Treptele Trezirii Spirituale

In viata interioara, spirituala nu exista stagnare.

Exista conectare, crestere si sens (bucuria de a  trai) sau izolare, involutie si suferinta. Miscarea noastra pe aceste directii poate fi urmarita functie de cateva repere care voi incerca sa le surprind, impartind o in 7 trepte (etape) cu fenomenele specifice fiecareia.

Dincolo de fluctuatiile absolut firesti in parcurgerea acestor trepte, important este trendul pe termen mediu, nu fluctuatiile pe termen scurt. In sensul in care,   putem reveni pe o treapta inferioara pentru a patrunde mai bine aspecte care acum sunt mai accesibile  decat cand am depasit pentru prima data o treapta.

Spre exemplu: chiar daca am asimilat si consolidat strari de prezenta … pot traversa situati in care nu pot iesi dintr-o neliniste … pentru ca trebuie sa inteleg ceva important despre mine care a ramas nerezolvat. Nelinistea este indicatorul unui mecanism inconstient care te distruge si prin care ti se solicita imlicarea si atentia. Dar cu noile resurse de care dispun, acumulate  pe treptele superioare, pot intra mai profound in fenomenele fiintei pentru a gasi cauza. Iar cauzele, veti descoperi ca sunt de cele mai multe ori, ganduri, convingerii … care sponsorizeaza (gandurile dinaintea primului gand) atat de adanc patrunse in interior incat nu mai sunt vizibile decat cand am acumulat o semnificativa  putere interioara.

