Credeti ca nu aveti un scop in viata?

Este foarte amuzant, cand privesti din exterior,
cum majoritatea  indivizilor ce-si pierd partenerul
constata ca nu au un scop in viata.

Ca, de fapt, nu au o viata.

Ma intreb (de dragul exprimarii)  cum,
doar cand ajungi in astfel de situatii,
constati ca nu ai o viata sau un scop.

Raspunsul este evident:

* cata vreme aveai un partener, scopul tau era sa-l inlănţui
sau sa-ti construiesti importanta (sa te validezi) pe seama abilitatii tale de a-l domina sau a-l avea.

Atentie, nici macar nu ai observat ca nu urmareai sa te simti bine cu partenerul tau,
cum de altfel, cea mai elementara ratiune ar trebui sa-ti spuna ca este esential.

Urmareai doar sa te simti bine prin aceea
ca esti important si valabil pt sexul opus.

Dar … oare chiar te-ai simtit bine?

Nu-i cazu sa-mi raspunzi.

Te mai intreb daca crezi ca o relatie poate avea vreun sens,
in afara momentelor placute IMPREUNA.

Nu-mi spune ca, …   cauti relatii cu sexul opus pt stres, plictiseala, reprosuri,
discutii morale, exersarea manipularii  si teoriile chibritului.

Iar daca nu asta cauti,
cum se face ca asta intalnesti cel mai des in relatia ta?

Le intalnesti pt ca sunt consecintele scopului tau nedeclarat de a folosi partenerul precum orice proprietate.

Daca nu poti oferi putina satisfactie,
bucurie sau placere, bunul simt ti-ar spune sa te cari si sa-ti f*ti doar viata ta.

Dar cum sa pierzi oportunitatea de a f*te viata cuiva,
facandu-l responsabil de nefericirea proprie?

Deci? …  Te mai miri ca ai ajuns in situatia de ati pierde partenerul? Nu prea cred.

Cand ma intreaba cineva ce sa faca in situatiile astea,
raspunsul meu este deja un cliseu:
” Intoarce-te la viata ta. Ai mai mult timp pentru tine, pentru prietenii tai si celelalte femei din viata ta.”

Iar aici este momentul in care, aproape invariabil, primesc raspunsul ca:

”Nu am o viata” sau ”Eu nu am inca  un scop in viata.”
Alti mai imi spun ca ” nu prea au prieteni , sau alti parteneri”
sau ca ”nu-i mai intereseaza decat partenerul pierdut”.
Nu vreau sa discut ce spune despre ei aceasta ultima afirmatie
pt ca as deturna acest articol catre ceva ce nu mi am propus sa discut aici.

Dar voi ramane la primul lor raspuns, acela ca le lipseste viata si scopul in viata.
Iar eu le voi spune ca se inseala.

Toti au o viata si un scop in viata.
Daca nu ar avea-o,  nu ar avea nici probleme si nici interesul sa le rezolve.

Si in baza acelui scop, ei ma abordeaza
si-mi pun intrebarile astea, atat de familiare.

Fara un scop nu ar intreba pe nimeni nimic.
Faptul ca intreaba inseamna că au deja unul.

Acela de a se simti bine (sau macar mai bine), acum.

Cum sa simti bucurie, satisfactie, implinire sau doar calm.
Este vorba de placere si confort INTERIOR.

Placerea de a fi in viata si confortul de a trai cu omul ce esti.
Iar starea ta neplacuta din acest moment te face sa intrebi, sa cauti.

Cei care se  simt bine, nu cauta vreun scop in viata.
Pentru ca il traiesc deja.

A ajunge aici  inseamna sa te transformi , fiind mai sincer si mai corect. ACUM.

Dar cel mai adesea oamenii cred ca se vor simti mai bine obtinand  ceva sau ajungand undeva.

Insa, ce nu vă face ACUM,  sa vă simtiti mai bine…
… nu vă va face vreodata.

Imediat ce ai facut din omul ce esti, unul cu care
îti face placere sa traiesti …  experimentezi simultan cu schimbarea ta o stare mai buna.

Nu dupa 10 minute sau juma’ de ora. Ci ACUM cand faci transformarea.

Asa ca, orice alegere care te transforma intr-un om mai sincer,
mai corect, va avea ca si consecinta o starea de ”mai bine”
chiar din secunda in care ai devenit alt om in esenta ta.

Ceea ce faci insa pentru a evita disconfortul adevarului interior
si a-ti proteja ipocriziile si fricile,  NU te face sa te simti mai bine.

Asa, doar protejezi o stare neplacuta, dar inca suportabila.

Crezi, in inconstienta ta, ca adevarul ce trebuie sa-l recunosti
ar aduce o stare  mai neplacuta, decat suferinta ignorarii lui.

Dar prin asta transmiti ca, in sine, adevarul nu este o valoare care sa merite vreun deranj,
intrucat crezi ca tu, cumva, o sa scapi sa te confrunti
cu consecintele manevrelor tale ipocrite.

Crezi ca viata este o masinarie cam tantalaie
si ca tu o sa o tragi cumva pe sfoara.

Sigur ca poti sa crezi orice, dar suferinta se va acutiza
pana la punctul in care, ceea ce parea suportabil, devine INSUPORTABIL.

Starea neplacuta este reflexia a unei raportari incorecte la viata,
si este destinata sa ne trimita catre constientizarea cauzelor si schimbarea abordarii ei (a vietii).

Iar in spatele tendintei noastre de a conserva starile neplacute,
doar pentru ca sunt suportabile, sta alegerea noastra
de a refuza sa ne  investigam cauzele care ne-au adus aici.

Iar aceste cauze sunt FARA EXCEPTIE atitudini incorecte.

Este vorba de perversitate in modul de raportare la viata din jur,
in toate formele ei de manifestare.

Si nu vorbim de o evaluare sau o judecata din exterior.
Nimeni nu stabileste pt tine ce este corect sau nu.

Dar trebuie sa tratezi viata si relatiile cu exact corectitudinea
care-ti  este accesibila intelegerii si nivelului tau.

In concluzie,
nu confundati suferinta suportabila cu starea de bine.

A nu cauta starea reala de bine, investigand cauzele suferintei
este conditia necesara si suficienta ca suferinta suportabila sa devina INSUPORTABILA.

Si ajunge astfel, pt ca doar la acest nivel,
somnul constientei nu mai este posibil si ipocrizia nu mai poate prolifera.

Suferinta si nefericirea sunt limitele stabilite de viata
pentru inconstienta si ipocrizie.

Dar nu este nevoie de aceste limite pentru a ne recupera constienta.
Este suficient sa cautam sa ne simtim bine in prezent.

Iar asta, cred ca v-am convins ca este imposibil,  fara a deveni oameni.

Dar lucrurile incep sa se schimbe in bine, exact in masura in care integrezi adevarul, sinceritatea si corectitudinea in comportamentul tau.
Si este evident cata valoare au pentru tine, cand se vede ce esti dispus sa pierzi pentru ele.

Posibil sa pierzi multe pe termen scurt, dar te asigur ca te vei simti foarte bine cu tine.
Te vei putea privi satisfacut in oglinda.
Dar cat timp credeti ca oamenii si succesul ii pot evita pe cei care se simt bine cu ei insisi?