Despre starea civila a ”apostolului” relatiilor libere

Inevitabil, a venit si momentul in care să clarific cateva aspecte privind starea mea civila de căsătorit, intrucat, unora dintre cei care ajung la perspectivele mele le pare usor improprie stilului de relationare care-l recomand, iar altii nu se pot abtine să mă suspecteze de ceva ipocrizii neconstientizate.

Stati flexati, că nu va ”omor” cu povestea căsătoriei mele, dar o să va zic pe scurt că doar experienta casatoriei cu o tipă de profilul sotiei mele a putut activa slabiciunile personale si scoate la lumină confuzii cu a căror clarificare am suprasaturat categoriile destinate relatiilor pe blogul meu.

Desi casătoria a fost o alegere dureros de naivă, care a dus la nivele de instrainare greu de imaginat intre noi, …  facand neimportante orice compatibilitati (pe alocuri foarte consistente), fara conflictele interioare ridicate de experiența asta nu ajungeam vreodata sa inteleg femeia, relationarea si pe mine insumi, până acolo incat să ajung să ma simt atat de liber si confortabil in propria viata.

Si nu mă refer la libertatea de a relationa, ci la libertatea fata de slabiciunile mele.

Întreaga mea experienta si cunoastere pe subiect face această eliberare mult mai rapidă si accesibilă celor care doresc ceva mai mult de la relatiile de cuplu.

In masura in care ai o sensibilitate sau intuitie buna, ce-ți permite să sari peste capcana indoielii, evolutia celor care  insistă decis pe aceste directii, … va fi una rapidă, salvand ani importanti de viata de la relationari toxice si epuizante.

Căsătoria in sine, adica teatrul religios, cel civil de la primarie si cheful de nunta nu inseamna nimic, daca pt cei implicati evenimentul nu asocieza vreun drept de proprietate asupra sufletului celui cu care te casătoresti.

Daca tot acest teatru destinat să ne protejeze nesimtirea posesivitatii si a pretentiilor de importanță este privit ca ceea ce este, adică un spectacol ridicol, rău de tot pe alocuri (vezi ceremonia religioasă cu panglicile, coronitele, mozoalele obiectelor ”sfinte” si juramintele de robie comuna catre divinitate) căsătoria poate deveni un instrument extrem de util in a ridiculiza insasi continutul ei.

Nici nu ne-am gandit la divort, intrucat era o pierdere de vreme, iar libertatea evidentă transmite mai mult despre valorile noastre, casătoriti fiind, deci cu pretentii de posesivitate justificate de acte oficiale, care, teoretic, ar trebui să ne exacerbeze sensibilitatile legate de importanta personală.

Cred ca v-ati prins deja: casatoria in relatia noastra nu mai inseamna nimic de mult, in sensul in care fiecare dintre noi isi ia firesc (adica fara vreo dezbatere conceptuală obosită) absolut toata libertatea de care are nevoie.

Ne lasăm, natural, fiecare spatiul de care celalalt are nevoie pentru a relationa relaxat si calitativ, tocmai pt a putea cunoaste cat mai bine oamenii care ajung in viata noastră.

Sigur ca procesul a fost unul treptat, in care fiecare ne-am obisnuit sa ne respectam dorintele, atractiile si relatiile personale valoroase cu alti parteneri, asimiland in paralel respectul pt libertatea celuilalt.

Insă, in acest al doilea pas, sta adevarata dificultate, intrucat oricine s-ar obisnui imediat cu propria libertate, daca aceasta ar fi interzisa partenerului ”oficial”.

Libertatea partenerului ameninta sentimentul superioritatii si aici se blocheaza de obicei orice initiativă de cultivare a onestitatii si libertății in relatii.

Sensibilitatea evidenta si consistenta a partenerei mele fata de barbatii frumosi m-a obligat sa-mi rezolv mai devreme problema acceptarii si respectarii libertatii ei, precum si a celorlalte femei ce au ajuns ulterior in viata mea. Am inteles ca este normal sa-si doreasca tot ce o atinge sau atrage, la fel cum este si pentru mine.