Treptele Trezirii:
1 . Intuitia ca tot peisajul interior al fiintei (SME) este consecinta unei abordari gresite a vietii.
Adica toate gandurile de care ne este rusine ,
conflictele interioare interminabile,
indoielile generalizate ,
lipsa de incredere in sine ,
emotiile distructive sau exagerate,
starea de neliniste sau panica,
sunt simptome ale bolii .. NU sunt boala insasi.
Aici constatam ca tot efortul de a elimina fenomenele de mai sus nu au facut decat sa le amplifice pina la cote insuportabile.   Astfel ajungi sa stii ca este inutil sa te concentrezi pe simptome si ca trebuie gasita cauza  care le produce.
Aceasta constientizare duce automat la o detasare rationala fata de SME.
Intelegem rational ca solutia nu este in mental si chiar daca nu putem controla inca nimic in acest spatiu, facem un pas salvator prin aceea ca  nu  mai alimentam traficul mental cautind adevarul , solutia in speculatii geniale . Suferinta nu scade dar este foarte importanta intelegerea ca am fost pe o pista gresita. Ori asta inseamana foarte mult. In mod evident … motorul SME este inca functional,    fiind bine alimentat in anii de inconstienta. Dar deja consuma din rezerve.
2. Intelegem  clar ca dramatismul interior, traficul neintrerupt de ganduri ne epuizeaza facand improbabila gasirea  solutiei. Ca urmareal doilea pas important este intelegerea ca trebuie redusa tensiunea interioara cu orice pret.
Detasarea rationala permite observarea gandurilor si emotiilor care populeaza SME..
Mergand pe fir descoperi
presiuni enorme create de vinovatii,
ca esti neindurator cu tine si cu ceilalti judecindu-i pe toti pentru nefericirea ta sau numai pentru senzatia superioritatii,
ca-ti reprimi impulsuri sexuale sau de impulsuri exprimare firesti, sub justificarea unor valori morale create de niste frustrati nefericiti,
ca iti ascunzi slabiciunile in spatele moralitatii…
ca te temi de viitor si de oameni, de cele mai multe ori nejustificat,
ca te compari permanent cu ceilalti,
ca te consideri nedemn, pacatos, urmare a gandurilor de care iti este rusine…
ca te desconsideri sau esti nemultumit de tot ce faci pentru ca te raportezi la o perfectiune absurda
ca nu-ti urmezi convingeriele si abandonezi toate implulsurile sinelui tau sub pretextul inutilitatii lor.
Ori toate acestea iti reflecta atitudinea fata de propria fiinta.
Miza obtinerii linistii interioare  este enorma .. deoarece … tensiunile prelungite duc la modificari fiziologice .. care odata instalate lasa fiinta intr-un chin insuportabil … care degenereaza in cele din urma in gesturi extreme de o rautate criminala. Astfel platim cu totii dezinteresul nostru fata de tot ce ne inconjoara.
3. Atentia iti descopera atitudinea fata de propria fiinta, iar solutiile sunt evidente.
Intelegi ca viata trebuie pretuita si protejata pentru a putea obtine pacea care o cauti.
Si astfel incetezi sa-ti mai  vezi fiinta ca “ceva”  imperfect si jalnic de care esti permanent nemultumit si incepi sa o tratezi in consecinta.
Astfel iei presiunea de pe tine…
Iertandu-te pentru limitele tale, greselile si nestiinta ta ,
iti tratezi interiorul cu ingaduinta,
nu mai lupti impotriva gandurilor intunecate livrate automat de SME
Iti urmaresti fiinta si o lasi sa si exprime nemultumirile, interesele, convingerile intr-un mod firesc sanatos.
Te deschizi catre oameni si viata.
Practic inveti astfel sa respecti existenta incepind cu propria fiinta pe care ai abuzat-o  in inconstienta in care ai trait.  Foarte important de inteles este ca aceasta mutilare,  este specialitatea SME care segmenteaza permanent universul interior pt a crea confuzie si conflicte generalizate.
4. Imediat ce ai adus in peisajul interior acceptarea, iertarea, ingaduinta, deschiderea ,   mediul interior se schimba dramatic fiind populat de tot mai multe momente de liniste, pace, incredere, bucurie. Ori acest peisaj aduce destul de repede recunostinta si increderea in Existenta , Viata , Dumnezeu, Dragoste.
5. Recunostinta si increderea dobindita … aduc vitalitate si claritate interioara care inevitabil produc primele revelatii ale unei noi dimensiuni a fiintei, cea a sinelui cu campul de viata .
De asemenea apar primele perceptii ale unei prezente coplesitoare care te invaluie cu o pace si iubire infinita. Din acest punct in care am devenit constienti de esenta vie a naturii noastre si a universului in care traim  .. intuim si incepem sa intelegem cine suntem …si putem percepe  toate emotiile si gandurile negative sau nu,   …  ca exact ceea ce sunt, adica numai niste fenomene exterioare automate. De aici, nevalidarea emotionala a gandurilor devine tot mai accesibila. Si fiecare nevalidare inseamana resurse neirosite. Cand poti privi complet detasat gandurile si emotiile fara sa le validezi una prin cealalta inseamna ca deja vezi caracterul lor periferic si exterior sinelui.
Toate gandurile noastre sunt atrase din exteriorul nostru functie de starea SME.
6. Pe masura ce ni se dezvaluie tot mai profund dimensiunea sineluiajungem in cele din urma sa raminem centrati in aceasta dimensiune perioade lungi.
Iar ceea ce intrerupe aceste stari , sunt momente deosebit de importante,   pentru ca ascund in spate conditionari si mecanisme perfide cu cauze adanc ascunse in straturile putin accesibile ale fiintei.
7. Aceasta centrare … permite observarea unor mecanisme extrem de subtile specifice SME … care odata observate devin inoperante. Iar pe masura ce blochezi aceste mecanisme … Dumnezeu se dezvaluie in intreaga lui frumusete si caldura  si-ti releva fiinta de lumina care esti. Practic cand tragi perdeaua SME de pe ochi descoperi divinul din intreaga existenta.  Devine evidenta perfectiunea existentei , prezenta generalizata a lui Dumnezeu in tot ce exista ,dragostea lui pentru noi, caracterul etern al al sinelui nostru, si legatura indestructibila intre tot ce exista.
Evolutia presupune cresteri si reveniri successive pana constientizam toate aspectele legate de fiecare etapa. Evolutia este o poveste despre curaj, speranta, atentie, recunostinta si incredere.
Aceste trepte ale constientei contin in sine aspecte practice deosebit de importante
1 detasarea rationala de SME, acceptarea suferintei si a limitarilor si automat nealimentarea tensiunilor interioare prin alte cautari.
2 acceptarea faptului ca nu poti evita suferinta peste noapte mai ales daca ai trait timp indelungat in stari interioare conflictuale
3 detasarea de entuziasm si dezamagiri (transcederea polaritatilor) ca urmare a intelegerii ca fericirea este natura esentei fiintei nu consecinta vreunui complex favorabil exterior.
3 observarea cauzalitatii interioare … atitudine – raspuns mental emotional – confort sau inconfort
4 practica acceptarii si iertarii urmare a compasiunii si iubirii pt propria fiinta si pentru cei din jur
5 cultivarea recunostientei pentru lucrurile importante din viata noastra, pentru inceput , si pentru tot ce ti se intimpla si traiesti in cele din urma
6 cultivarea exprimarii congruente cu cele mai intime dorinte sau interese dar degrevate de presiunea oricaror asteptari.
7 Observarea detasata a SME nevalidand emotional gandurile sau invalidand emotiile prin lipsa de reactie a gandurilor.
Toate aceste atidudini ne scot incet si sigur din sclavia  SME si ne releva spatiul existential SE al vietii in care suntem aici si acum cu totii una .
Dincolo de acestea avem la indemina un instrument incredibil de eficient si accesibil in cautarea noastra   care ne armonizeaza instantaneu cu esenta existentei indiferent de stadiul in care ne aflam. Este vorba de IMAGINATIE.
Cand ne imaginam adevarul  sau situatii in care identificarea cu SME nu poate exista …  ne conectam la existenta constient … iar acest lucru face posibil de identificat spatiul existential cu sinele si energia vietii.
Pentru a intelege cum functioneaza imaginatia in spiritualitate ….. IMAGINATI-VA …. Ca sunteti orbi intr-o camera in care trebuie sa traiti. In  momentul in care un om care vede, a fost in camera si va spune unde este mobilierul amplasat … daca va imaginati acea amplasare veti putea locui in ea confortabil pentru ca veti evita ciocnirile dureroase cu toate obiectele din camera. Nefiind intr-un stress permanent locuind in camera, in timp descoperiti cum sa va recapatati vederea.
In acelas fel cand ne imaginam realitatea (accesibila cu adevarat numai incepind cu treapta 5)… ne armonizam cu existenta imediat si pe cale de consecinta nu ne mai lovim. Astfel putem sa ne imaginam ca Dumnezeu este in tot ce este,  ca suntem eterni, ca suntem fiinte de lumina si vom vedea cum totul se armonizeaza in noi si in relatiile noastre. Speculantii blocati in SME vor gasi o gramada de explicatii penibile pentru acest fapt. Dar ceea ce le face irelevante  este ca … imaginindu-ti adevarul te conectezi si te alimentezi de la existenta … ori asta inseamna putere, stabilitate care aduce confort … si in cele din urma  recapatarea vederii . Si astfel ajungi sa-l vezi pe Dumnezeu, iubirea lui, lumina fiintelor, eternitatea si infinitul. Eu L-am vazut si sunt pe cale s-o fac din nou . Si va pot spune ca oricat de avizat ai fi … Dumnezeu te va coplesi. Si-ti va fi clar ca nimic … dar absolut nimic nu poate exista in afara Lui.
Si inchei cu cateva chei de acces in Spatiul Existential  care mi au fost de mare folos si in cele mai dificile momente. Daca nu faceti greseala sa le subestimati din cauza simplitatii lor va garantez perceptii revelatoare si racoritoare.  Nu functioneaza intoadeauna pe treptele 1 si 2 … . Dar pentru orice moment una merge mai bine decat alta.
Aceste chei ( ancore ale realitatii ) pot fi incadrate in 4 mari categorii.
–  cele care te scot din identificarea cu forma (materie, ego, SME)
–  cele care te scot dintr un cerc vicios mental si te racordeaza la realitatea imediata
–  cele care te identifica cu sinele prin asumarea senzatiilor care le incearca
Iata despre ce este vorba:
1. Imagimeaza-ti ca esti singur pe intreaga planeta si va disparea ocazia ca egoul sa se raporteze la ceva. Va sucomba instantaneu lasind fiinta libera.
2. Priveste viata prin ochii unui caine sau rinocer aflat intr -o stare de liniste. Vei simti imediat ca nu este nevoie de cunoastere , abilitati spirituale pentru a obtine liniatea. Este accesibila oricand aici si acum.
3. Renunta la alerta catre viitorul imediat. Pastreaza in minte ca traiesti ultima secunda si asta va pulveriza iluzia timpului schimbind total perceptia
4. Imagineaza-ti ca nu ai existat niciodata, ca nu te cunoaste si ca nu te-a cunoscut absolut nimeni.
5. Vizualizeaza faptul ca gandurile sunt un camp exterior tie, ca ele exista intr-o baza de date imensa departe de fiinta ta. Asa si este. Conflictele interioare SME sunt antena pentru ganduri. Constientizarea caracterului lor exterior fiintel ajuta enorm la ruperea identificarii cu ele.
6. Vizualizeaza-ti sinele continind corpul fizic. Sinele tau imbraca si tine corpul fizic in viata. Sinele este viata corpului tau, respiratia lui.
7. Constientizeaza ca Nimic din exterior nu te poate face fericit la nivel profund , fericirea ii consecinta conectarii la energia vieti. Lucrurile exterioare nu te vor conecta.
8. Vizualizeaza faptul ca anumite locuri vor exista mult dincolo de existenta ta fizica.
9. Nu lasa nici urma de negativitate sa-ti atinga fiinta de lumina oricat de justificat ti s-ar parea. Renunta la orice speculatie orice analiza orice gand care are si cea mai mica nuanta negativa indiferent de cat de util sau justificat var parea demersul.Urmariti impactul energetic in fiinta voastra iar daca pacea nu este raspunsul in voi abandonati fara ezitare.
10. Nu fugi de tristetea nefericirii tale. Traieste o cu pace si acceptare. Tristetea este senzatia cea mai puternica a sinelui in starile de inconstienta.
11. Priveste-l pe Dumnezeu in TOT ce vezi si trateaza totul ca atare. Mai ales acolo unde crezi ca-i imposibil sa fie.
12. Bucura-te de neliniste si frica pentru ca din ele va aparea pacea si iubirea.
Raul este consecinta conflictului cu propria fiinta care se revarsa in exterior.
Si dispare cand traiesti in armonie cu ea.

