca luciditatea in fata exprimarii existentei.

PS Ma intreb daca intimplator cuvintele ‘’minte’’ si ‘’minciuna’’ par a avea ceva in comun  .

CristiP