Cine suntem si ce vrem
Suntem validati permanent de catre existenta prin imensa energie-iubire care alimenteaza fiinta noastra fara incetare.
Aceasta energie este coplesitoare si strabate toate structurile fiintei, fiind cea mai apropiata, palpabila, consistenta si inevitabila senzatie pe care o traim – senzatia vietii.
In pretentiile noastre naive confundam spiritualitatea cu trairile exotice, ignoram trairile imediate ale fiintei, banalizam sau evitam peisajul interior care este expresia cea mai concreta a manifestarii vietii.
Atitudinea asta ne impinge catre cautari spirituale pe directii false care deseori devin periculoase.
De fapt cautam spiritualitatea in spatiul gandurilor ideilor si a emotiilor exotice in loc sa incarcam cu importanta si sens fiecare eveniment interior sau situatie prin care trecem, fiind atenti pentru a receptiona mesajul vietii si a patrunde mai adanc in noi insine.
In fapt o mare parte dintre noi traversam o etapa in care folosim spiritualitatea pentru a ne ascunde ipocriziile, slabiciunile, complexele, nevoia de superioritate si validare etc.
Lipsa sentimentului de implinire, de fapt senzatia de irosire pe care o incercam, va confirma eroarea de atitudine si abordare a vietii in care ne aflam.
Nu vom gasi niciodata spiritualitate reala in spatiul mental emotional dar vom trai permanent senzatia ca suntem foarte aproape de a deslusi misterul sau de a gasi solutia geniala ce ne va scoate din nefericire si slabiciune.
Evident ca asta nu se va intampla, gasirea iminenta a unei solutii fiind doar o capcana destinata sa ne tina in priza, tensionati si implicit neatenti la ceea ce este esential.
Existenta opereaza simplu – la mintea cocosului, as zice – pentru ca limbajele ei sunt pentru oricine. Fiecare dintre noi a trait momente de gratie, cand fara vreo conjunctura speciala exterioara, am gustat o pace si o siguranta infinita. Sunt momente de care am mai vorbit, cand mintea pur si simplu se prabuseste in ea insasi, ramai expus constiintei si fortei ei simtind gratia de a fi: in fata unui peisaj, langa o femeie, momentele grele cand avem alaturi un prieten bun sau un bunic intelept …
In aceste momente, pe care din pacate le uitam repede sau le minimalizam importanta, noi descoperim puterea, iubirea si linistea unui camp vast protector care ne tine in viata si de a carui atribute ne bucuram profund.
Rolul nostru devine evident si este acela de a aduce in manifestare in lumea formei, exact acele atribute percepute in spatiul interior si care ne sunt esentiale, pentru ca forma sa fie patrunsa de constiinta. Si tocmai pentru ca intelegem imediat cat de importante sunt pentru fiecare din noi siguranta si iubirea, ar trebui sa vedem imediat cat de necesar este sa aducem aceste lucruri in experienta dintre noi.
Ce poate fi mai simplu si mai evident decat acest lucru?
Cand devenim constienti de aceasta forta puternica si evidenta care ne tine in viata si care in definitiv se exprima prin noi, egoul se dizolva instantaneu, ingrijorarile pentru eventuala noastra valoare sau utilitate devin amuzante si intelegem ca totul este un reconfortant si interesant joc al lui dumnezeu cu el isusi.
Mai intelegem ca forma este doar o masca asezata peste identitatea noastra divina. Corpul, gandurile, ideile si emotiile noastre sunt doar un accesoriu al fiintei noastre, precum un colier la gatul unei femecatoare femei.
Si exact cum un colier scoate in evidenta farmecul femeii, forma trebuie sa atraga atentia asupra constiintei care o sustine. In acelasi mod in care femeia isi schimba colierul in functie de evenimentul la care participa, constiinta din noi schimba formele in functie de situatia si contextul pe care am ales sa-l traim pentru a-l experimenta.
Spectaculos este ca la nivelul esentei fiecaruia dintre noi constatam ca aceasta esenta este una si aceiasi cu cea care animeaza tot ce exista, toate formele. Astfel, extinzand comparatia, putem afirma: ca forme suntem cu totii coliere la gatul aceleiasi constiinte. Pana nu reusim sa asimilam perspectiva asta … vom trai chinuiti de nefericirea comparatiilor dintre coliere, fara sa vedem ca cineva (Dumnezeu bineinteles sau NOI insine) si-a pus colierele la gat pentru ca sunt perfecte si necesare.