Daca ti-a placut articolul vino pe Forumul FiiConstient.rode dezvoltare spirituala pentru a dezbate mai multe teme care au la baza spiritualitatea.

CRISTI

31 replies
  1. ana
    ana says:

    Cristi, sfaturile tale sunt minunate, extraordinare, perfect puncati pasii.
    Ceea ce insa nimeni nu spune, nimeni nu o aminteste nici macar in treacat, este ce se intampla in momentele in care te deconectezi de la starile de prezenta.
    Exista materiale care sa descrie si aceste momente?
    Reconectarea la realitatea cotidiana vine ca un soc. Sperie, Chiar ingrozeste. Atrage dupa sine o teama, chiar un refuz de a te mai dori starile de prezenta.
    Se poate instala chiar si o mica tare depresiva dupa iesirea din aceasta stare. Nu te invata nimeni cum sa-ti gestionezi aceste stari. De ce?
    Daca nu esti destul de puternic ca om risti risti sa o iei razna.
    Am inca intrebari la care nu am gasit raspunsuri satisfacatoare.
    Ti-am povestit ultima traiere a prezentei avuta
    Dupa ce am iesit din ea a fost groaznic. Traumatizant.

    Starea in sine e minunata. Cati insa ajung s-o traiasca efectiv, sa intre si sa iasa din ea constient si mai ales sa se reechilibreze frumos dupa?

    sunt multe alte intrebari pe care mi le pun. ajung chiar sa pun la indoiala chiar si unele din vorbele spuse de voi pe aici, necesitatea altora. am senzatia ca ceea ce se vorbeste si se prezinta pe aici este doar una din fatete.

  2. Cristi
    Cristi says:

    Ana f buna pozitia ta. Si profit de ocazie … sa va rog pe toti care simtiti aspecte colaterale , de acest gen sa va exprimati cat puteti de clar neclaritatile. Pt ca putem evita usor derapaje periculoase cu o simpla exprimare a ceeace simti.

    Si acum. Draga mea Ana
    Ce traiesti este reflexia a 3 atutudini gresite , care trebuie constientizate ,
    care toate trei sunt atinse in postarile mele.

    Oricine traieste aceias drama a reintoarceri in moartea SME dar atitudinea noastra fata de acest lucru .. ne apropie sau ne departeaza de o experienta similara mai stabila.

    care sunt greseliel tale
    1 Experienta care o ai o tratezi ca ceva tehnic … in loc sa vezi in ea exact ce ii … o mostra de iubire si pace absoluta … care ar trebui sa ti consolideze incredrea in existenta.
    2 Increderea in existenta si palparea Spatiului Existential ar trebui sa ti consolideze
    ”acceptarea suferintei si a limitarilor tale si automat nealimentarea tensiunilor interioare prin alte cautari” si recunostinta.
    3 Nu cauti sa ti observi panica spaima conectarii la cotidian sa vezi ce are sa ti spuna despre tine.

    Ajungi astfel sa te atasezi de experienta ta .. si in loc sa fi recunoscatoare pt acest dar .. . te concentrezi pe faptul ca ai pierdut o. Asta inseamna atasament si-i forma in care ne batem joc de viata. Accentu nu mai cade pe ce primim .. ci pe faptul ca nu primim totul usor.
    Practic tu renunti la acceptare, recunostinta si incredere in existenta imediat ce aceastea sunt f necesare. Ori tu spui ca nu te invata nimeni. Dar oricat te ar invata cineva daca nu aduci recunostinta in tine daca nu inveti sa ti accepti limitele si sa ai incredere … risti exact ce risti si fara experientele astea . Pierderea sensului.

    In plus iti scapa ca … caderea care te traumatizeaza nu este o defectiune, este .. ceva ce ti se intimpla pt ca sa ti releve un aspect important a inconstientei tale care mai devreme sau mai tarziu te va chinui daca il lasi sa se afunde in inconstienta (subconstiet).
    Caderea este in interesul tau.
    Cata vreme refuzi sa vezi asta … totul va fi si mai chinuitor.