De obicei, in aceste situatii, in care unul dintre parteneri este mai bine pozitionat in relatii … tentatia celui mai slab este de a accepta nesimtirea de a domina a celui mai puternic, cautand sa-i castige bunavointa.

Si in cazul nostru, rolurile s-au inversat la un moment dat, eu ajungand intr-o pozitie de putere fata de Adi cand  libertatea asumata si succesul m-au facut interesant si atractiv, inclusiv pt ea, dupa ani buni in care se-ntreba ce naiba mai cauta ea langa plictisitoru’ asta de sot al ei (eu adica). Vedeam clar situatia, dar vedeam si dezinteresul ei pt orice abordare sau clarificare.

Insa, interesul pt dezbatere si comunicare i-a ajuns la cote imense, imediat ce rolurile s-au inversat.

In tot acest proces de transformare personala, cerut de acceptarea libertatii sotiei mele, am inteles ca relationarea in cuplu de pe pozitii de putere este inacceptabila, iar asta a presupus un lung proces in care am oferit cadrul ca si ea să-si recastige increderea in sine, de aceasta data pe baze corecte si sa renunte la incercarea de a-mi castiga bunavointa prin supunere.

Sigur ca, nefiind capabila sa vadă, la momentul acela, in ea astfel de aspiratii ca cele care mă ”activau” pe mine in relatia cu ea, nu putea crede cu adevarat in intentiile mele de a crea o relationare corecta si destula vreme cadea in manevre de victimizare, care presupuneau ca ea să-si reprime interese firesti pt alti tipi ca sa poata avea justificare pt victimizare.

In cele din urma a vazut ca prin obedienta nu poate castiga nimic in relatia cu mine, iar prin urmarirea atractiilor ei nu pierde nimic. Astfel, fiecare experienta ”extraconjugala” ne apropia mai mult si era o buna ocazie sa ne cunoastem mai bine.

Este evident pentru mine ca orice experienta autentica de cuplu, in care ambalarea emotionala specifica delirului indragostirii este exclusa de maturitatea constientei, … incarca pe cei implicati si contribuie la functionalitatea celorlalte relatii ale lor.

In ce ne priveste, acum stim amandoi ceea ce ne leaga, iar asta nu are legatura nici cu casatoria, nici cu celelalte relatii ale noastre. De fapt, de cele mai multe ori celelalte relatii ale noastre devin relatii comune foarte apropiate, iar cele care nu devin comune sunt extrem de cordiale.
In fapt, daca nu poti avea o relatie cordiala cu toti cei din viata mea, nu poti avea o relatie cu mine.

Automat, daca oferi ceva pretios cuiva din viata mea, ai recunostinta mea, chiar daca suntem incompatibili in aspecte care fac apropierea noastra dificila sau imposibila.

Casatoria reprezinta pt oricine DOAR obligatii intre parteneri si obligatii fata de societate, care asteapta sa te porti intr-un anume fel daca esti casatorit.

Nici una dintre aceste obligatii nu inseamna nimic pentru mine si ”sotia” mea. Mai mult avem o placere ”nevinovata” de a ne apropia, ea de alti tipi sau eu de tipe, cand suntem impreuna in public, spre consternarea celor care intamplator observa si inteleg ce se-ntampla.

Dincolo de orice insemnatate ati da castoriei … ceea ce intelege toata lumea ca presupune, … este o forma de nesimtire crasă fata de partener, daca alegi să te uiti cu sinceritate la motivatiile tale. Prin casătorie omenirea a legalizat dreptul de a constrânge sensibilitatea umana.

Casatoria, in afara libertatii complete, este o forma de agresiune asupra celor mai sensibile si esentiale structuri umane, care degradeaza fiinta noastra, la propriu vorbind.
Nimeni, niciodata, nu s-a casătorit ca să-si poata exprima si implini iubirea mai bine fata de partener.Scopul casatoriei a fost dintdeauna expresia interesului de a obtine control si putere asupra celuilalt.

UNDE ESTE POSESIVITATE, pt ca o tolerati,va ramane mai devreme sau mai tarziu doar o lupta nemiloasa, indiferent de copatibilitatile si sentimentele care le-ati incercat, cat inca nu va permiteati nesimtirea posesivitatii.