Povestea biciclistului din mine.

Am o jena imensa in a spune chiar acum aceasta poveste cand am ani buni (vreo 12) de cand mustesc intr-un sedentarism greu de imaginat de cei care nu ma cunosc indeaproape si nu stiu cat de mult imi place viata scurs prin paturi si fotolii.

Dar cu toate astea exista in mine un indragostit sincer si total de bita.

Am pus mana pe prima bita acum exact 36 ani cand eu si pretenul meu Gruia (coleg de gradi si vecinu de la 3) am primit fiecare cate un pegas rosu (modelu cu ghidon scurt) de pe care pur si simplu nu ne mai putea da jos.

Traiam sentimentul ca sunt cel mai pizdos tip de pe planeta cand eram pe bita.

Incredibil dar asta simt si acum. Un sentiment de libertate , control si importanta care-mi vine ca o manusa.

Inclusiv accidentul din primul an de biciclist cand am cazut intr-un gard ghimpat, … fiind prins prea strans intre bordura si un preten cu care concuram … m-a facut sa ma simt mai important si sa-mi placa mai tare viata pe bita.

Dupa doi ani in care nu cred ca am mai umblat pe jos decat cand coboram scarile blocului … am obtinut un dezamagitor loc 2 dar pe masura de neasteptat , la un concurs judetean … ocazie cu care am castigat ca premiu un orar cu magneti. Ma mir ca-mi mai aduc aminte asa ceva.

Urmatorii ani pana la 16 am am schimbat odata bicicleta cu modelu cel mai mare de Pegas (Clasic), tot rosu, pe care l-am tunat cum am putut ca sa arate mai agresiv.

In timpul asta am fortat toate limitele bunului simt si sincer sa fie nu inteleg cum am ramas intreg.

Coboram partia de sanius sau de schi cu bita fara sa ating frana pana jos , muream sa incerc toate terenurile accidentate iar in trafic eram complet inconstient. Noroc ca traficul comunist era unul tare aerisit si strazile din Baia Mare foarte generoase.

Pentru ca ma stiu bine cat de incotrolabil sunt ca biciclist mi-a fost clar tot timpul ca eu nu o sa-mi dau voie vreodata sa pun mana pe o motocicleta. Si bine am facut. Cu fiecare accident grav sau moarte a motociclistilor din jurul meu intelegeam cat de intelept am fost.

Revenind la poveste … ironia absoluta a sortii m-o imbratisat cand dupa ani buni de cascadorii inconstiente in care nu am am patit nimic, primul accident de bicicleta foarte grav in care mi-am strivit intreaga fata de bascula unui camion,  o avut loc pe un bulevard gol pe care eram doar eu si camionul amandoi mergand cu viteza f mica.
NU ma intrebati detalii ca mi jena sa vi le spun.

Consecinta: nas, pometi si arcada dreapta zdrobita, maxilar deviat .. in rest ca nou. Nu intru in detalii … dar am avut un noroc imens cu doi doctori carora uratenia mea le-a starnit o compasiune imensa si astfel am devenit o provocare profesionala pentru cei doi. Ei au scos o fata umana din aratarea ce eram dupa accident.  Imi pare rau ca nu-mi amintesc cum ii chema, dar am demarat niste sapaturi ca sa aflu.

Accidentu asta si problemele de sanatate m-au mai domolit in pasiunea mea,  dar doar in exterior.

Pasiunea a renascut in 97 cand mi-am luat o bijuterie de bicicleta de teren Bandiziol de care eram pur si simplu indragostit. Au urmat 4 ani intensi in care batut tot Clujul dintr-un capat in altul cautand permanent sa-mi depasesc recordurile traseelor traditionale. Cel mai tare era traseul Vidraru Manastur – Venus Marasti.

Prin 99 mi-o fost furata din fata blocului si am incercat o furie fara margini, care am regasit-o la comunitatile de biciclisti impotriva hotilor de biciclete.

Dupa asta m-am angajat si in scurta vreme am ajuns sa am masina de serviciu , moment din care deplasarea cu efort personal a cam disparut din experienta vietii mele, pana de curand cand sprijinit de pretenu Marian am achizitionat doua bite second hand destul de forjate dar si destul de bine dotate.

Problema este ca in tot acest timp in care biciclistu din mine a hibernat in confortabilul scaun de sofer , industria acestor mijloace de transport precum si reglementarile de circulatie rutiera s-au dezvoltat si complicat pana la punctul in care eu am ajuns cam depasit de situatie.

Dar important este ca de 3 zile de cand imi este masina de servici in service am constatat ca ma simt atat de bine in postura de biciclist incat am refuzat o masina de inlocuire pana se repara a mea.

In concluzie , entuziasmat de aceste 3 zile sunt decis sa mi-o echipez corespunzator, sa ii fac o revizie ca la carte si sa ma desfasor in Cluj precum in vremurile mele bune mai ales ca intre timp m-am mutat in padurea Baci, parcurile de la noi au devenit irezistibile iar timpu meu liber mai consistent. As avea insa mare nevoie de putina consultanta specializata atat in utilizarea bitei cat in dotarea ei.

V-am pupat si va astept la o tura.