    Iar daca esti multumita de viata ta … continua cu modul tau de viata care ti asigura confortul care ti l doresti. Nu trebuie sa cauti soluti experiente .. etc.

    Totusi sa simti alt mod de a trai incarcat de sens pace si bucurie … si asta sa nu ti alimenteze aspiratia mi se pare incredibil. Pt mine a contat tot timpul ca este posibil … ca pot avea incredere … ca asa cum am fost ajutat sa am o experienta asa va veni si urmatoarea . Si cu fiecare experienta, ma voi apropia de o viata adevarata.
    Dar asta sunt eu … si nu are nici o relevanta pt tine.

    Experientele tale sunt in mare masura rezultaturilor posturilor care le tii bine … dar nu uita ca pentru a le merita trebuie si implicarea ta interioara prin acceptare incredere recunostinta.

  3. ana
    ana says:

    Cristi, punctual doi, atasamentul … nu exista. Eu nu caut starile de prezenta. Nu le cer, nici macar nu mi-e clar daca le vreau. Recunosc, imi plac. Starea de fericire totala, de iubire, linistea, pacea , increderea si siguranta ce-o resimt atunci n-au comparatie. Nici macar nu stiu de ce se intampla. De ce mie?
    Nu percep ca o pierdere iesirea din aceste stari. Nu tanjesc dupa ele. Ma supara insa destul de tare ce resimt imediat, starea de debusoalare, pierederea notiunii de timp, si starile ce le am cateva zile la rand dupa: nervozitate, iritare, irascibilitate, etc. Astea nu apar pt ca regret iesirea din prezenta. Motivul este altul, doar ca-mi scapa.

    Nu stiu nici postul cata influenta are. De 3 saptamani am renuntat la post. De fapt am renuntat dupa ultima iesire din stare de prezenta traita, cea care m-a speriat cel mai tare.
    O alta chestie ce-o remarc, starile astea nu semana intre ele. Nu-s identice. Fiecare intr-un fel sau altul au fost diferite.
    Sunt multe alte chestii ce le simt legat de aceste experiente, chestii pe care vad ca nu le spune nimeni. Asta ma face sa fiu o idee reticenta fata de ceea ce vorbesc altii pe aici. Am indoieli.

  4. CristiP
    CristiP says:

    Spune despre ce chesti vorbesti legate de aceste experiente …. si poate pot fi util eu sau prietenii de pe forum. Oricum cata vreme nu discutam despre asta nu putem beneficia de competentele noastre comune. Spune -ne de indoielile tale.

    Iar cand vezi ca ceva nu te ajuta … nu mai insista pe directia respectiva.

  5. anne
    anne says:

    Buna seara,

    Imi cer scuze, sunt novice, sau poate nu am citi cu atentie. As dori sa inteleg ce reprezinta: SME

    Multumesc

  6. Arco Iris
    Arco Iris says:

    Exceptionale articole Cristi, asta si precedentul. Felicitari din toata inima. “Cheile” prezentate la sfarsit, doar citindu-le si te calmeaza, te centreaza in fiinta care esti. Multumesc.

  7. Angel
    Angel says:

    Suntem prinsi in capcana timpului, declarandu-ne victime ale trecutului, conturat de iluzia absentei potentialelor de experimentare, ceea ce ne duce in incertitudinea, ca totul e doar un carusel al dorintelor, create de jocul extenuant al concurentei umane…Lipsa – motiveaza incapacitatea hranita de ego, sa isi antreneze cenzura proprie, in a-si construi legendara victimizare pe golul divizarii, accentuand astfel ideea de insuficienta, de vid …unde perspectiva libertatii si abundentei sa nu doreasca a-si exprima propriul adevar…Atasamentele trecutului genereaza blocaje invizibile in zona destinata creativitatii si expansiunii, ocupand astfel spatiul cu iluzii prafuite de timp, care se hranesc din uitarea a Cine Suntem..RESPIRATIA expansiunii, recunoscuta de linistea prezentului, reuneste spatiile separate de timp ale lui EU SUNT, creeand un ritm autentic de clar, in viziunea noua a Celui ce Suntem…A fi – nu este doar un concept, alcatuit din expresiile ocazionale ale realitatii verbale, ci ne reprezinta pe noi cei dintotdeuna, pe EU SUNT…

  8. val
    val says:

    ………….felicitari, e un articol excelent.
    Traiesc aceste stari cu mare bucurie si aproape continuu.Ma regasesc in tot ce ai scris.Am ajuns dupa ani multi, la aceasta stare de echilibru interior si impacare.Trairea in *prezent* ma ajuta foarte mult.

  9. val
    val says:

    Daca constientizam , citez *prezenta generalizata a lui Dumnezeu in tot ce exista ,dragostea lui pentru noi, caracterul etern al al sinelui nostru, si legatura indestructibila intre tot ce exista*, in evolutia noastra care presupune , citez *cresteri si reveniri successive pana constientizam toate aspectele legate de fiecare etapa. Evolutia este o poveste despre curaj, speranta, atentie, recunostinta si incredere* dobandim acea stare de liniste si echilibru, de pace si bucurie spre care tindem cu totii.
    Felicitari din nou, foarte frumos definit.

  10. val
    val says:

    ………..si cel mai minunat este ca avem cu totii aceleasi posibilitati de a atinge astfel de stari.
    Citez*
    Priveste-l pe Dumnezeu in TOT ce vezi si trateaza totul ca atare*-este una din *cheile* , pe care ni le-ai indicat si care la mine functioneaza excelent.*

  11. CristiP
    CristiP says:

    Multumesc Val pt aprecierea si comentariile tale.

    Consider foarte important ca cei care aplica practica spirituala sa vina cu propria lor experienta sa confirme sau sa infirme utilitatea practicilor. Pt ca in tonul si cuvintele celor care practica, transpira starea interioara care ar putea incuraja sau da speranta celor care isi cauta puterea sa faca fatza primilor pasi catre linistea si puterea specifica regasirii identitatii divine.

    Cum pt o mare parte dintre noi, primi pasi sunt dificili si chinuitori … este posibil ca incurajarile si speranta celor care ai depasit chinul sa ofere motivatia si increderea de a ramine atenti si focusati pe ceeace conteaza . Adica pe tot ce inseamna viata.