Tot jocul formei, presupus de evenimentele vietii noastre, este destinat revelarii constiintei din spatele lor, care uneste toate aceste forme intr-o sigura entitate in ciuda separarii ce pare evidenta cand privim lumea prin minte.
Mintea nu poate vedea liantul care face din existenta o singura fiinta intrucat liantul este un enorm camp de forta, inteligent si divin, nepalpabil pentru minte la fel cum culoarea este inaccesibila unui orb din nastere.
Regasirea “vederii” este procesul in care ne departam de identificarea cu mintea superficiala si ne descoperim (percepem) spatiul de constiinta din noi.
Pana nu reusim sa ne smulgem din identificarea cu continutul mental si sa observam fluxul de energie interioara si campurile sursa ale acestei energii, care intr-un mediu inconstient creaza continut mental emotional, ne va fi imposibil sa iesim de sub controlul mintilor noastre superficiale.
Conceptele de baza spirituale ca liber arbitru, responsabilitate, generozitate, dreptate versus nedreptate, etc. provoaca discutii interminabile din simplul motiv ca ne este greu sa imaginam un Dumnezeu prezent in tot ce exista care leaga totul intr-o singura identitate in care ne regasim fiecare.
Iluzia separarii creaza concepte fara fundament in realitate.
Imediat ce am transat iluzia separarii, poelmica dispare odata cu toate conceptele care au aparut din aceasta fragila iluzie.
Trebuie sa intelegem ca nu mai este nimeni altcineva care sa ne fi dat liber arbitru cand intelegem ca suntem una cu Dumnezeu.
Nu este nimeni care sa fie nedrept fata de noi cata vreme ne-am creat experientele respective si putem percepe sursa interioara a ceea ce experimentam in exterior.
Nu este nimic scapat de sub control, neimportant sau rau cata vreme Dumnezeu si deci NOI suntem creatori ai intregului proces.
Nu putem fi generosi pentru ca nu este nimeni altcineva inafara de noi in ceilalti.
Din acelasi motiv expresiile urmatoare sunt unul si acelasi lucru:
Dumnezeu ma iarta pe mine.
Eu ma iert pe mine insumi.
Eu il iert pe dumnezeu.
Eu cred ca suntem pusi in situatii care sa ne releve ca noi cream si dorim tot ce experimentam.
Si tot ce experimentam ne este indispensabil.
Daca va obisnuiti sa priviti astfel viata, desi mintea va fi intrigata la maximum si va urla in disperarea ca-si pierde autoritatea, totul in jur se va armoniza atat de dramatic incat veti fi coplesiti.
Si asta este doar inceputul.
Pentru ca din acest punct vedem ca timpul este doar un spatiu in care coexista toate variantele noastre posibile cu tot ce am ales deja.
Nu treceti usor peste afirmatia de mai sus si nu ramaneti doar la ideea cu care am convingerea ca multi sunteti familiari.
Aduceti in perceptie senzatia ca traiti intr-un spatiu de timp infinit dar static care strange in el tot trecutul si viitorul. Timpul nu curge … este adevaratul spatiu in care traim si in care ne putem misca.
Insistati sa percepeti ca acest timp nu curge – ca intreaga istorie trecuta si viitoare este un spatiu in care experimentam viata si din care nu am lipsit niciodata.
Repozitionarea constienta prin care ne scoatem constiinta din spatiul iluzoriu al formei in care domneste singuratatea si curgerea implacabila a timpului (admirabil exemplificata de expresia ‘’stau intre 4 pereti’’ pe care o folosesc multi dintre noi cand sunt apasati de plictiseala, cei 4 pereti fiind de fapt acest spatiu al formei) si il punem in spatiul eternului moment prezent, ne elibereaza de singurate, de frica si de sentimentul unei pierderi ireversibile care ne incarca de presiunea si graba de a face ceva in cautarea unei stari mai bune.
Astfel nu vom fugi de nici una din starile noastre pentru ca vom sti ca nu avem unde si mai ales de ce sa ne grabim. Suntem aici dintodeauna pentru ca ne-am dorit asta si ceva important pentru noi se afla aici.
Intelegand asta vom putea fi atenti … si un larg zambet … va dovedi ca incepem sa intelegem care-i treaba cu viata asta.
