Se zice ca,… copiii proveniti din cupluri divortate au grave probleme de identitate si atitudine prin comparatie cu cei proveniti din familii normale/traditionale.
In realitate insa, diagnosticul sanatatii psihice al copiilor cu parinti divortati prin comparatie cu cei care provin din familii fara divorturi este mult mai nuantat. Uite si perspectiva mea absolut neautorizata pe subiect.
Consider ca dezechilibrele copiilor proveniti din familii divortate sunt mai mari si mai evidente pe termen scurt si mediu, insa nu din cauza faptului ca parintii au decis sa divorteze asa cum declara cu un aer responsabil de cunoscatori ai situatiei multi fani ai idealizarii familiei traditionale. Dezechilibrele inregistrate la copii imediat dupa un divort n-au nici o legatura cu decizia de divort, ci cu alegerea parintilor de a-si folosi toate competentele in manipulare pentru a crea in copil ostilitate fata de celalalt parinte.
In aceasta lupta de a convinge copilul la o alianta care sa serveasca interesele de razbunare a unui parinte impotriva celuilalt nu lipsesc nici bunicii care adesea impreuna cu mama sau tatal copilului picura constant otrava in urechile lui cu fiecare cuvant prin care celalalt parinte este desconsiderat, dispretuit exagerat sau complet nejustificat.
In aceasta lupta pe viata si pe moarte dintre parinti, copilul fluctueaza intre diverse impulsuri interioare. Incepe sa-si faca diverse calcule de profit… isi pierde orice repere si in cele din urma coalizeaza cel mai adesea cu acela dintre parinti care ii cumpara bunavointa implinindu-i capricii sau eliberandu-l de responsabilitati. Practic acesti copii devin munitia in lupta crunta dintre cei care divorteaza.
Aceasta situatie face sa para ca, copiii proveniti din familii divortate au probleme mai mari decat ceilalti.
Acolo unde parintii divorteaza demn, sau acolo unde macar unul dintre parinti refuza o lupta murdara asumandu-si pierderile unei decizii proaste de a se casatori cu o persoana nepotrivita, copiii devin mai echilibrati si mai conectati la realitate in urma unui divort. Se-ntampla asta pentru ca acesti copiii se intersecteaza cu realitatea relationala dezbracata de aparente cand trec prin divortul parintilor.
Cand macar unul dintre parinti este un reper de discernamant, acest reper va stimula puternic discernamantul sanatos al copilului. Si cu atat mai mult efectul pozitiv va fi amplificat cand ambii parinti se respecta si inteleg ca sunt legati pe viata prin copilul lor. Cel mai adesea insa, amandoi parintii ii pulverizeaza copilului lor orice sansa la un discernamant sanatos prin furtunile emotional dramatice pe care le creaza in el cand il pistoneaza fara incetare cu perspective otravite de interesele de razbunare. In aceasta lupta, jumatatile sau sferturile de adevar sunt materia prima pentru a crea ostilitate in copil fata de unu dintre parinti. Daca pe termen scurt, copiii proveniti din familii destramate prin lupte murdare par grav avariati psihic pe langa ceilalti ce cresc in familii considerate armonioase doar pentru ca nu ajung la un divort… pe termen lung copiii proveniti din familii traditionale normale sunt mai plini de iluzii despre ce inseamna relationarea de cuplu, sunt naivi sau mai nenaturali in relatie cu sexul opus.
Deoarece relatiile artificiale in care au crescut ii inadapteaza si-i fac victime sigure ale celor abili care cauta parteneri docili, naivi numa buni de exploatat. Divortul, ca si lipsa lui, nu saboteaza si nici nu ajuta devenirea unui copil. Demnitatea si echilibrul parintilor sustine evolutia si maturizarea unui copil indiferent daca divorteaza sau raman impreuna. Copilul are nevoie de la parinti, pentru fericirea lui viitoare, de exemple de umanitate, de echilibru emotional (depasirea impulsivitatii) de preocupare determinata pentru integritate. Copilul trebuie sa cunoasca adulti care spun tot adevarul nu doar partea care le este favorabila. Iar parintii ar trebui sa fie primii care inteleg importanta acestui exemplu cu atat mai mult cand este vorba de relatia de cuplu, in care se presupune ca se experimenteaza cel mai inalt nivel de familiaritate si incredere. Copiii trebuie sa aiba exemple de cooperare intre parinti chiar cand sunt conflicte de interese sau dezacorduri.Copiii au nevoie de comunitati si familii in care sa vada exemple de oameni care-si castiga increderea unii in altii prin depasirea conflictelor de interese.
Divortul sau lipsa lui nu inseamna nimic pentru un copil intr-un climat sufocat de aparente, nevoi de control, temeri de tot felul, suspiciuni, naivitati, iluzii sau calcule de imagine. Iar relationarea traditionala presupune din pacate tot acest pachet descurajant pentru sansele unui copil de a deveni un adult sanatos sufleteste si psihic.
Divortul nu este nici cauza si nici solutia la sansele de implinire umana a unui copil.
Cautati va rog mai adanc cauzelor problemelor sufletesti ale copiilor vostri.
Leave a Reply
Want to join the discussion?Feel free to contribute!