  12. Arco Iris
    Arco Iris says:

    Intr-adevar este important sa comunicam experientele noastre. Poate unii vor rezona cu ele si o sa-i incurajeze sa continue sau sa schimbe ceva.
    Revenind la cheile tale Cristi, pana acum intuitia si cartile citite m-au facut sa incerc des cateva din ele, care la mine au functionat. De fapt sunt echivalentul celor prezentate de tine la numerele 7, 8, 10 si 12. Sentimentul pe care-l incerc atunci cand le aplic e de imensa usurare.
    Mai e un lucru pe care l-am mai incercat: cand ma uit la cei din jurul meu parca ma vad pe mine in interiorul lor, indiferent la cine ma uit, si am un sentiment de intelegere profunda, greu de explicat. Este inutil sa mai spun ca nu mai exista pic de negativism in mine in acele momente si orice imi aduce atunci situatia de viata este grozav sau calm sau linistitor sau cu umor in cel mai rau caz.

  13. CristiP
    CristiP says:

    Arco … asta fac si eu tot mai des si imi este f usor … in timp ce fac sex spre exemplu … . Perceptia asta aduce un sentiment de armonie coplesitor … si intreaga realitate se schimba.

    Azi … in timp ce veneam de la meci aveam in fata … la inaltime fiind pe un varf de deal, un cartier din cluj iluminat … si am avut sentimentul clar ca sunt in toti oamenii de acolo. Realitatea aceasta este atat de evidenta si palpabila de la un moment dat … incat iti este greu sa intelegi cum ai putut sa nu simti asta vreodata. Arco esti aprope … si ti multumesc ca esti cu noi. FFFFF utila interventia ta.

  14. val
    val says:

    .multumesc pentru mesaj Cris.Ma bucura enorm existenta acestui blog, acest *dar din dar* care face *Raiu-l* dn sufletele noastre palpabil.a bcut sa descopar ca tot mai multe suflete se regasesc in acest *zbor*, inca de pe acum.Succes in continuare si inspiratie!

  15. Victoria
    Victoria says:

    Sunt doua feluri de a-ti trai viata – de a crede ca nu exista miracole si de a crede ca totul este un miracol. Albert Eistein

    Nu va indoiti niciodata de voi, ca va indoiti de insusi Dumnezeu. Prezenta divinitatii din inima neutralizeaza ego-ul care zace in noi. Ego-ul nu poate da iubire, lasa-l sa moara pentru a renaste in iubire.Fiecare dintre noi poate fi stapanul propriului univers conectat la iubirea neconditionata a minunatei noastre planete. Aici, acum, este o viata ce merita traita din toata inima pe aceasta planeta a bucuriei si a luminii.
    Noi vedem ceea ce alegem sa vedem, si cand vom inceta sa ne punem amprenta asupra celor ce vedem vom vedea o lume libera de judecata, de inhibitii care va straluci in frumusetea ei infinita. Oamenii se identifica cu gandurile lor, respecta diferentele dintre semenii tai, numai asa vei capata respect si incredere. Da-la celorlalti posibilitatea de a fi diferiti. Ideile iti afecteaza viata si vei suferi consecintele mai devreme sau mai tarziu.
    Copacul se cunoaste dupa roade. Un copac bun va da roade bune. Spiritul sfant este in noi din ziua botezului, fiecare rugaciune da viata spiritului, da claritate si viata impacata. Rugaciunea este ridicarea mintii si a inimii la Dumnezeu. Pe Dumnezeu il gasim innauntru nostru, ca un jaratec care mocneste, trebuie doar sa avem grija sa nu-l acoperim cu cenusa.
    Inima este ca o lumanare plina de dorinta de a arde, iar iubirea este aripa pe care Dumnezeu ne-o intinde ca sa ajungem la El. Lumina vine de la El, iubirea vine de la El, le da neconditionat tuturor celor care vor sa o primeasca. Fara iubirea lui Dumnezeu nu exista trezire spirituala, pentru El suntem copii care exploreaza lumea si care invata din propriile greseli.
    Sa lasam iubirea sa ne invaluie, sa inlocuiasca resentimentele si nemultumirile. Poti sa daruiesti numai ceea ce ai, suntem creati unul pentru celalalt, pentru a ne vindeca reciproc ranile sufletului. Nu umpleti inima cu gunoaie, maine vor mirosi: depresie, anxietate, regrete…trebuie sa ne umplem inima cu lumina pentru ca viata sa fie liniste si pace.
    Un spirit drept da o inima curata.
    Ma bucur de fiecare zi, de fiecare dimineata cand deschid ochii si vad lumina zorilor, de fiecare floare, de fiecare zambet, de fiecare strop de ploaie si de fiecare adiere de vant. Toate formeaza viata, viata frumoasa pe care o am de trait cu bune si cu rele, dar si relele sunt bune ca ma invata sa pretuiesc pe cele bune. Sunt o poteca pe care paseste Dumnezeu si imi lumineaza calea. Merg pe ea cu incredere , Sinele meu imi dirijeaza trupul, chiar daca acesta se mai pierde prin meandrele timpului.
    Cuvantul lui Dumnezeu nu ne dezamageste nicodata.

  16. Sunt emotie
    Sunt emotie says:

    Uau..chiar este o revelatie pt mine ce am citit aici! pt ca sunt innecat in neputinta, ganduri negative si dorinta arzatoare sa ies din nebuloasa asta in care ma invart. Merci Cristi!

  17. CristiP
    CristiP says:

    @Sunt emotie. … Daca ai ajuns aici … nu mai ai scapare. Vei iesi din nefericire si neputinta.
    Este numai o chestiune de timp si aspiratie.

    Bafta si multumesc si eu pt coment.
    Pica bine sa stiu ca sunt citit si util.