Rolul noastru este sa ne luam in primire fiinta interioara si sa alegem relaxati ce vrem sa fim din ceea ce a fost deja creat. Sa traim viata centrati in constiinta de unde viata se vede cum este ea: provocatoare, amuzanta, relaxanta si inteligenta.
Asa poti vedea ca viata lucreaza pentru tine. Viata se rezolva pe ea insasi in procesul vieti.
Totul este proiectat sa ti se puna la dispozitie.
Dumnezeu a zis asta: ‘’Dumnezeu nu-i cheama pe cei calificati (pregatiti) in spiritualitate … ci ii califica pe cei care vin catre El.’’
Gaseste ce iti reprezinta fiinta si vei manifesta fara efort ceea ce esti.
Nu ai nimic de invatat sau de stiut pentru ca odata ce ai decis ce esti, Dumnezeu incepe sa te pregateasca imediat ce te ai hotarat si lumea ta exterioara ia forma potrivita ca prelungire a fiintei tale.
Esti iubire si lumea din jur va deveni iubire.
A trai clipa inseamna a trai constient de faptul ca intreaga istorie trecuta si viitoare a universului coexista in momentul prezent. Este greu pentru ca nu ne este accesibil inca in aceste stari de constiinta acest trecut si viitor …. Dar acest trecut si viitor are o amprenta energetica in momentul prezent ce ne permite sa-l intuim.
Fara acest reper al spatiului timp static (aici este un pleonasm pentru cine intelege corect, deoarece a percepe timpul ca spatiu este tot una cu a vedea ca nimic nu curge ci doar noi nu putem vedea partea din el pe care o numim trecut sau viitor) … in care ne percepem viata ca un flux nesfarsit ce traverseaza mii de forme in acest etern prezent … frica este inevitabila.
Prezenta este starea in care intuiesti ca nu esti forma neajutorata sau izolata, permanent agresata de alte forme intr-o lume suspicioasa, ci esti constiinta atenta, vitala si inteligenta care da viata formelor si o modeleaza.
Esenta ta este liantul si protectia de care ai nevoie si care odata constientizata, sedeaza forma cu o liniste adanca, integrand-o intr-un corp mult mai vast al tuturor formelor pe care le-ai luat si pe care le vei lua de aici incolo.
Insistati sa aduceti perceptia ca sunteti forta ce a animat mii de forme in mii de vieti si ca toate aceste forme trecute si viitoare coexista in straturi profunde ale fiintei chiar in acest moment in ceea ce sunteti acum …
Astfel poti trai senzatia reconfortanta ca inclusiv forma ta fizica actuala este neperisabila cata vreme face parte dintr-un lant etern de corpuri care coexista, toate, in spatiul neclintit al timpului.
Este usor sa asimilati perspectiva de mai sus pentru ca este adevarul ce va fi validat de catre simturile interioare alungandu-va orice indoieli.
Interesul pentru viata – Atentia, face credinta inutila. Prin atentie la viata (din noi in primul rand si din tot restul in al doilea) aflam cine suntem. Cand aflam cine suntem .. iubirea este alternativa care ne ramane. Pentru ca aflam ca avem totul, generozitatea, compasiunea si grija apar ca o consecinta.
La fel cand iubirea este prezenta … atentia este inevitabila. Iubirea soarbe pentru placere detaliile prin care viata se manifesta si astfel devii atent din placere.
Constienta trece in iubire si iubirea in constienta. Sunt fete ale aceluiasi lucru.
Ca urmare, daca cititi “fii constient” dar intelegeti “fii iubire” … NU MA DERANJEAZA DELOC.
Oricum indemnul este gratuit pentru ca … noi nu avem de ales … suntem variante unice ale iubirii, oricat incercam sa evitam asta. Putem doar sa ignoram ce suntem sau sa presupunem ca suntem altceva. Dar nu pentru multa vreme … pentru ca dorul de noi insine ne va scoate din inertie. Odata declansat procesul trezirii de cativa, suntem condamnati sa ne trezim cu toti. Asta se intimpla acum. Orice incercare de a-l bloca nu face decat sa-l amplifice enorm.
Suntem condamnati la iubire, distractie si placere.
Eu unu’ nu ma plang.
CATEVA GANDURI DESPRE SPIRITUALITATE
Viata se manifesta prin ea insasi, iar dumnezeul – energie creatoare se afla oriunde, in orice moment, peste tot si in toate, fiindca tot ceea ce este – este dumnezeu si se manifest a pe diverse trepte vibrationale (in apa, in piatra, in praf, in noroi, in floare, in umbra, in animal, pasare, soare…, copil, femeie, barbat…).
