Iubirea

Problematica iubirii a devenit una extrem de complexa si confuza doar din momentul in care
iubirea a devenit un concept destinat sa mascheze ipocriziile si imaturitatile noastre umane.
Acesta iubire este iubirea de contrabanda, care urmareste doar interese meschine ambalate in aparente imaculate.

Efectul de reabilitare a reputatiei sexualitatii, discreditata de inconstienta colectiva,
a facut conceptul  iubirii extrem de  popular.
Popularitatea ei, cat si utilizarea cvasigeneralizata, lasa pe undeva impresia ca iubirea este ceva accesibil si comun experientei umane.

Asa am ajuns o umanitate care visează la iubire, vorbeşte mereu despre ea pretutindeni, şi totuşi nu are habar ce este.

In fapt, nu stiu daca este ceva mai rar pe lumea asta decat experienta iubirii in relatiile de cuplu.

Omenirea este la ani lumina de cele mai elementare forme de iubire.

Omenirea experimenteaza in cuplu, ca expresie a fenomenalei ei inconstiente, doar o iubire a imaginii si ideilor pe care le intretine despre ea insasi.

Este iubirea totala a unei constructii mentale despre sine, impotriva intereselor elementare ale fiintei lui si a celorlalti.

Este opusul extrem al iubirii reale.

Folosindu-ti doar bunul simt elementar poti intelege ca iubirea reala nu poate avea nici o legatura cu continutul de traire specific relationarii comune in cuplu, care presupune minciuna, compromis, manipulare, angajamente, suspiciune, control, furie, comunicare dubla, atasamente, posesivitati, drame copilaresti, reprosuri, invinovatiri, lipsa de comunicare, competitivitate, exclusivitate, sentimentul tradarii.

Confuzia pe care o experimentam in relatii are la baza lipsa unei minime onestitati, care ne-ar obliga sa scoatem conceptul de iubire din povestea relationarii noastre, intrucat la nivelul nostru de intelegere, putere si maturitate, iubirea este ceva EVIDENT IMPOSIBIL si complet strain.

Suntem la nivelul de constiinta in care nu putem iubi decat ideile care ne confirma valoarea si importanta care ne plaseaza in pozitii de superioritate fata de ceilalti.

Slabiciunea si lipsa de sens in care ne traim viata, duce la o nevoie patologica de a ne considera mai speciali decat ceilalti.

Cand traim acut sentimentul neimportantei nu ne ramane decat sa gasim ceva care ne permite sa ne consideram mai buni decat ceilalti. Pentru ca, doar astfel putem pretinde atentie si efort. Daca am accepta ca suntem foarte putin in interior, automat ar trebui sa fim mult mai smeriti si lipsiti de pretentii. Si mult mai recunoscatori.

Iar ideea ca suntem iubiti exclusiv si intens este ceva ce confirma superioritatea de care avem atata nevoie ca sa ne putem suporta neimportanta.

Nici macar nu vrem sa verificam daca chiar asa stau lucrurile, adica daca chiar suntem iubiti asa cum vrem sa credem, intrucat ne intereseaza doar acel minim de aparente, necesar pentru a ne putea spune ca suntem iubiti.

A verifica adevarul concluziei ca suntem iubiti ar presupune o atentie si o preocupare admirabila si esentiala pentru continutul celui a carui iubire o dorim. Iar aceasta atentie ar revela o lume complexa si schimbatoare, care ne-ar face mult mai precauti in a trage rapid si usor concluzii despre iubirea celuilalt. Din acest motiv nu vrem sa stim ce-i in celalalt, vrem doar sa smulgem o declaratie de iubire.

Avem o nevoie disperata si pe masura de absurda,  pentru linistea si echilibrul nostru superficial (inconstient), de a avea pe cineva despre care sa stim ca este dependent de noi si in puterea noastra. Nici macar nu conteaza ca cel dependent nu este interesant pentru noi.  La aceasta dependenta ii zicem iubire si este balsam pentru ego-ul nostru.

De aici frica de relatii libere. Relatiile libere elibereaza de dependenta. Fara dependenta nu mai avem confirmarea importantei noastre. Va trebui sa ne gasim singuri aceasta importanta.

Miza relationarii libere este miza de a cauta importanta proprie in relatia cu tine insuti si nu prin comparatie cu ceilalti.

Dar tocmai neincrederea in noi, credinta ca nu suntem speciali si importanti, ne face sa pretindem dovezi ca suntem speciali.

Cei care s-au acceptat stiu ca sunt speciali prin ceea ce sunt si nu au nevoie de validarea acestei importantante prin relatii exclusive si fidele. Acestia nici nu vor putea fi manipulati cu validari sau invalidari subtile sau agresive.

Cei care stiu ca sunt speciali vor cauta in relatii orice altceva decat confirmarea importantei lor. Vor cauta experienta intimitatii, a deschiderii, a prieteniei, a bucuriei, a libertatii.  Astea hranesc fiinta. Asta da luciditate, incredere in sine si bucuria de a fi viu. Asta ne apropie de oameni.

De aici apar primele forme de iubire adevarata.

V-ati prins acum de ce este atat de important ca iubirea sa para a fi un concept misterios, de neinteles, periculos, ambiguu, imposibil de cuprins rational.