  18. carmenlupascu
    carmenlupascu says:

    E minunat ca existati…O parte din tot ce scrieti aici le-am trait si eu..Nimic nu e mai minunat sa te lasi in grija lui Dumnezeu si sa privesti totul din jurul tau cu recunostinta,iubire si fascinatie…la marea creatie…pana si un caine sau o ganganie au atata inteligenta si sfintenie pentru ca Dumnezeu s-a intrupat in ele…toate creaturile sunt materializarea dragostei Celui Prea Inalt….N-am crezut ca atatia oameni simt si vad ce eu am descoperit…Dumnezeu are chip de copil: inocenta, dragoste, lumina sfanta , adevarul absolut…Va multumesc ca existati…
    Eu incerc de mult sa nu mai judec pe nimeni…sunt trista doar ca nu pot sa le deschid ochii sa vada ceeace eu vad…E atat de frumos si de minunat totul…Dumnezeu experimenteaza prin noi, prin intreaga sa creatie…Ma rog Lui sa ma invaluiasca cu lumina Sa pura,Divina…Ma rog lui Isus care cu dragoste infinita a venit pe Pamant sa ne arate Calea sa ma primeasca si pe mine in Imparatia Sa si din Cer si de pe Pamant…Sper ca intr-o buna zi toti oamenii sa fim UNUL uniti de dragostea si intelepciunea Celui De Sus!

  19. CristiP
    CristiP says:

    Doamna Carmen.

    Sunt multi care simt ca si noi … si, si mai multi care asteapta doar un semn de incredere pt a-si descoperii potentialul si bunatatea din ei. Sunt sigur ca vom ajunge repede sa ne cunoastem cu totii si sa putem transmite si celor mai neincrezatori dintre noi … ca sunt iubiti respectati acceptati cu placere si recunostinta.
    Dumnezeu se exprima prin fiecare dintre noi. inclusiv prin cei mai distrugatori si rai oameni. Iar ei sunt numai provocarea iubirii constientei determinarii si inteligentei noastre.

    Dumnezeu are un chip de copil … dar nu uitati ca are si toata puterea. Iubirea adevarata nu este slaba. Este putere absoluta coplesitoare. De aceia nu putem pierde pe calea aceasta.

    Imi permit sa va rog ceva. Sa renuntati sa INCERCATI sa nu judecati. Pur si simplu, NU MAI JUDECATI pe nimeni. Pentru ca de fapt va faceti propria judecata cand ii judecati pe ceilalti.

    De asemenea NU FITI TRISTA … pt ca ceeace sunteti va trezi pe cei din jur fara efort.

    Puteti fi sigura ca vom ajunge sa ne experimentam ca umanitate ca fiind una … si numai pt ca suntem cel putin 2 (eu si Dumneavoastra) care ne dorim asta din tot sufletul nostru. Dar va asigur ca suntem deja f multi si dumnezeu ne pune la dispozitie tot geniul si competenta lui pt a ne ajuta sa obtinem ce ne dorim. Ori cu un asemenea spate asigurat de dumnezeu insusi … nu mai este loc de tristete ingrijorari.

    Trebuie sa fiti deacord cu mine.

  20. carmenlupascu
    carmenlupascu says:

    Va multumesc pentru raspuns… Aveti perfecta dreptate in ceea ce spuneti…Dumnezeu ne va calauzi pe Calea cea buna pe toti…Tuturor celor care citesc acest blog le doresc din toata inima sa iubeasca si sa fie iubiti!
    Deci iubiti-va mult!!!Sa ne iubim mult!

  21. MIHAELA_GINA
    MIHAELA_GINA says:

    In primul rand, “LA MULTI ANI” si un an mai bun tuturor! Domnule Cristi sunteti minunat prin ceea ce faceti aici si va multumesc mult pentru ceea ce impartasiti. Continuu sa cred ca totul va fi mai bine, pentru ca sunt din ce mai multi tineri interesati de temele pe care dv. le dezbateti si nu numai tinerii. Va urez numai bine!!

  22. Madox
    Madox says:

    Draga CRISTI !!!! Nu sunt sigur ca si altii inafara de tine vor citi cele scrise de mine.Bag de seama ca tie notiune de Dzeu nu prea iti cade bine la stomac,,,Am dreptate sau nu? Tu te doressti Dzeul pe acest blog,unde precum un guru vii si intuneci mintile celor necajiti ce intra pe blogul tau.Cata autoamagire pe sufletele voastre !!!!! Voi sunteti alesi? Voi sunteti alesii diavolului,,,,sunteti fii celor mai negre pacate.Lasa-ti-va de minciuni Cristi,ca e pacat mare.

  23. CristiP
    CristiP says:

    Madox. Apreciez sincer grija ta pt ratacirea mea.
    TE asigur ca am o relatie f buna cu Dumnezeu, am mai mult de la viata decat am asteptat si sunt recunoscator lui Dumnezeu pentru tot ce mi a oferit , asa ca cel putin din punctul asa de vedere poti sa te linistesti. In cei priveste pe cei necajiti pentru care esti ingrijorat, iti recomand cu caldura sa le respecti deciziile si alegerile exact asa cum fac si ei in ce te priveste. Sunt sigur ca nici unul dintre ei nu si ar permite sa ti spuna ca, … convingerile tale sunt gresite si fara valoare. Ori respectul pt viata tuturor indiferent de convingerile lor dovedesc o minte lucida in nici un caz intunecata. In plus eu nu oblig pe nimeni sa ma citeasca. Daca sunt util cuiva eu ma bucur f mult . Sper insa ca nu ti permiti sa ma acuzi, ca mi permit sa ma exprim liber, cata vreme tu iti iei libertatea sa ne judeci pe toti .Imi este evidenta tristetea ta … si mi-e clar ca simti nevoia sa dai vina pe cineva pt nefericirea ta … dar te asigur ca aici ai numai prieteni si problema este la tine. Cauta in tine ce te a adus unde esti … si lucrurile se vor indrepta pentru tine. Dar daca aceias atitudine o ai cu apropiati din viata ta … nu te mira ca in cele din urma vei ramine singur si nefericit. Iti recomand sa incepi sa respecti pe toti din jurul tau …. sa tii seama ca judecandu-i pe ceilalti pe tine te judeci de fapt. Te asigur de prietenia mea chiar daca in mod evident nu ai nevoie de ea. Iti doresc numai bine.

