Increderea mea nu trebuie castigata

 

ctfyvgubhjio

Nici unul din prietenii mei
nu a trebuit vreodata sa-mi castige increderea.

Au avut-o din primul moment in care i-am cunoscut,
pentru oamenii care i-am putut simti ca sunt
la nivelul de maturitate si intelegere
care-mi era accesibil cand i-am intalnit.

Prefer sa risc si sa pierd putin din confortul psihic,
decat sa-mi testez oamenii care-mi ating sufletul
intr-un fel sau altul.

Am si pierdut urmare a acestor alegeri,
dar acolo unde s-a-ntamplat asta am castigat mult in intelegere.

Nu am regretat niciodata nimic,  intrucat
chiar daca in fostii mei prieteni (aici intra si femeile din viata mea)
existau aspecte care m-au indepartat,
asta nu anulează valoarea si importanta
aspectelor ce le-am admirat si respectat … si mai ales,
exista posibilitatea sa fiu factorul care inclina balanta motivatiei lor de a evolua
si a-si depasi anumite superficialitati, conditionari, ipocrizii, perfidii sau limite care,
inevitabil, ne prind pe toti la un moment dat.

Cred ca in efortul acesta de evolutie, vrem nu vrem, suntem prinsi impreuna,
si ca trebuie sa ne gasim indemanarea de a fi mai eficienti
in a folosi potentialul de evolutie prin relationare .

Mai cred ca indemanarea asta exista in portofoliul de aptitudini a ființei noastre
si ca doar o neincredere  bolnavă in noi insine ne face atat de stangaci
in a le folosi .

Doar intr-un mediu de incredere totală poate aparea deschiderea
prin care ne putem cunoaste cu adevarat.

Si tocmai acest mediu scoate la suprafata cel mai rapid problemele interioare
care fac o relatie nefunctionala, sau pur si simplu doar o blocheaza la un nivel
aflat sub potentialul nostru de relationare, sau sub nivelul de satisfactie pe care-l cautam.

Cand relationarea se transforma in teste de castigare a increderii,
manifestarea  este coruptă , cenzurată,  … fiind multa precautie in exprimare.

Suspiciunea in baza careia ceri sa ti se castige increderea
nu poate duce la o relatie care se dezvoltă sau la o  legatură adevarata.

Prietenia in ce ma priveste,  nu este un premiu, ci un suport-stimulent sa devii mai bun,
puternic si constient pentru o experiență comuna mai buna .

Increderea  naivă, …  nu este incredere, …
ci atasament fata de o proiecție care nu are in spate nici o evaluare constientă, nici o asumare.

Dar evaluarile incomplete dar constiente,
in baza carora acorzi incredere,  nu sunt naivitate,
ci incredere in sine si in propriile perceptii si intelegeri,
precum si asumare a limitelor si consecintelor acestor limite.

Cand acorzi incredere in baza unor ratiuni personale, dublate de un bun simt sanatos,
dovedesti ca crezi in tine pana la punctul in care esti dispus sa risti.

Relatiile foarte apropiate sunt cele in care iti expui fara rezerve vulnerabilitatea,
iar asta reprezinta un risc major. Ca urmare orice incredere acordata
dovedeste o mare incredere in sine si o buna cunoastere a vietii.

De asemenea, trebuie inteles ca relatiile in care cei implicati s-au indepartat,
nu inseamna de fiecare data ca increderea nu mai exista,
poate chiar increderea dintre ei a scos la suprafata aspecte care fac relatia nesatisfacatoare,
iar situatia este in sine o mare oportunitate să  hotarasti daca vrei sa rezolvi acele probleme … si sa o faci decis, daca crezi ca merita.

Faptul ca o problema sta bine ascunsa (nevazută, neconștientizată) in background-ul fiintelor noastre … pt ca nu creem mediul de incredere ca acel background sa fie manifestat si revelat … nu inseamna ca problema aceea nu erodeaza incet, dar sigur orice relatie. Doar vei fi in situatia in care relatia se va deteriora, fara sa stii de ce.

………………………………..

In consecință, in nici un caz nu va recomand sa  ”lasati oamenii sa va castige increderea”,  ci sa va folositi cat mai complet ratiunea, sensibilitatea, bunul simt si experienta, ca să aleageți constient pe cei care par, sunt sau pot deveni oamenii care vi-i doriti in viata voastra.

Iar acestora, …  oferiti-le increderea voastra totala si fara rezerve.
Daca v-ati inselat grav, …  asa veti afla cel mai repede in ce anume ,  caz in care daunele nu pot fi foarte mari.

Iar restul situatiilor pot fi rezolvate rezonabil.

In ce ma priveste, am o satisfactie enorma că prietenii mei vechi, langa care m-am format, … au avut increderea mea totala din primul moment in care i-am cunoscut.

Dar recunostinta mea este maximă , pentru acei dintre prietenii mei care m-au tratat cu aceasta incredere de cand m-au abordat, riscand o caldă sinceritate  de la primele contacte, bazandu-se pe sensibiltatea si inteligenta lor.

Faptul ca au validat sentimentele lor, in pofida indoielilor permanente cu care ne incarca o minte speriată de umilință si pierdere … este ceea ce m-a facut dintodeauna sa-mi doresc sa fiu ceea ce am devenit.

Daca cineva nu poate vedea continuturi umane, evidente, suficient de rapid incat sa ia decizii in baza lor, este foarte probabil sa nu poata vedea nimic din voi, motiv pentru care va avea nevoie de teste si dovezi de loialitate si apropiere permanent.

Cred ca prietenii sunt adevarata noastra familie , motiv pentru care acest gen de prietenie este pt mine scheletul pe care se construieste si orice relatie cu sexul opus. Daca nu poti fi prietena mea, inainte de toate, nu poti fi nici iubita sau partenera mea de sex.

Mai cred ca absolut orice relatie care a avut momente faine si se incheie frumos … nu este doar un succes imens, ci si garantia ca oricand acea relatie poate reporni din punctul cel mai bun in care ea a fost … imediat ce apar intelegerile cerute de problema in care relatia s-a blocat.

Dar aici este vorba doar despre mine.

0 replies

Leave a Reply

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.