Filmul japonez Fabula din (2019, imdb 6.2), pe care îl găsiți acum (noiembrie 2021) la noutăți pe Netflix, nu este doar primul film de care mă ocup, este și cel care m-a presat să-mi manifest public, adică dincolo de granițele domeniului FDL, pasiunea pentru viață din ficțiunea cinematografică. Conform descrierii oficiale Netflix, filmul este despre viața unui asasin de elită, Akira Sato pe numele lui, supranumit Fabula, care trebuie să se dea la fund un an și să nu ucidă pe nimeni, dar liniștea pe care și-a programat-o este amenințată de interesele lumii interlope. În realitate, filmul este despre cum se formează și cum poți întâlni monumente de inocență și omenie în profesii și conjuncturi sociale aparent complet incompatibile cu aceste calitati umane. Concret, Akira, un monument de candoare și inocență, este un asasin atât de eficient și puternic încât concurența lui profesională este tentată să-l considere ficțiune.

În acest film nimic nu-i în intimitate ceea ce pare la suprafață și, în pofida finalului fericit, el, finalul, este în același timp firesc și realist, deci demn de a extrage lecții prețioase de viață. Netflix zice în prezentare că asasinul de elită trebuie să se retragă un timp. În realitate nu există nicio necesitate ca el să facă asta. Mentorul lui în ale asasinatului îi prescrie acest post negru de la asasinate timp de un an, în speranța că după această perioadă, inocența din el să-l deturneze către un stil de viață mai potrivit sufletului lui. Pe de altă parte, liniștea lui nu este amenințată de lumea interlopă a orașului în care s-a retras pentru că această liniște are rădăcini atât de adânci în sufletul lui, încât nimic și nimeni nu o poate perturba. Competența fără concurență se obține doar când intri în negurile cele mai adânci ale sufletului tău de unde îți amplifici simțurile pentru claritate și motivația pentru determinare. Și, dacă ajungeți să vă întrebați, de aici vine și fenomenala lui eficiență profesională pe care o găsesc absolut fermecătoare în modul în care regizorul a pus-o în cadre puține, dar extrem de relevante. Dacă liniștea lui Fabula nu poate fi în pericol, el chiar este o amenințare pentru liniștea interlopilor care nu-și cunosc locul în viață și în ierarhiile puterii. Este în același timp și o invitație fermă la smerenie a celor mai dezechilibrați asasini, ca ultimă oportunitate pentru ei de a rămâne în viață dupa ce au făcut greșeli prea mari din aroganță.

Filmul este despre intimitatea psihologică a asasinilor și zonele din care aceștia își extrag puterea și competența, prin contrast cu Akira. Kojima, Dl Sunagawa, Fudo (Contract Killer) sunt profile de criminali care se cred deasupra vieții și își imaginează că puterea este strict o chestiune de ambiție și dezumanizare. Însă Akira este aici contrastul destinat să amintească celor atenți că oricât de mare este puterea ta de a ucide, oricât de tare poți intimida, controla sau impresiona, nimic nu te scutește de a-ți cunoaște permanent locul în relație cu toate contextele de viață și cu toate formele de putere socială. Respectul pentru viață, fără de care nimic durabil nu poate exista, presupune un cod al integrității, chiar și pentru asasini, iar asta știm deja foarte bine de la Dexter.

Akira Sato (Fabula) are mai mult decât un cod al integrității. Codul lui este inocența pe care și-a construit-o cu ajutorul mentorului lui (Takoda), o identitate atât de adaptată vieții și societății, încât nimic nu-l poate tulbura sau ucide, oricât de mari sunt forțele mobilizate să-l dezechilibreze, să-l deturneze de la calea lui, să-l controleze sau să-l elimine. Aproape toți cei din viața lui Akiroa în încercarea de a-l manipula, caută butoanele emoționale legate de importanță care sunt atât de comune asasinilor. Nimic nu funcționează pentru că inocența îl ferește de identificări, superioritate, vinovăție.