  24. Madox
    Madox says:

    Draga Cristi,sunt convins ca esti un bun demagog si esti bine pus la punct cu acest domeniu in care incerci si chiar reusesti sa-ti atragi adepti.Ceea ce faci tu Cristi se numeste erezie spirituala,generata de dorinta ta de a deveni mare preot,pastor peste o turma de oameni dezorientati spiritual.Tu chiar esti convins ca ai o legatura serioasa cu dumnezeu????? Dumnezeu accepta imoralitatea pe care tu o sustii in predicile tale???? Ma cam indoiesc Cristi.Daca te simti iritat de interventia mea,spune-mi te rog sincer.Daca autoritatea ta de Guru e periclitata de cele ce expun eu,te rog sa-mi spui.Teoriile tale,le intelegi tu si cei care traiesc pe langa tine calvarul ratacirii.Cristi draga !!!! Sunteti deja prea multi Guru ca tine,,,traim o saturatie de aparitii spirituale ca cea pe care te chinui tu sa o propovaduiesti.Tu nu ai nimic cu Dzeu Cristi.Teoriile tale inclina mai mult catre satanism,scuza-ma ca-ti spun.Trebuie sa fii foarte convingator ca sa poti sa ma convingi ca ceea ce faci,e conform cu valorile crestine.

  25. CristiP
    CristiP says:

    Madox … nu incerc sa conving de nimic pe nimeni. Respect sincer toate pererile oricui cata vreme nu se transforma in violenta. Dovada ca iti ofer fara rezerve posibilitatea sa ma jignesti pe mine si pe toti cititorii mei. In ce priveste valorile crestine am fost f clar in pozitiile mele. Cauta pe forum daca esti cu adevarat interesat.

    Totusi iti amintesc ca conform valorilor tale crestine … fiecare suntem responsabili de actiunile si pozitiile noastre .. asa ca ar trebui sa ti trezim numai compasiune prin ratacirea noastra.

    Ori nu vad efectiv nici un motiv pentru care iti permiti sa judeci tu, pe toata lumea. Gurul din mine iti recomanda cu caldura sa cauti in tine sursa nefericirii tale pt ca fiecare avem exact viata care o meritam. Si tu nu pari deloc multumit cu viata ta.

    Uite, …. fa-ti si tu un blog in care sa ti susti convingerile inteligent si demn fara sa jignesti pe nimeni si-ti garantez ca te vei simti mai bine. Astfel vei gasi oameni care ti impartasesc convingerile si astfel ii posibil sa influentati impreuna lumea, daca asta iti doresti si daca evolutia actuala te nelinisteste.

    ”Cainele moare de drum lung si prostul de grija altuia ” Fi destept si nu uita ca singurul vinovat pentru viata ta esti tu insuti.

  26. Madox
    Madox says:

    Cristi draga !!!! Incerci sa scapi de la colt precum o vulpe haituita.Te contrazici in propriile argumente Cristi.Eu nu te jignesc,ci incerc sa-ti spun ca esti un fals si ca te ineci in propria ta voma.Apreciez carisma cu care incerci sa-mi vorbesti,insa eu sunt mai direct,mai fara menajamente.Nu suport sa vad oameni ca tine care se erijeaza in mari Guru,cum cauta sa etaleze idei false,idei care nici tu nu le crezi.Despre Valorile crestine pe care le expui pe forum,nu-s altceva decat copy paste luate de prin alte locuri.Deci esti si plagiator Cristi draga.Vad ca repeti ideea ca eu as avea nu motiv anume pentru care te contrazic.In nici un caz,motivul meu nu e legat de vreo stare a mea de nefericire.Sunt mai fericit decat tine si decat unii pe care vad ca le torni catran fierbinte pe gat.Sunt fericit pentru ca am puterea sa-ti spun in fata ca nu esti altceva decat un impostor si un sectant de joasa speta.Nu ma amagesc cu vise ca tine si ai tai amici frustrati de realitatea vietii actuale.Rezolvarea problemelor de viata se face luptand,nu abandonand lupta ca voi si cautand rezolvari in minciunile tale si in teorii pe care le-au expus altii inaintea ta.Cristi,,,vocabularul tau ideologic,numara cateva sute de cuvinte pe care le stii pe de rost.In rest,,,vise desarte,amagiri,,,,,,pacat de tineretea ta.Puteai face altceva mai bun pentru sufletul tau.Cati membri din familia ta iti impartasesc ideile sectante pe care le propovaduiesti? Sa nu zici ca mama ta cea trista e de partea ta.Nu te cred !!!!!Mama ta Cristi,e trista din cauza ta,,,nu o intrista mai tare decat este.

  27. CristiP
    CristiP says:

    Madox! apreciez ca esti un barbat dintr o bucata dar ti ar fi mult mai util sa fi logic si coerent pe linga .

    1 Ce nu intelegi, este ca nu conteaza efectiv ce suporti tu sau nu. Tu poti sa decizi ce vrei in ce priveste viata ta , in rest nu ai ce face trebuie sa accepti ca lumea exista fara sa i dai tu acceptu. Am inteles clar ca nu ma suporti , ca-s sectant, impostor, fals, plagiator, demagog, fiu al diavolului, ca stiu doar cateva cuvinte si caut cu disperare adepti. Am notat , o vazut toata lumea. Intrebarea mea ce mai vrei?

    2 Frate … dar esti atat de marcat de personalitatea mea vad ca, … incat nici nu mai poti fi atent. Daca te informai putin constatai ca in general eu acuz crestinismul pentru dogma lor penibila, pt ca-si marginalizeaza oameni veritabil spirituali si pentru crimele in numele lui dumnezeu. Asa ca citeste mai atent ce am scris.

    3 Viata mea ii transparenta tocmai pentru ca oamenii care ma cunosc de multa vreme sa poata sa ma contrazica. Hai fa acelas demers. Spune-ne care ti e viata. Ce relatie de familie ai, ce prieteni ai in jurul tau, ce ai realizat cine esti. Cine tzine la tine si cine te respecta. Bag mina in foc ca esti dezastru la toate aceste capitole pt ca ,… cu o astfel de abordare a vietii,… NU AI NICI O SANSA sa fi fericit sau sa ai oameni linga tine. Pun pariu ca ai numai relatii ratate. Pun pariu ca ti ai pierdut pretenii si femeile care te o iubit. Ti o spun numai ca sa te trezesc … pt ca toti am trecut prin lectiile astea.

