Omenia si mugurii demnitatii

Majoritatea oamenilor sunt focusati si furiosi sa pretinda familiei, prietenilor, partenerilor, angajatorilor, politicienilor, justitiei si politiei ceea cred ca merita si nu au, in timp ce sunt complet dezinteresati de ceea ce primesc sau au in viata lor, … fara sa merite.

La fel, observ ca toti cei ce stiu cere imperativ socoteala celor din jur pentru nedreptatile reale sau imaginare de care au parte… nu se gandesc vreodata sa-si observe si sa-si inventarieze raportarile lipsite de integritate in relatiile lor de tot felul.

Aproape tot confortul care-ti permite luxul de a te victimiza vine din munca, sacrificiile, curajul si inspiratia altora. Intr-o lume sau in timpuri in care nu ai beneficia de munca altora, n-ai avea timp, curaj sau resurse sa-ti versi pretentiile de copil rasfatat.

Imediat ce schimbi focusul de la victimizare si repros la obiectivism in evaluare si responsabilitate fata de tot ceea ce primesti de la viata, incepe experienta omeniei si apar primi muguri de demnitate umana. Iar responsabilitatea presupune sa contribui cu puterile tale la tot ce simti ca-ti sustine viata, in timp ce esti recunoscator celor care au creat baza confortului tau fizic sau sufletesc.