Pentru ca la cele mai elementare abordari a conceptului iubirii ajungem sa intelegem ca ceva putred se ascunde in relationarea comuna de cuplu, si mai nimeni nu vrea sa dea ochii cu propria mizerie, cu atat mai mult cu cat am investit atata in efortul de a ne minti pe noi insine si pe toata lumea ca suntem imaculati .

Incercati o clipa sa percepeti nivelul de ipocrizie in care traim daca o omenire intreaga a putut accepta fara efort ca iubirea, in intelesul nostru comun, cuprinde necesar boala, tradarea, gelozia, patologicul, fluctuatiile intre agonie si extaz, ura, competitia, suferinta.

Tot acest nonsens, ce priveste modul comun de intelegere a iubirii, este necesar pentru ca avem nevoie ca de aer de acest concept in discursul nostru relational ca sa ne ascundem de noi insine. Sa ne ascundem de rusinea abil implantata de a fi fiinte primordial sexuale care, tocmai prin aceasta sexualitate, acceseaza energiile care o ajuta sa inteleaga viata si pe sine.

NU cred ca este ceva mai sacru si mai important pentru omenire in aceasta perioada decat eliberarea sexualitatii de ipocrizie si rusine si abordarea ei cu constienta si un respect imens, aducand transparenta absoluta in problematica si natura sexuala feminina si masculina.

O sexualitate sacralizata ca forma de smerenie si respect fata de energiile vietii este primul pas in maturizarea fiintei umane si regasirea experientei iubirii reale.

Ce este iubirea

In fapt, in iubire nu este nimic obscur, neclar, imposibil de definit.  Dimpotriva iubirea este  simplitate, adevar, cunoastere, claritate.

Lucrurile sunt simple chiar daca nu par:

Iubirea este un capat de drum al cunoasterii de sine, este expresia unei fiinte impacate cu ea insasi si cu viata, care s-a hranit in nevoile ei esentiale de experienta, incredere, atentie, comunicare, flirt, aventura, sex.

Iubirea este fructul maturizarii fiintei. Iubirea este identitatea noastra regasita prin constientizare. Dar regasirea inseamna claritate, care inseamna putere. Iar la putere ajungem accesand energia vietii.

Iubirea este expresia unui preaplin de unde si generozitatea care o insoteste. Cei care iubesc vor sa ofere mai mult pentru a contribui la incarcarea celor pe care-i iubeste.

Este onestitate absoluta, sinceritate cu tine insuti si cu ceilalti.

Este demnitate si integritate intrucat recunoaste, nu exclude, nu reprima, nu raneste.

Accepta, elibereaza, cauta relaxarea, pacea interioara si sensul.

Iubirea este o permanenta alegere constienta a ceea ce ne  uneste, creeaza cooperare, sanatate.

Asta inseamna a alege invariabil drumul care pare mai greu. In realitate este singurul care ne duce undeva unde vrem sa ajungem.

Este directa si merge la esenta pentru ca vrea sa rezolve problema si sa vindece.

’’Iubirea este descoperire, înseamnă să joci cu cărţile pe faţă când toată lumea din jur ne învaţă să ne ascundem, să ne protejăm, să folosim orice mijloc ca să nu ne expunem, să nu fim răniţi, ucişi, cumpăraţi.’’ Iubire-Valerio Albisetti

Iubirea si este ceva extrem de rar. Dar este normal si firesc.

Nu este o tragedie sa recunoastem ceea ce suntem: oameni nesiguri, ipocriti, confuzi, anxiosi, agresivi  si nevrotici, aflati in competitie, dependenti unii de altii. Povestile de iubire nu au facut decat sa creeze un mediu de o ipocrizie incredibila.

A renunta la ipocrizia discursului de iubire va fi primul gest de iubire autentica.

In acceptarea a ceea ce suntem sade singura sansa de a ameliora situatia.

Cand recunoastem cine suntem, dam o sansa celorlalti sa ne accepte si sa fie la fel de sinceri.

De aici incepe un spatiu de relationare in care toata agresivitatea si neincrederea, ce ne uza din interior, incepe sa fie exprimata .

Aparent lucrurile se agraveaza dar, in realitate, apare pentru prima data o comunicare reala care va limpezi pas cu pas totul.

Nu invidiile, suspiciunile, conflictele exprimate si discutate ne distrug, ci acelea care mocnesc in spatele aparentelor prietenoase intretinute in ascuns.

Iubirea este un concept care se poate folosit relaxat si intre indivizi care pot lua expresia „te iubesc” ca exprimare a unei stari de bine de moment care nu angajeaza cu nimic viitorul.

De cele mai multe ori, a exprima iubirea ca urmare a unui moment frumos avut impreuna, lasa impresia ca acea exprimare te si angajeaza cu ceva in viitor, cand singura reactie de bun simt ar trebui sa fie recunostinta pentru oportunitatea experientei placute.

Inconstienta corupe si distruge tot ce este mai frumos intre noi. Din acest motiv recuperarea sinceritatii absolute devine o obligatie intr-o lume in care am distrus tot ce ne hraneste, in timp ce strigam disperati ca ne este foame.

Cris