    4 Pt ca n-ai elementare reguli de bun simt si pt ca s la mine in ograda, te anunt ca ti ai epuizat creditul de atentie care ti l-am acordat cu generozitate si ca iti sterg orice comentariu de aici in colo.

  28. Microbul
    Microbul says:

    Buna seara celor din lumea pura a spiritualitatii romanesti.Cat ma bucur ca am daat de voi.Mi-as dori din suflet sa ma pot purifica alaturi de voi,caci dupa cum vedeti,am ajuns atat de intoxicat de dogmatica bisericii ortodoxe,incat m-am autodenumit Microbul.Daca ati putea avea marinimia sa ma initiati in adevarata arta a gandirii spirituale,v-as ramane foarte indatorat.Din cauza cailor gresite pe care le-am ales,am ajuns de trei ori in postura de a ma sinucide.In prezent,execut o pedeapsa pentru o tentativa de viol,sunt in panitenciarul din Caransebes. as dori sa ma intelegeti si sa incercati sa ma sfatuiti,daca mai are rost viata pentru mine sau nu.Unii gardieni,inclusiv,preotul inchisorii,nu mi-au dat de inteles ca mai pot fi salvat.va multumesc de atentie.Nu sunt un expert in informatica,insa am un baiat mai priceput care ma mai invata cand are chef.

  29. CristiP
    CristiP says:

    Salvarea vine de la Dumnezeu prin oameni. Speranta este semnul prezentei lui in noi. Cauta-ti speranta si increderea in Dumnezeu si in tine si esti pe drumul corect. NU lasa nimic ,… dar absolut nimic sa-ti afecteze speranta si increderea in Dumnezeu. NU de la gardieni si preoti o sa ti vina confirmarile … ci din interiorul tau prin starile care le vei experimenta.

    Deci
    Sigur viata ta are un rost foarte important si numai prin aceia ca esti in viata. Si rostul va fi cel care il vei da tu de aici incolo.

    Uita-te in interiorul tau cu sinceritate si vezi ce om ti ai dorii sa fii. Si urmareste sa fii aceea.

    Dar inainte de toate trebuie sa te ierti profund pentru tot ce crezi ca ai gresit si sa i ierti deasemenea pe toti care ti au gresit.

    Fara acest lucru este imposibil sa faci ceva.
    Cultiva-ti recunostinta profunda pentru tot ce vei primi in viata si lucrurile se vor imbunatati cu fiecare zi care trece.

    Spiritualitatea NU ESTE O ARTA A GANDIRII ci este o arta a trairii in speranta, iertare, acceptare, respect pt viata, recunostinta.

    Aminteste ti permanent ca Dumnezeu este in noi toti si este cu noi in fiecare moment. Fi prezent si atent la fiecare moment al vietii tale si vei obtine toata ghidarea de care ai nevoie. In noi sade toata puterea lui Dumnezeu. Si ti o vei gasi si tu. Vei vedea atunci perfectiunea din tine si din tot ce exista.

    Stai aproape de noi … fati cont pe forum … si nu ezita sa ne ceri ajutorul in orice problema de care te lovesti. Sunt impreuna cu mine, multi prieteni pe acest forum, care te pot ajuta semnificativ in orice problema sau nelamurire care o intimpini.

    Voi deschide un subiect pe forum care ti este dedicat si in cadrul caruia te rog sa intrebi orice simti nevoia sa ti clarifici.

    Microbule
    te admir pentru cautarea ta sincera de a-ti castiga echilibrul si demnitatea interioara.
    Sunt sigur ca vei ajunge la liman cu bine.

  30. kato
    kato says:

    “Teoriile tale,le intelegi tu si cei care traiesc pe langa tine calvarul ratacirii.Cristi draga !!!! Sunteti deja prea multi Guru ca tine,,,traim o saturatie de aparitii spirituale ca cea pe care te chinui tu sa o propovaduiesti.Tu nu ai nimic cu Dzeu Cristi.Teoriile tale inclina mai mult catre satanism,scuza-ma ca-ti spun.Trebuie sa fii foarte convingator ca sa poti sa ma convingi ca ceea ce faci,e conform cu valorile crestine.”

    Extremistii si fanaticii religiosi sunt persoane amuzante, dintr-un anumit pdv, si …periculosi, din alt pdv :)Dar…. sunt foarte previzibili 🙂
    Ma bucura faptul ca s-a inmultit tata noastra de Guru-si, Invatatori si Maestrii spirituali,caci ….concurenta in acest domeniu nu poate fi decat… benefica, bineinteles ! 🙂 Tara a dus lipsa de asa ceva, si acum pur si simplu actioneaza legea cererii si ofertei. Cand lumea are nevoie de Maestrii, cand exista cerere de Maestrii, Maestrii apar ! Romania devine pe zi ce trece o tara cu tot mai multi Gru, Invatatori, Maestrii… Preoti au fost si sunt multi. Faptul ca lumea simte nevoia si de altceva, cu adevarat, inafara de crestinism, catolicism, etc, asta spune …multe si clar !
    Diavolul, Satan , Dracul,…aceste personaje exista doar in mintea celor indoctrinati in scopul de a fi mentinuti in docilitate prin teama si frica. Rolul si personalitatea lui Lucifer a fost deformata de cei care trebuiau sa ne impartaseasca noua, tuturor, … Lumina ! Intr-un fel, din acest pdv, Cristi intr-adevar este satanist, luciferist, caci incearca sa imparta lumina cunoasterii. Cine crede ca Lucifer este un dusman al omului, …nu stie… Cine este indoctrinat in spiritul urii si a violentei, al apararii prin violenta a… credintei, acela nu este pe …Calea Luminii… ci este un… ratacit… Cel ce ataca in numele credintei sau a vreunei Divinitati, este un extremist fanatic, care traieste intr-o lume proprie, imaginara…

  31. Taylor Chicoine
    Taylor Chicoine says:

    Does your website have a contact page? I’m having problems locating it but, I’d like to shoot you an e-mail. I’ve got some suggestions for your blog you might be interested in hearing. Either way, great website and I look forward to seeing it develop over time.

Leave a Reply

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.