Acestea fiind zise, vă asigur pe toți că, chiar dacă asasinatul nu este vocația voastră, aveți foarte multe de învățat din calea și destinul lui Akira, iar acum am aflat că-i posibil ca acest film să aibă o continuare deja lansată. Așa că pregătiți-vă pentru partea a 2-a, dacă dintr-un motiv sau altul nu mă va dezamăgi.

Apropo de un film care mi-o placut … 47 Ronin pe numele lui.
Dincolo de mitul dragostei unice cu tragedia aferenta … filmul mi o mers la suflet … desi greu pot a trec peste prostia subordonarii irationale in numele onoarei.  Si ma refer aici la tampitu de sogun care y-o condamnat la moarte ca nu s-au supus unei decizii de a lui … desi a recunoscut ca decizia a fost gresita.

Insă ma dispera ca in toate filmele cu iubiri de astea coplesitoare care inspira inimile ”adolescentelor” de toate varstele …

1. numai tipele foarte frumoase au parte de suflet pereche si bine inteles ca e inevitabil frumos, suparat si misterios
2. in toate iubirile mari tipa tre salvata de ceva

NU vezi nici macar accidental in vreun film sau poveste o suflețică pereche cu viața in ordine si inafară de orice pericol

Si desi traim pe o planeta in care 90% dintre noi sunt oameni obisnuiti dpdv estetic … niciodata n-o sa vezi ca vreun salvator frumos si curajos se bate pe viata si pe moarte sa salveze o uratica … care intre noi fie vorba poate fi cea mai umana, isteata, feminina si calda femeie de pe pamant.

De ce credeti ca se-ntampla asta?

Pt ca bunul simț nu-i nici romantic si nici dramatic,  iar platitorul de povesti video trebuie să scape de anxietate in emoțiile  ”grele” induse de poveste

Pt ca-i important ca oricine spera la un suflet pereche care sa o salveze de viata ei … sa traiasca sub presiunea de a deveni frumoasa cu orice pret si sa ignore tot ceea ce conteaza cu adevarat pt o viata fericita.

Iar daca reusesti cumva sa devii frumoasa, vezi ca nu reprezinti pt nimeni nimic mai mult decat o sursa de validare si evident ca vei fi folosita intr-un dispret total pt ceea ce esti

1.  https://www.youtube.com/watch?v=bhJ1rXVGAv0

Dragul meu Master Oogway acordându-mi câteva minute.  🙂

2. https://www.youtube.com/watch?v=bcxgUCgdtZk

Nu pot , si nici nu vreau sa-mi retin lacrimile de cate ori imi amintesc de ”plecarea” lui Oogway.

Aici , moartea lui Oogway il obligă pe Shifu să-si constientizeze limitele dupa ce si-a subestimat maestrul neavand incredere in deciziile lui .

Aroganța venita pe filiera competentelor lui de mare luptator l-au pus pe Shifu sub presiunea pretentiilor de control , uitand astfel cine este si mai ales cine este maestru lui.

Astfel , cand Oogway a vazut ca prin prezenta sa nu-i poata da cea mai importanta lectie , cea a smereniei … a ales să i-o dea prin absența lui.

Este bine să nu uitam cine sunt oamenii (testoasele si sobolanii) de langa noi pentru a nu-i obliga să plece spre binele nostru.

3. https://www.youtube.com/watch?v=S-Irv9R_fz4

This is me and, of course, … I love you guys! 🙂

Asta este faza de la care Popan a devenit Po Panda.

4. https://www.youtube.com/watch?v=c8uA3bl2MMA

Mentalul , respectul, bunul simt si antrenamentul te pot duce departe, dar victoria finală este a celor care au acea adâncă si naturala smerenie de la care, forta si inteligența prezentului te poate pătrunde si ghida pt un plus miraculos de forță care schimba raportul de putere dintre nebunie si luciditate , constienta si inconstienta, prietenie si superioritate.

Ambitia, aspiratia, forta si munca (antrenamentele) nu sunt suficiente.

Smerenia, este cheia … returnarii bombelor lui Shen (vezi de la min 2.30. la ce ma refer) .