Pentru ca frica ancestrala ne acopera inima si valul cade des pe ochi, nu putem vedea/ simti dumnezeirea si atunci luam calea spiritualitatii, cautam puncte de sprijin, dar apelam, in acest mod, inconstient, tot la exterior, la tehnici, invatatori, maestrii, guru. CE MARE CAPCANA! Si ce manifestare poate avea egoul in astfel de situatii!!!
Cautam repere, dar tot in exterior, ne indepartam de la esenta divina, sperand in puterea ce vine din alta parte sau la puterea grupului (este ca si cum, in loc sa mergi la un anume club, mergi la o anume scoala de spiritualitate – cata similaritate, daca vrei sa fii atent!!!!)
Sadhane, tehnici, practice, toate sunt capcane ale mintii , cand realizezi ca esti, se intampla deodata, este un flash, o scanteie. Mintea se agata de orice si trage egoul dupa ea. Cauta sa iti ocupe timpul. Si ramai cuprins in starea ca ti se va intampla ceva deosebit daca vei urma aceste tehnici sau indrumari de la tot felul de invatatori. Te lasi prins de tot felul de magi, netraindu-ti prezentul, agatandu-te de scopuri pe care mintea ti le stabileste pentru viitor.
Cand tu iti esti indeajuns, stii ca maestria este inscrisa in tine!
Asta-i punctul meu de simtire, dupa toate trairile minunate de fiecare zi.
Acum, pentru ca orice sfarsit este de fapt un inceput, draga Cris, sa fim condamnati?
Condamnarea o face tot mintea fata de o actiune trecuta si da o judecata de valoare egoul, pune o eticheta si te trimite in viitor, la o pedeapsa, de exemplu sau la o acuza permanta, uneori. Prezentul lipseste astfel din context.
Distractia si placerea pot face din fiecare, pe nesimtite, pe neatentie, un rob, te inrobesti pe veci. Te poate inrobi si o prajitura pe care vrei sa o mananci zilnic (in crezul tau ca iti oferi un dar, treci granita usor catre dependenta).
Iubirea este doar o stare continua de plenitudine.
Si te iubesc, pentru ca ma iubesc! Suntem oglinzi si oglinditi. Iubesti cand esti, fara pedepse, condamnari, placeri.
cu drag, Camelia
uneori cand parea ca un om se impiedica,m-am uitat mai cu atentie si am vazut ca el de fapt se ridica.puteam gandii ca eu m-am impiedicat,si asa am putut sa il vad pe el ridicandu-se…suntem asi ai echilibrului si armonizarii elementelor care pun viata pe picioare.
De multa vreme gandeam ca orice rau este spre bine si astfel puteam trece usor peste esecuri…dar constatam de fiecare data ca de fapt a fost bine asa cum s-a intamplat, mult mai bine decat daca reuseam asa cum as fi vrut.
De curand acest motto al meu s-a transformat in “nimic nu este intamplator” sau mai bine zis, nimic nu ni se intampla din “intamplare”. Dumnezeu ne scoate in cale oamenii de care avem nevoie si ne aduce pe caile pe care crede EL ca sunt cele mai bune pentru noi. Asta nu inseamna ca stau cu bratele incrucisate si astept sa se intample, dar ma straduiesc ca prin rugaciune si meditatie sa gasesc metoda cea mai buna de a reusi in ceea ce mi-am propus. Vad in mine acea mica farama de divin care lumineaza din ce in ce mai puternic in suflet si face ca inima sa bata cu putere alaturi de alte milioane de suflete ratacite care-si cauta drumul spre inaltul cerurilor. Ratiunea nu are ce cauta aici, simtirea este cea care ne conduce si numai asa se poate creea din perspectiva infinitului.
Cand vreau sa fac ceva mai deosebit, ma opresc si incerc sa simt ce-mi spune inima: daca simt bucurie, atunci stiu ca acela este drumul pe care trebuie sa-l urmez, aceea este calea pe care Domnul ma indruma sa merg.
Sa aveti cu totii drum luminos si cale deschisa spre implinire si multumire!
@ Toteu. Exceptional!!!!
Suntem asi ai echilibrului si armonizarii elementelor care pun viata pe picioare.
@ Victoria!!!! ma bucur pt tine.